Raluca Turcan anunță că în baza unor sentințe deja definitive la momentul preluării acestui program, au fost decontate două proiecte, ambele cu participare a unor parteneri internaționali, în valoare totală de 5,4 milioane lei.
Proiectele sunt cu atât mai importante cu cât acești producători au adus în România, între 2019 – 2020, peste 3,5 milioane de EURO.
„Am convingerea, însă, că 2023 a fi ultimul an în care România se află pe lista datornicilor, iar eforturile de a reporni schema de sprijin pentru producții audiovizuale vor reconstrui importante parteneriate, astfel încât să redevenim o destinație atractivă pentru investițiile în producția de film”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
