• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-27 13:18:30
  • Sursa:
Rafila: Fiecare stat membru UE va primi o cantitate de vaccin impotriva variolei Imagine

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că fiecare stat membru al Uniunii Europene va primi o cantitate de vaccin împotriva variolei, iar România a solicitat iniţial 1.000 de doze din acest vaccin.

"Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie, pentru că e vorba de o cantitate mică. Există o instituţie a Uniunii Europene, se numeşte HERA, care se ocupă de urgenţele de sănătate publică. Prin intermediul HERA fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin, nu ştiu dacă gratuit sau o va achita, dar fiind vorba de puţin vaccin, 1.000 de doze de vaccin cât am solicitat noi iniţial, nu este o procedură complicată", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, întrebat în ce stadiu se află achiziţia de vaccin împotriva variolei.

Alexandru Rafila a adăugat sunt puţine ţări care au acest vaccin şi va trebui să existe un mecanism de distribuţie al acestuia prin intermediul HERA.

"A fost doar o discuţie informală (despre achiziţionarea de vaccin - n.r.), dumneavoastră vreţi nişte răspunsuri pe care nu le are nimeni, nici la Comisia Europeană. Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global. Avem pe data de 30 mai o nouă întâlnire la nivelul HERA să putem să aflăm mai multe detalii concrete, să putem să încercăm să răspundem şi întrebărilor dumneavoastră", a menţionat Rafila.

Discuțiile cu privire la vaccinul împotriva variolei vin după ce tot mai multe țări europene au identificat cazuri de variola maimuței. 

Deocamdată, România nu a identificat niciun caz de infectare cu variola maimuței. De asemenea, nu există nicio suspiciune de îmbolnăvire, potrivit unui cominicat transmis de Ministerul Sănătății la finalul săptămânii trecute.

Ministerul Sănătății precizează că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței.

Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Harvard este, pentru al 21-lea an consecutiv, pe locul 1 în lume. Anul trecut, singura universitate română din clasament a fost Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Economie 2023-08-16 15:25:24

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, marţi, că va continua până la „victorie” războiul din Fâșia Gaza, la începutul ceremoniilor anuale de comemorare a soldaţilor căzuţi pentru apărarea Israelului, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-04-29 22:41:05

Meteorologii au emis două noi coduri galbene ce anunță ploi torențiale și vijelii în partea de vest a țării și vânt puternic în partea de est. De asemenea, potrivit ANM, urmează un nou val de caniculă zilele viitoare.

Economie 2023-08-16 10:29:59

Durerea de umăr și rigiditatea acestei articulații pot fi simptomele „umărului înghețat”, boală numită și capsulită adezivă, o afecțiune care se agravează în timp, în lipsa tratamentului potrivit. Problema apare atunci când țesutul din jurul articulației umărului se întărește și se strânge, îngreunând sau chiar blocând complet mișcările. Cauzele acestei afecțiuni nu sunt pe deplin cunoscute, dar principalul factor de risc îl constituie imobilizarea prelungită a brațului, după o operație ori după o fractură a acestuia.

Economie 2023-01-19 10:02:08

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani, joi, 8 septembrie. În cei 70 de ani de domnie, Regina s-a întâlnit cu mulți șefi de stat, inclusiv cu Nicolae Ceaușescu. Vizita cuplului Ceauşescu în Marea Britanie, de acum 40 de ani are un capitol dedicat într-o carte publicată recent de unul dintre biografii Casei Regale Britanice. Acesta dezvăluie cum regina Elisabeta a II-a a fost avertizată de preşedintele Franţei că ar fi bine să îşi pună la adăpost bunurile când vine delegaţia din România.

Economie 2022-09-09 17:13:29

Tragedie în Cluj. Un copil de 11 ani a murit după ce a aspirat un capac în timp ce îşi umfla roata de la bicicletă.

Economie 2024-02-23 14:31:50

Centrul de Resurse Juridice a sesizat, joi, descoperirea unui nou cămin al groazei, în Mureș. În acte, în cămin erau cazați 23 de adulți pentru care plătea statul român. În realitate, însă, în beci, erau ascunse alte șapte persoane, copii și adulți. Dormeau printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge. Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi.

Economie 2023-07-27 23:40:32

Secretarul de stat american Antony Blinken a rămas blocat pentru scurt timp, miercuri, la Zurich, după ce avionul său a suferit o „defecţiune critică” legată de o scurgere de oxigen ce nu a putut fi remediată, relatează Reuters şi Bloomberg, preluate de News.ro.

Economie 2024-01-17 20:27:13