• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-29 10:08:05
  • Sursa:
Rafila, despre procesul intentat de Pfizer: Este nefiresc ca o companie farmaceutica sa arunce in aer credibilitatea vaccinarii Imagine

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, dacă România nu ar fi reuşit să vândă o parte dintre vaccinurile anti-COVID, suma pentru care compania Pfizer ar fi chemat România în judecată ar fi fost de 700 de milioane de euro, nu de 550 de milioane, aşa cum se întâmplă. Rafila este de părere că acest proces poate amplifica reacţia populaţiei împotriva ideii de vaccinare.

”Noi avem câteva elemente obiective: e, în momentul de faţă, o cercetare penală în desfăşurare, sunt patru persoane urmărite penal, una dintre ele este domnul Cîţu. Prin memorandum, în anul 2021, Guvernul României a solicitat alocarea unei cantităţi de 39 de milioane de doze, pentru doi ani, 2022 şi 2023, iar această cantitate, din care noi am vândut circa 7 milioane de doze din cantitatea iniţial comandată, am putut să facem acest lucru doar în momentul în care am emis un document administrativ care se referea la această cantitate, dar ca să putem să le vindem Germaniei şi Ungariei a trebuit să facem un document de natură administrativă în baza angajamentului României care a devenit obligatoriu, a fost un termen de cinci zile în care Guvernul putea să opteze da sau nu pentru această cantitate de 39 de milioane de doze. Dacă nu mă înşel, în luna mai a anului 2021 şi în baza acelui memorandum România a devenit, practic, obligată pentru următorii doi ani să achiziţioneze această cantitate foarte mare şi eu cred că noi am acţionat responsabil, încercând să vindem cât mai multe din vaccinurile acestea care reprezentau obligaţie de plată, pentru că, dacă nu le vindeam, suma despre care se discută în procesul cu compania Pfizer nu ar fi fost de 550 de milioane de euro ci ar fi fost de 700 de milioane de euro, pentru că ar fi fost mai multe doze decât cele pe care noi am reuşit să le vindem”, a afirmat Alexandru Rafila, duminică seară, la Antena 3, citat de News.ro.

Ministrul a ţinut să precizeze că România a vândut „cât a putut”, după care a încercat să doneze vaccinurile, dar nu au existat ţări care să vrea să le primească.

Rafila spune că a pus la dispoziţia DNA toate documentele legate de achiziţiile de vaccin anti-COVID. El mai spune că procesul intentat de Pfizer se va desfăşura în limba franceză, iar firma de avocatură care va reprezenta România va trebui să cunoască foarte bine legislaţia din Belgia. Rafila adaugă că România a discutat cu un alt stat aflat în aceeaşi situaţie, Polonia, despre o eventuală „reprezentare comună” sau despre o colaborare a echipelor de avocaţi pentru procesul intentat de Pfizer şi BioNTech.

”Eu bănuiesc că compania Pfizer să cumpănească bine în cazul acestui proces pentru că mie, cel puţin, ca om de sănătate publică, mi se pare absolut nefiresc ca o companie farmaceutică să arunce în aer credibilitatea vaccinării, în general, nu mă refer la vaccinarea COVID. (...) Mie îmi pare rău că se pot risipi bani publici foarte mulţi, pe nu are rost să anticipăm, sume mari de bani pentru ceva care nu este utilizat, sau nu poate fi utilizat, atunci va fi o reacţie care va amplifica respingerea vaccinării în general”, mai spune Alexandru Rafila.

Rata şomajului în luna ianuarie 2023 a fost de 5,6%, valoare egală cu cea înregistrată în decembrie 2022, în rândul bărbaţilor fiind cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, arată datele Institutului Naţional de Statistică publicate joi, potrivit Agerpres.

Economie 2023-03-02 09:44:53

Recep Erdogan este la doar o jumătate de procent de un nou mandat de președinte. După numărarea a 98,48% din voturi, el are 49,34% din opțiuni, conform rezultatelor anunțate de comisia electorală. Marea speranță a opoziției turce, Kemal Kilicdaroglu, a primit 45% din voturi, deși în ultimele sondaje era dat ca învingător din primul tur. Dacă până la finalul numărătorii nu trece, măcar cu un vot, de 50%, actualul președinte turc va merge pentru prima dată în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Prezența la urne a fost masivă, de peste 85%. La multe secții, turcii au așteptat cu orele pentru a vota. Ei i-au ales și pe cei 600 de deputați din parlamentul unicameral, unde partidul naționalist al lui Erdogan își va păstra majoritatea. 

Economie 2023-05-15 08:37:25

Carrie Johnson, soţia fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, a anunţat marţi naşterea celui de-al treilea copil al cuplului şi cel puţin al optulea pentru fostul şef al guvernului britanic, cunoscut pentru tumultuoasa sa viaţă sa amoroasă, informează AFP.

Economie 2023-07-11 18:33:53

Când forțele speciale britanice au efectuat un raid asupra unei case din Afganistan în 2012, acestea au ucis doi părinți tineri și i-au rănit grav pe cei doi băieți ai lor de doar 1, respectiv 3 ani. O investigație BBC arată că incidentul nu a fost niciodată anchetat, în timp ce, la zece ani de atunci, cei doi copii orfani nici nu își mai aduc aminte cum arătau părinții lor.

Economie 2022-12-16 08:00:02

Ședința liderilor PSD, PNL și UDMR a început, la ora 14.00, la Palatul Victoria, USR acuzând prin președinta partidului, Elena Lasconi, că nu a fost invitat să participe. Elena Lasconi și-a făcut apariția două ore mai târziu, afirmând că a aflat din presă despre ședință. La ora 13:00, însă, reprezentanții USR au fost la o altă ședință în Parlament, cu aceleași formațiuni, pe programul de guvernare.

Economie 2024-12-17 18:13:29

Zeci de mii de oameni au protestat în SUA pentru a cere legi mai stricte privind controlul armelor, după atacurile în masă recente, scrie BBC. Cei care au participat la sutele de marşuri au scandat "Nu vreau să fiu împuşcat".

Economie 2022-06-12 08:10:18

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a respins vineri încă o dată cererea lui Zelenski ca Ucraina să folosească armele americane cu rază lungă de acţiune în atacuri asupra unor ţinte situate pe teritoriul Rusiei.

Economie 2024-09-06 20:42:31

Când, în februarie, un tribunal l-a condamnat la închisoare pe liderul sârb bosniac al Republicii Srpska, Milorad Dodik, pentru că a sfidat ordinul unui emisar internațional de pace, Moscova s-a grăbit să-i ia apărarea, calificând public decizia drept „inacceptabilă” și „motivată politic”. Încurajat de sprijin, Dodik a interzis accesul autorităților statului în regiunea sârbă a Bosniei, scrie Reuters într-un material care prezintă cariera politică și schimbările de atitudine ale liderului sârbilor bosniaci față de Occident, în contextul tensiunilor actuale din țara balcanică.

Economie 2025-03-27 17:55:54