• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-17 19:10:16
  • Sursa:
Rafila: Daca amanam la nesfarsit introducerea „Educatiei pentru sanatate” in scoli, vom avea o problema foarte serioasa Imagine

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, că România ar evolua din punct de vedere al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina „Educaţie pentru sănătate” în şcoli. În caz contrar, spune el, „vom avea o problemă foarte serioasă din punctul de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile”.

„De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea „Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile.

„Educaţia pentru sănătate” dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punctul de vedere al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El şi-a arătat disponibilitatea de a lucra împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline. „Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a transmis Alexandru Rafila.

Elevii de clasa a IX-a deprind tainele Informaticii învățând din manuale care este algoritmul unei convorbiri telefonice la telefonul fix. „Dacă are ton, formează numărul de telefon; altfel, pleacă la vecin și mergi la Pasul 10” - este unul din pașii algoritmului exemplificat în manual. Un părinte a făcut descoperirea în prima zi de școală, când a răsfoit manualul de Informatică primit de fiul său, elev la un liceu unde face informatică intensiv.

Economie 2023-09-12 10:58:36

Ucraina este dispusă să predea Coreei de Nord soldaţii capturaţi, dacă Kim Jong Un poate aranja eliberarea unor ucraineni ţinuţi captivi în Rusia, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, publicând o nouă înregistrare video cu cei doi prizonieri de război prinși în regiunea rusă Kursk. În înregistrare, soldații nord-coreeni povestesc că nu au știut că sunt trimiși să lupte, iar unul din ei a declarat că ar vrea să rămână în Ucraina.

Economie 2025-01-13 12:59:17

Experții de la Agenția Spațială Europeană fac ultimele pregătiri pentru lansarea unui nou telescop spațial care va avea misiunea de a produce cea mai exactă hartă 3D a Universului și de a face cunoscute forțele întunecate care-l modelează, relatează The Guardian.

Economie 2023-06-30 16:05:30

Ambasada SUA din Rusia a emis o alertă de securitate pentru cetățenii americani aflați în Moscova, care sunt avertizați să evite „aglomerările urbane” în următoarele 48 de ore. Un avertisment similar a fost emis și de ministerul britanic de Externe.

Economie 2024-03-08 09:57:42

Peste 2.300 de militari români şi din alte 11 state partenere vor participa la exerciţiul Sea Shield, care se va desfăşura în perioada 31 martie - 11 aprilie, a informat marţi Statul Major al Forţelor Navale, conform Agerpres.

Economie 2025-03-25 13:20:02

Autoritățile din regiunea siberiană Krasnoiarsk au în plan să închidă mai multe închisori în acest an, după numărul deținuților a scăzut semnificativ ca urmare a eforturilor de recrutare pentru războiul din Ucraina, a anunțat un oficial regional, joi, conform The Moscow Times.

Economie 2024-03-21 18:49:54

Guvernul a aprobat marţi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat că 15 martie este termenul limită pentru depunerea candidaturilor, iar în ce privește campania electorală, aceasta va începe pe 4 aprilie şi se va încheia în data de 3 mai.

Economie 2025-01-28 17:02:57

Inundații puternice în estul Spaniei. Autoritățile au declarat cel mai ridicat nivel de alertă pentru regiunea Valencia, în timp ce serviciile de urgență continuă să salveze oameni care au rămas blocați în mașini sau în case.

Economie 2022-11-13 00:27:36