• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-09 15:22:53
  • Sursa:
Raed Arafat apeleaza la ajutorul preotilor pentru a limita numarul incendiilor de vegetatie. Cum vor interveni acestia Imagine

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că apelează şi la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetaţie şi a anunţat că preoţii din zonele rurale vor citi după slujbă un mesaj despre pericolul pe care îl constituie aceste incendii. El a explicat că în această perioadă incendiile de vegetaţie şi de pădure nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau că ar fi fost provocate de un fulger, ci reprezintă acţiunea intenţională a unor oameni, relatează News.ro. 

Raed Arafat a prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, o situaţie a incendiilor de vegetaţie produse de la începutul acestui an. 

”Avem incendii de pădure, în luna ianuarie au fost vorba de 650 de hectare arse, în luna februarie – 4400 de hectare arse, iar în luna martie, numai în primele opt zile – 4600 de hectare arse. (...) La acest moment nu putem să punem aceste incendii de vegetaţie, de pădure pe seama temperaturilor crescute, pe seama fulgerului, noi putem să le punem doar pe seama unor acţiuni intenţionate ale unor oameni, care fie s-au obişnuit să facă acest lucru de mult timp, fie că unii îl fac intenţonat să cureţe unele câmpuri sau să dea foc într-o zonă unde există vegetaţie uscată”, a declarat şeful DSU.

El a precizat că în urma acestor incendii o femeie de 67 de ani din Maramureş a fost găsită carbonizată, o altă persoană, din judeţul Vâlcea, a suferit arsuri, iar un pompier a fost rănit după ce a căzut o creangă pe el şi este internat în spital. 

Arafat a menţionat că la incendiile din aceste zile din Caraş-Severin şi Hunedoara intervin mai multe instituţii. 

”La acest moment sunt intervenţii de mare amploare în desfăşurare. Vedem un efort conjugat al mai multor forţe. Intervenţiile sunt integrate şi intervin forţe din mai multe instituţii şi putem vorbi de pompieri, sprijiniţi de Poliţia de Frontieră, de alte forţe ale MAI, de colegii de la Ministerul Apărării, de pompierii voluntarii, de personal al ocolului silvic, localnici, voluntari şi partea medicală, partea SMURD-ului şi serviciilor de ambulanţă care participă unde este nevoie, fără să uităm piloţii Ministerului Apărării şi piloţii de la Ministerul de Interne care acţionează acum cu un avion militar de tip Spartan în zona Caraş şi un elicopter Black Hawk în judeţul Hunedoara”, a explicat şeful DSU.

El a precizat că în Hunedoara a apărut şi un fenomen al fumului dens care îngreunează intervenţia elicopterului. 

”Mai mult, acest fum poate să impacteze în mod foarte serios intervenţiile elicopterelor SMURD în misiunile de salvare, pentru că piloţii nu mai au deloc vizibilitate spre sol şi nu mai ştiu exact unde pot să aterizeze dacă este fumul mai dens”, a afirmat Raed Arafat. 

El a făcut un apel la preoţii din zonele rurale să le explice oamenilor că nu este bine să incendieze suprafeţe de vegetaţie uscată.  

”Pompierii au rolul de a merge, de a controla şi de a amenda unde este nevoie şi, bineînţeles, înainte de asta, de a explica populaţiei e ce este periculos să se facă acest lucru. Aici avem nevoie de sprijinul autorităţilor locale, de sprijinul comunităţilor şi de astăzi la solicitarea noastră preoţii din zonele rurale, după slujbă, vor citi un mesaj. Am rugat să fie citit fiecare săptămână după slujbă, cât trecem prin această perioadă. Am solicitat sprijinul inclusiv bisericii pentru a transmite mesajul nostru”, a mai declarat şeful DSU.  

La conferinţa de presă a fost prezent şi secretarul de stat în cadrul MAI, Bogdan Despescu, care a anunţat că în ultimele zile au fost întocmite 15 dosare penale pentru incendii de vegetaţie sau de pădure. 

”Din punctul nostru de vedere, nu numai că este prevăzută de legea penală şi de legea contravenţională fapta respectivă, dar este o faptă periculoasă  atât pentru persoane, pentru bunuri, inclusiv pentru animale. Şi de aceea încă o dată facem un apel ca să nu se folosească un asemenea mod de lucru pentru că este dăunător pentru noi toţi. Din punct de vedere legal, fapta este contravenţie dacă nu se realizează o pagubă. Dacă trecem în zona de pagubă, vom avea obligatoriu întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere sub autoritatea procurorului.  În ultimile zile, aceste evenimente s-au acutizat, au fost întocmite 15 dosare penale şi sunt vizate cinci persoane”, a declarat Bogdan Despescu.

 

Uniunea Europeană nu va reînnoi sancţiunile împotriva a trei oameni de afaceri ruşi, vizaţi în legătură cu războiul declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, când măsurile punitive actuale expiră în această săptămână, au declarat marţi patru surse diplomatice pentru Reuters.

Economie 2023-09-12 20:33:52

O furtună de zăpadă cu rafale de vânt ce ating forța unui uragan mătură, la această oră, nordul Californiei.

Economie 2024-03-03 15:01:33

Curtea Supremă a Italiei a confirmat o condamnare la un an şi cinci luni de închisoare pronunţată de instanţe inferioare împotriva unui bărbat din oraşul Bologna, care i-a impus soţiei sale norme stricte de „economii în casă”, inclusiv raţionalizarea apei sau a hârtiei igienice, relatează marţi agenţia EFE.

Economie 2023-02-21 18:47:42

Președintele AUR, George Simion, spune că a mers la Vatican alături de Asociația Românilor din Italia și că nu a mințit în legătură cu întrevederea sa cu Papa Francisc, așa cum a fost acuzat în ultimele zile. Duminică, Simion a postat pe Facebook o fotografie cu el și suveranul pontif, spunând că a fost primit într-o audiență privată și fără a preciza în ce context a ajuns la Vatican.

Economie 2023-12-21 16:33:20

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a întrerupt marţi un interviu în direct la televiziune, după ce i s-a făcut rău. Acesta a revenit după 15 minute și și-a cerut scuze, invocând o gripă intestinală.

Economie 2023-04-26 08:23:38

Gigi Becali a declarat, joi la Digi24, că oameni din AUR sunt nemulţumiţi şi „mârâie” că trebuie să strângă semnături şi pentru șefa POT Anamaria Gavrilă, ca parte a înţelegerii pe care George Simion a făcut-o cu Călin Georgescu, de a candida amândoi la prezidenţiale. El a adăugat că nu este de acord cu candidatura ei și nu a exclus să plece din Alianța pentru Unirea Românilor.

Economie 2025-03-13 17:40:16

Două persoane aparent înarmate și disperate au jefuit miercuri bănci din Liban pentru a avea acces la proprii bani depuși, care au fost blocați în timpul unei crize financiare naționale, transmite CNN.

Economie 2022-09-15 11:44:44

ACTUALIZARE: Alerta cu bombă de la Curtea de Apel Bucureşti nu se confirmă, informează, marţi, Poliţia Capitalei.

Economie 2023-01-31 18:45:17