• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-06 08:04:20
  • Sursa:
Radu, primul pacient tratat in strainatate dupa exploziile din Crevedia, a ajuns in Romania. Pompierul a fost primit de Ciolacu Imagine

Primul pompier tratat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri, din Austria. Radu are 28 de ani și este din Bucureşti. Alţi 11 pacienţi răniţi în acelaşi eveniment sunt încă trataţi în străinătate.

”L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp. I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să-şi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria. Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă transmis de către Guvern. 

Într-o postare pe Facebook, premierul a mulţumit pompierilor care în noaptea tragediei de la Crevedia au salvat multe vieți. 

”Bine ai revenit acasă, Radu!  L-am întâmpinat în această noapte pe unul dintre pompierii noştri trataţi în străinătate după exploziile de la Crevedia. Mă bucur că starea sa de sănătate este bună şi va putea să revină în scurt timp la o viaţă normală. Curajul lui Radu şi al colegilor lui din acea noapte a salvat multe vieţi! Mulţumesc mult!!!”, a scris premierul. 

Potrivit Executivului, în prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării -  în Belgia (2 pacienţi), Italia (2 pacienţi), Austria (2 pacienţi), Germania (4 pacienţi) şi Norvegia (1 pacient), în condiţiile în care  la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite  în exploziile de la  Crevedia, în unităţi medicale din străinătate.

Guvernul precizează că pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România, pot fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi seară, că pompierul care s-a recuperat vine în ţară cu un avion de linie. 

România și Italia continuă parteneriatele strategice. După Summitul de săptămâna trecută, perspectivele de colaborare pentru cele două țări sunt optimiste. Ambasadorul Italiei, Alfredo Maria Durante Mangoni, a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Digi24 despre planurile de viitor ale României și Italiei. Ce vizează parteneriatul strategic dintre două țări, care sunt domeniile de interes, dar și cum se susțin cele două state membre ale Uniunii Europene aflați chiar acum.

Economie 2024-02-21 23:42:15

Preşedintele AUR, George Simion, a nominalizat duminică, la Sibiu, trei dintre candidaţii partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 - Avram Fiţiu, Cristian Terheş şi Gheorghe Piperea.

Economie 2023-06-25 21:17:31

Rusia a lansat 14 drone de atac şi un tir cu rachete asupra Ucrainei în cursul nopţii, iar sistemele de apărare aeriană au distrus nouă drone, precum şi trei rachete ghidate deasupra regiunilor Harkov şi Dnipropetrovsk, au anunţat luni forţele aeriene ucrainene. Pe de altă parte, Moscova susține că forţele sale îşi îmbunătăţesc poziţiile în apropiere de Avdiivka şi Doneţk, relatează Reuters.

Economie 2024-02-26 09:29:57

Joseph Emerson, pilotul companiei Alaska Airlines care ar fi încercat să oprească motoarele unui avion de pasageri în timpul zborului, în octombrie, a fost pus sub acuzare marţi, în faţa unui tribunal din Oregon, pentru 84 de capete de acuzare, scrie News.ro.

Economie 2023-12-06 23:19:10

Banca Națională a României lansează, luna aceasta, o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema "200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu". Dacă tirajul pentru monedele din argint și tombac cuprat va fi de 5.000 de bucăți, pentru moneda din aur, al cărei preț va fi de 15.600 de lei, BNR va emite doar 1.000 de piese. Acestea vor fi disponibile spre cumpărare din 17 aprilie, ora 09:00, anunță Banca Națională a României.

Economie 2024-04-10 17:49:08

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a primit miercuri dimineață pe premierul Marcel Ciolacu și pe președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Economie 2023-06-21 13:02:16

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană l-a provocat, marţi, pe Marcel Ciolacu, candidatul PSD, la o dezbatere „unu la unu”. „Este o oportunitate pentru alegători de a ne vedea faţă în faţă şi de a înţelege cu adevărat cine suntem şi ce reprezentăm”, a transmis Mircea Geoană într-un mesaj video postat pe Facebook.

Economie 2024-10-15 19:02:47

Uraganele devin atât de puternice din cauza crizei climatice, încât clasificarea acestora ar trebui extinsă pentru a include și furtuna de "categoria 6", în condițiile în care intensitatea lor se măsoară acum pe o scară de la 1 la 5, potrivit unui nou studiu, citat de The Guardian.

Economie 2024-02-06 14:41:38