• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-08 18:16:11
  • Sursa:
Radu Oprea (PSD): Daca ceva nu este in regula cu finantarile pe care le-a avut UDMR, atunci cu certitudine vom afla acest lucru Imagine

Dacă ceva nu este în regulă cu finanțările pe care le-au avut cei de la UDMR, atunci cu certitudine vom afla acest lucru, a declarat liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, la Digi24. Îmi doresc ca instituțiile statului român să își facă treaba și să aflăm în mod transparent dacă e ceva care nu este în regulă, a precizat senatorul PSD.

Radu Oprea, senator PSD: PSD a avut reacție la discursul lui Viktor Orban de aici, din România, condamnând acest discurs, condamnând toate accentele rasiste anti-UE, toate lucrurile pe care Viktor Orban le-a spus și care trebuie să primească o replică politică pe măsură, însă în același timp am cerut ca aceste lucruri să fie discutate în coaliție pentru că acolo este locul unde trebuie să avem discuțiile corecte între partenerii din coaliție. Însă liderii PSD au avut această replică pe măsură și cred că au fost foarte clar și expliciți în condamnarea acestui discurs.

Al doilea subiect este legat de finanțare. Sigur că fiecare partid politic este verificat în ceea ce privește finanțarea de către Autoritatea Electorală Permanentă și alte instituții ale statului român. Dacă cumva ceva nu este în regulă cu finanțările pe care le-au avut cei de la UDMR, atunci cu certitudine vom afla acest lucru pentru că eu cred și îmi doresc ca instituțiile statului român să își facă treaba și să aflăm în mod transparent dacă e cumva ceva care nu este în regulă.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: UDMR nu este partid politic, nu primește în acest registru subvenția. Funcționează ca un fel de ONG.

 Radu Oprea: Și ONG-urile trebuie să aibă transparență și să își facă publice partea de finanțare. Sigur există și această chestiune unde probabil că ar trebui să vedeți să fie făcută o distincție între programele care sunt firești și pe care le practică și România, aceea de a sprijini pe românii care se află în diaspora. [...] Sunt convins că dacă sunt lucruri care sunt nefirești, instituțiile statului român ar trebui să vină cu un punct de vedere.

Anca Suciu, jurnalist Digi24: Vedeți vreo legătură între o astfel de finanțare dinspre guvernul de la Budapesta și reacția lui Kelemen Hunor?

Radu Oprea, PSD: Nu cred că avem suficiente detalii astăzi și nu am văzut nicio reacție oficială a vreunei instituții din România să putem să tragem o astfel de concluzie. Dar dacă ar fi ceva, ar fi bine să aflăm și eu sper ca aceste instituții să-și facă treaba.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Sumele pe care România le dădea acestor comunități pot fi comparabile cu aceste sume, sute de milioane, care au venit dinspre guvernul de la Budapesta către organizații non guvernamentale, către ONG-uri controlate de cele mai multe ori de de lideri UDMR sau de apropiați ai acestora?

 Radu Oprea, PSD: Din păcate sumele pe care le avea la dispoziție în acea perioadă Ministerul Românilor de Pretutindeni nu erau atât de mari pe cât ne-am fi dorit și pe cât de multe proiecte și programe aveam generate de către românii care sunt în diaspora și sigur, atunci, îmi aduc aminte că unul din lucrurile foarte bune pe care am reușit să le facem a fost să mărim numărul burselor copiilor români, de etnie romă, care locuiau în Ucraina.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Prin finanțările respective vorbim de o politică a Guvernului de la Budapesta, inclusiv în acest sens, în care de cele mai multe ori vedem aceste solicitări, de autonomie a ținutului secuiesc.

 Radu Oprea: Acum nu cred că putem fi bănuiți cumva de ideea aceasta cu vinderea Ardealului sub nicio formă. Nu, cu certitudine, România, conform Constituției, este un stat care acționează în granițele actuale.

Citește și: Rețeaua lui Viktor Orban. Cum pompează guvernul de la Budapesta sute de milioane de euro în fundațiile UDMR

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a spus la Digi24 că a propus administrației Biden ca anunțul privind intrarea României în programul Visa Waiver să fie făcut înainte de 20 ianuarie, când Donald Trump își începe noul mandat de președinte al SUA. „Nu vrem săp fim prinși într-o schimbare de administrație care se va prelungi cu mult după 20 ianuarie”, a explicat el.

Economie 2024-11-11 19:32:20

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, a criticat ca „excesivă” decizia Curții Constituționale de a anula candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, spunând că dreptul de a fi ales nu poate fi îngrădit din cauza exprimării unor opinii. Fostul judecător constituțional a arătat într-o intervenție la Digi24 că segmente importante din populație sunt formate din eurosceptici și că inclusiv în Parlamentul European există această categorie, însă nimeni nu le-a interzis drepturile electorale. De asemenea, Augustin Zegrean avertizează că decizia CCR creează un precedent, care se va răsfrânge asupra tuturor plângerilor viitoare pe această temă la CCR.

Economie 2024-10-08 14:43:12

Un bărbat care a fost răpit în 1951, pe când era un copil de 6 ani și se juca într-un parc din California, a fost găsit la peste șapte decenii mai târziu, datorită unui test ADN, a unor fotografii și ziare vechi, scrie The Guardian.

Economie 2024-09-23 14:21:21

Cu căștile lor cu pene, gulerele cu volane și uniformele colorate, cu mâneci bufante, Gărzile Elvețiene din Vatican sunt adesea asemănate de vizitatorii curioși cu bufonii de la curtea medievală. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Cea mai mică armată din lume, al cărei rol principal este să-l protejeze pe papă, a fost pregătită riguros și fără nici un pontif în viață de protejat în acest moment se va alătura uriașei operațiuni de securitate care implică unități de poliție italiene specializate, având sarcina de a veghea asupra Vaticanului și Romei în timpul funeraliilor Papei Francisc și a conclavului ulterior, potrivit The Guardian.

Economie 2025-04-25 18:09:43

Peste 190.000 de lei au fost cheltuiți în ultimele șapte zile de către principalii cinci candidați la alegerile prezidențiale pentru reclamele de pe rețelele de socializare, potrivit datelor furnizate de Meta. George Simion, liderul AUR, conduce acest top, cu 46.000 de lei cheltuiți pe reclame în acest interval de timp. 

Economie 2024-09-20 15:59:45

Avioane de război israeliene au interceptat anul trecut aeronave iraniene care se îndreptau către Siria, împiedicându-le să transporte trupe destinate să-l ajute pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, aflat în dificultate la momentul respectiv, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit AP, scrie News.ro.

Economie 2025-04-28 08:30:11

Locuitorii dintr-un oraş-port din apropiere de Napoli, Italia, sunt terorizați de seria de seisme declanșate de un super-vulcan. Oamenii din Pozzuoli trăiesc inspirând vaporii degajați de vulcan și cutremurandu-se din cauza fenomenului bradiseismic care mișcă scoarța terestră continuu, transmite vineri Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-10-27 15:07:04

Uraganul Otis se pregătește să lovească populara staţiune Acapulco cu forța unei furtuni de categoria 5 "extrem de periculoasă", relatează Reuters.

Economie 2023-10-25 08:05:16