• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-24 20:32:11
  • Sursa:
Radu Marinescu, dupa imaginile cu crima din Mures: „Intarzierile nejustificate” in capturarea lui Emil Ganj trebuie sanctionate Imagine

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat vineri, în emisiunea LIVE de la Digi24, după ce au apărut imagini cu momentul crimei din Mureș, că „întârzierile nejustificate” în capturarea lui Emil Gânj trebuie sancționate. „Dacă au existat încălcări ale legii sau forme de neglijență, apar și sancțiunile corespunzătoare”, spune el.

Radu Marinescu spune că Poliția acordă prioritate cazului din Mureș și face eforturi pentru capturarea lui Emil Gânj. 

„Sunt convins că din partea colegilor din Ministerul de Interne se desfășoară absolut toate eforturile necesare pentru localizarea și prinderea acestei persoane. Sunt convins că se acordă o prioritate deosebită pentru că e vorba de un criminal periculos și, evident, sper să fie cât mai curând prins și pus în arest”, afirmă el. 

„Dacă au existat încălcări ale legii sau forme de responsabilitate, de neglijență din partea unor reprezentanți ai oricărui segment public, trebuie verificat și trebuie stabilit dacă o astfel de situație există și bineînțeles, apar și sancțiunile corespunzătoare”, adaugă el. 

Întrebat cum a fost posibil ca un om atât de periculos să fie eliberat condiționat, ministrul Justiției spune că responsabilitatea este doar a judecătorului care a luat această decizie. 

„Ca principiu, în ceea ce privește eliberarea condiționată a unei persoane, posibilitatea de a se întoarce în societate mai devreme, aceasta a fost pusă de legiuitor în sarcina unui judecător, a sistemului de justiție, tocmai pentru a se asigura că persoana respectivă prezintă toate garanțiile pentru a se întoarce în societate. Deci, responsabilitatea aici aparține judecătorul lui când dispune eliberarea condiționată, iar filtrele legale presupun o propunere din partea comisiei din penitenciar, apoi posibilitatea de a se exercita și o cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe, adică legea a conceput un filtru eficace. Chestiunea însă este de responsabilitate individuală în evaluarea situației fiecărei persoane în parte”, a explicat ministrul Justiției. 

„Pot să fie situații în care o persoană care devine în societate recidivează, pentru că în orice societate există o rată de recidivă. Pe noi ne preocupă însă ca evaluarea care s-a făcut asupra persoanei respective, la momentul la care s-a decis să fie eliberată condiționat, să fi fost una care să fi fost cât mai obiectivă în raport de datele concrete ale cauzei, pentru că nimeni nu poate să prevadă, dacă a fost suficient de diligent în evaluare, că totuși o persoană eliberată va putea să mai comită o infracțiune”, adaugă el. 

În ce privește eșecul autorităților de a-l prinde pe criminal, Radu Marinescu spune că trebuie luate măsuri dacă întârzierile sunt nejustificate. 

„Nu pot face acum un proces de intenție sau nu pot aduce vreo acuzație celor care fac eforturi să prind această persoană, pentru că sunt și situații în care criminali periculoși ce se sustrag cu un interval de timp, eu sunt convins că va fi prins până la până la urmă și trebuie să acordăm prezumția de bună credință organelor de poliție care-l îl caută. Dacă însă sunt întârzieri nejustificate sau greșeli în această căutare, atunci bineînțeles că trebuie să se verifice și să se ia măsuri pentru ca cetățeanul se știe că se fac toate eforturile”, conchide acesta. 

Declarațiile ministrul vin în contextul în care au apărut imagini cu momentul crimei din Mureș. O cameră de supraveghere montată de vecini a surprins exact momentul în care Emil Gânj intră cu toporul în casa tinerei de 23 de ani, o ucide și apoi de foc locuinței.

Vezi VIDEO AICI

În data de 8 iulie, în jurul orei 8:45, Poliţia a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, de 46 de ani, că i-a fost incendiată locuinţa, din Miheşu de Câmpie şi că este posibil ca fiica ei să se afle înăuntru, fapt confirmat de anchetatori.

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Mureş, a mai fost condamnat pentru omor calificat, fiind eliberat din penitenciar, în cursul anului 2020, și a fost dat în urmărire.

Emil Gânj este căutat în continuare de autorități, care au extins căutările în mai multe județe și iau în calcul și posibilitatea ca acesta să fi părăsit țara.