• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-03 10:51:11
  • Sursa:
Rachete lansate de Iran au trecut de sistemul Iron Dome si au lovit orasul Tel Aviv. Imagini cu urmarile atacului Imagine

Iranul a lansat marți seară aproape 200 de rachete spre Israel, ca răspuns la uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, iar unele dintre acestea au trecut de sistemul aerian de apărare israelian Iron Dome și au lovit orașul Tel Aviv. Armata israeliană a transmis miercuri că rachete au căzut peste nişte baze aeriene din Israel, însă fără a provoca distrugeri.

Dezastrul rămas Tel Aviv după atacul Iranului. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

 

Forțele de Apărare ale Israelului spun că din cele aproape 200 de rachete lansate sa Iran, trei dintre ele au trecut de sistemul de apărare aerian Iron Dome, scrie CNN. 

Un palestinian a fost ucis în Cisiordania, a declarat guvernatorul local pentru AFP, preluată de Agerpres. „Un muncitor palestinian din Ierihon a fost ucis când bucăți dintr-o rachetă au căzut din cer și l-au lovit”, a declarat guvernatorul din Ierihon, Hussein Hamayel, pentru AFP.

Gărzile Revoluționare ale Iranului afirmă că 90% din rachetele lansate împotriva Israelului și-au atins țintele cu succes. Declarația difuzată de televiziunea de stat susține că atacul a vizat baze aeriene și radare, precum și aparatul de securitate care a planificat uciderea unor figuri importante din Hamas și Hezbollah.

Potrivit acestora, în atacul de marți seara Teheranul a folosit pentru prima oară rachete „Fatah”, hipersonice.

Armata israeliană a informat că rachete trase de Iran au căzut peste nişte baze aeriene din Israel, însă fără a provoca distrugeri, informează AFP, potrivit Agerpres.

„În timpul atacului iranian de ieri, mai multe rachete au căzut peste baze ale forţelor aeriene israeliene. Nicio infrastructură (...) nu a fost avariată”, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, adăugând că atacul nu a făcut răniţi şi nici nu a avariat avioane.

Iranul a lansat marţi un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului drept ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban.

Lansarea de rachete a avut loc după ce Israelul a declarat că trupele sale au lansat raiduri terestre în Liban, deşi a descris incursiunile ca fiind limitate.

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat că Israelul s-ar putea confrunta cu o reacţie şi mai dură dacă nu va pune capăt „crimelor sale”, informează Reuters.

„Dacă regimul sionist (Israel) nu îşi încetează crimele, el se va confrunta cu reacţii şi mai dure”, a avertizat Pezeshkian înainte de a se îmbarca pentru vizita sa programată în Qatar, a transmis o media de stat.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va răspunde la acest atac cu rachete al Iranului.

Pezeshkian a declarat pentru televiziunea de stat că principalul obiectiv al vizitei sale la Doha este de a discuta despre relaţiile bilaterale şi a semna acorduri cu guvernul Qatarului. El va participa de asemenea la un summit al organizaţiei interguvernamentale Dialogul de cooperare pentru Asia.

„Al doilea obiectiv este de a discuta în ce fel ţările asiatice pot preîntâmpina crimele Israelului în regiune şi împiedica inamicii să provoace haos în Orientul Mijlociu”, a spus Pezeshkian.

Fostul prim-ministru israelian Naftali Bennet a cerut un atac decisiv pentru distrugerea instalaţiilor nucleare ale Iranului, transmite AFP.

„Trebuie să acţionăm acum pentru a distruge programul nuclear iranian, centrul infrastructurilor acestuia şi pentru a paraliza acest regim terorist”, a scris Bennett pe X, a doua zi după atacul cu rachete lansate din Iran asupra Israelului.

„Avem justificarea. Avem instrumentele necesare. Acum că Hezbollah şi Hamas sunt paralizate, Iranul este expus”, a susţinut el, referindu-se la loviturile israeliene din ultimele săptămâni care au decimat conducerea mişcării islamiste libaneze Hezbollah, susţinută de regimul de la Teheran, şi de războiul Israelului cu gruparea Hamas din Fâşia Gaza.

Bennett şi-a anunţat în 2022 retragerea din politică, dar presa israeliană vehiculează periodic posibilitatea unei reveniri. Sondaje de opinie recente îl plasează pe locul al doilea în intenţiile de vot, după actualul şef al guvernului, Benjamin Netanyahu, în caz că ar candida în cadrul unor alegeri anticipate.

Citește și: Iranul avertizează SUA să nu intervină în conflictul cu Israel. Pentagonul anunțase deja că a doborât rachete iraniene

Cel mai proeminent lider al opoziţiei din Israel, Yair Lapid, a declarat la rândul său că Iranul trebuie să plătească „un preţ mare” pentru atacul de marţi seara. „Teheranul ştie că vine Israelul. Răspunsul trebuie să fie sever şi să transmită un mesaj fără echivoc axei teroriste în Siria, în Irak, în Yemen, în Liban, în Gaza şi chiar în Iran”, a spus politicianul, care a fost de asemenea premier în 2022.

În ţările menţionate de Lapid există grupări armate susţinute de Iran şi ostile Israelului, reaminteşte AFP, potrivit Agerpres. 

Israelul şi Occidentul - în primul rând SUA - acuză Iranul că intenţionează să se înarmeze atomic; Teheranul dezminte astfel de acuzaţii şi afirmă că programul său nuclear are exclusiv obiective civile.

Israelienii nu au confirmat, dar nici nu au negat vreodată oficial că deţin arme nucleare. Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI) din Stockholm estimează că Israelul ar deţine circa 90 de ogive atomice.

Citește și: Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres

Premierul Marcel Ciolacu spune, într-un mesaj transmis de Ziua Mondială a Libertății presei, că libertatea de exprimare este o garanție a unei societăți democratice și libere. Misiunea oamenilor din presă este cu atât mai dificilă, în contextul fenomenului de fake-news și dezinformării, mai spune premierul.

Economie 2024-05-03 11:04:00

La aproape două decenii după ce Natalee Holloway a dispărut în Aruba, bărbatul suspectat încă de atunci că a omorât-o a mărturisit, în sfârșit, că a ucis-o pe adolescenta din Alabama.

Economie 2023-10-20 10:32:45

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Popeşti, a fost găsit decedat în locuinţa unui vecin, existând suspiciunea că acesta din urmă l-ar fi înjunghiat, transmite Agerpres.

Economie 2023-06-05 13:52:49

Pentru a-și împiedica fiul beat să se urce la volan, un bărbat din Spania a distrus mașina, spărgându-i geamurile și roțile cu un târnăcop.

Economie 2023-03-10 16:19:40

Izolați în celule, fără vizite, cu doar 30 de minute de mișcare pe zi și forțați să doarmă pe paturi de oțel fără saltele, aceasta este realitatea deținuților din „Centrul de detenție pentru terorism” (CECOT) din El Salvador. Criticii avertizează asupra abuzurilor din închisoarea de maximă securitate, construită pentru cei mai periculoși membri ai bandelor. În schimb, președintele salvadorian, Nayib Bukele, susține că măsurile drastice au redus criminalitatea, iar președintele reales al SUA, Donald Trump, laudă tacticile dure, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2025-01-29 22:41:20

Selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, a declarat luni că „nu i-a plăcut deloc” atitudinea lui Cristiano Ronaldo în momentul înlocuirii sale în meciul de vineri cu Coreea de Sud, din ultima etapă a fazei grupelor Cupei Mondiale de fotbal 2022, relatează AFP.

Economie 2022-12-05 19:12:37

Șoferii români se bazează pe mituri în trafic. Conform unui sondaj realizat recent, șoferii cred, de exemplu, că cele mai multe accidente au loc din cauza vremii. Datele oficiale arată exact contrariul.

Economie 2023-06-25 13:50:34

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, a anunţat instanţa europeană într-un comunicat, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-23 15:56:22