• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-31 16:24:38
  • Sursa:
RA-APPS ii da ultimatum lui Basescu sa elibereze locuinta de protocol pana maine, altfel va fi evacuat Imagine

Termenul de eliberare a imobilului în care îşi are reşedinţa oficială Traian Băsescu expiră pe 1 iunie, informează Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care precizează că, dacă fostul şef de stat nu va respecta acest termen, va fi formulată o acţiune de evacuare în instanţă.

„Termenul de eliberare a imobilulul – reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis Dlui. Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022. În situația în care imobilul nu va fi eliberat și predat, după expirarea termenului sus menționat, Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» (R.A.-A.P.P.S.) va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozitiilor legale”, se arată într-un comunicat remis marți de RA-APPS.

Regia mai precizează în comunicat că face „toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Președinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reședintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată, drepturi garantate de Constituție oricărui cetățean al României”.

La sfârșitul lunii martie, după ce Traian Băsescu a fost declarat definitiv colaborator al Securității de către instanța supremă, RA-APPS i-a transmis fostului președinte că trebuie să elibereze în termen de 60 de zile, împreună cu familia, vila de protocol în care locuiește.

Papa Francisc cere ca „oroarea” Holocaustului să nu fie „uitată și nici negată” și afirmă că întreaga lume trebuie să lupte „pentru a slăbi plaga antisemitismului”. Discursul vine cu o zi înainte de comemorarea a 80 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau, relatează AFP, potrivit News.ro.

Economie 2025-01-26 16:33:59

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri, despre sutele de modificări aduse Codului Fiscal de-a lungul timpului, prin legi sau ordonanțe de urgență. În opinia șefului Guvernului, acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, "pentru că trebuie să fim predictibili".

Economie 2023-09-20 14:21:01

Primul transplant de inimă care şi-a încetat orice activitate electrică timp de 20 de minute a fost efectuat luni, într-un spital din oraşul italian Padova, transmite agenţia ANSA, citată de Agerpres. Potrivit medicilor, această reuşită reprezintă o premieră mondială.

Economie 2023-05-15 17:01:44

Un soldat al armatei britanice care aştepta să fie judecat pentru acuzaţii de terorism a evadat miercuri din închisoarea din Londra în care era închis, a anunţat Poliţia Metropolitană a oraşului, potrivit CNN.

Economie 2023-09-06 20:19:31

Liderul militar al mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, a fost ucis într-o lovitură aeriană israeliană în Fâşia Gaza în luna iulie, a anunţat joi armata israeliană, citată de AFP, Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

Economie 2024-08-01 18:42:09

Livrările de gaz rusesc către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, între 31 august şi 2 septembrie, pentru lucrări de „mentenanţă”, a anunţat vineri compania rusă Gazprom, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2022-08-19 20:12:27

Şoferul unui autocar turistic, care se afla singur la bord, a murit după ce autovehiculul a căzut în fluviul Po, care traversează oraşul Torino, în urma unei manevre periculoase, scrie presa italiană. Accidentul a avut loc miercuri, la Torino, în apropierea Podului Piazza Vittorio Veneto, potrivit News.ro.

Economie 2025-03-27 20:58:17

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat, vineri, în scandalul tablourilor din colecția privată a familiei sale, expusă la Muzeul Național de Artă. El spune că a decis să retragă operele de artă din expoziția Victor Bauer, după acuzațiile că unele sunt falsuri care au fost expuse în muzeu pentru a le valida pretinsa valoare.

Economie 2024-01-26 14:04:13