• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-22 12:54:57
  • Sursa:
"Suntem in stare de razboi". Kremlinul si-a schimbat radical retorica si face noi amenintari Imagine

Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

Aceste comentarii, făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse Argumentî i Faktî, unele dintre cele mai dure la adresa Ucraina, vin după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

"Suntem în stare de război", a afirmat Dmitri Peskov în interviu.

Totul a început ca o "operaţiune militară specială", dar de "îndată ce această 'gaşcă' s-a adunat, iar Occidentul s-a implicat de partea ucraineană, pentru noi acesta a devenit un război", a declarat Peskov în interviul menţionat.

"Sunt convins de aceasta. Şi toţi trebuie să înţeleagă asta", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022. "Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev", a spus reprezentantul Kremlinului. 

Kievul respinge aceste anexări drept acaparări ilegale ale teritoriului său şi anunţă că nu se va opri până când toţi militarii ruşi nu vor fi daţi afară din Ucraina. De asemenea, Ucraina se declară hotărâtă să recucerească Peninsula Crimeea, la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014. Moscova, care a investit masiv în Crimeea, subliniază că peninsula face parte din Rusia.

Inteligenţa artificială trebuie să fie controlată de oameni, altfel poate fi transformată într-o armă, a declarat preşedintele Microsoft, Brad Smith, într-un interviu exclusiv acordat CNBC, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-30 08:19:11

Ministerul Apărării din Iran a amenințat țările care ajută Israelul cu atacuri din partea Teheranului, agenția de stat Fars anunțând că Iordania este vizată de o ”monitorizare atentă” și că aceasta va fi următoarea țintă a atacurilor, scrie Haaretz. 

Economie 2024-04-14 08:39:44

Principalele depozite ale armatei ruse aflate pe teritoriul Federației Ruse și-au redus aproape la jumătate numărul de tancuri, blindate și echipamente militare pe care le aveau stocate în aer liber, după doi ani și jumătate de război în Ucraina, conform unei analize OSINT realizate de Digi24.ro. Astfel, imaginile din satelit ale depozitelor, înainte de invazia declanșată pe 24 februarie 2022, au fost comparate cu imagini ale acelorași locații din 2023 și 2024. Unele echipamente aflate în aceste depozite datează din perioada Uniunii Sovietice.

Economie 2024-09-14 18:23:44

Un deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, de la Chișinău,  crede că la un moment dat Moldova ar putea renunța la serviciile Bisericii subordonate Moscovei, așa cum a făcut la un moment dat Ucraina. Mitropolia Moldovei acuza ingerința politicului în religie, în timp ce președinta Maia Sandu arată cu degetul la pelerinajele suspecte întreprinse la Moscova  de preoți ai Mitropoliei Moldovei.

Economie 2024-09-07 14:10:04

Poliția din Australia a reținut și pus sub acuzare un tânăr de 17 ani care a urcat într-un avion de pasageri cu o pușcă și muniție. Băiatul a fost filmat în timp ce era trântit la pământ de pasageri și de echipajul de bord, în timp ce aeronava se pregătea să decoleze de pe aeroportul Avalon, în apropiere de Melbourne, transportând 160 de persoane cu destinația Sydney, joi după-amiază, relatează BBC News.

Economie 2025-03-07 09:46:19

Ministerul Afacerilor Externe din Germania şi-a înăsprit recomandările de călătorie pentru Rusia şi acum avertizează „ferm” împotriva deplasărilor cetăţenilor germani în această ţară, transmit joi dpa şi EFE, preluate de Agerpres.

Economie 2024-03-07 16:21:07

Furnizorul de energie electrică Hidroelectrica a încheiat luni cu compania PayU un contract pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali, ceea ce va permite, după implementare, ca clienții să poată face plata facturilor direct din aplicația iHidro sau de pe site-ul companiei, informează un comunicat preluat de Agerpres. Compania nu a anunțat o dată clară de la care plata cu cardul direct din aplicație sau de pe site va fi disponibilă pentru clienți.

Economie 2024-09-24 13:59:41

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat miercuri seară, la Digi24, că speră ca România să primească tranșa a treia de bani din PNRR, 2,7 miliarde de euro, la finalul lunii martie. El a spus că se așteaptă ca forurile europene să ceară lămuriri suplimentare și că are de gând să meargă la Bruxelles pentru orice clarificări legate de proiectele depuse în cadrul PNRR.

Economie 2024-01-04 07:59:24