• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-18 13:33:13
  • Sursa:
"Sa plece imediat". Tunisienii cer demisia presedintelui dupa absenteismul record, de 92%, la alegerile legislative Imagine

La doar câteva ore de la închiderea urnelor, opoziția din Tunisia i-a cerut demisia președintelui Kais Saied. "Să plece imediat" a spus el, după fiasco-ul alegerilor legislative de sâmbătă, marcate de absenteism masiv de peste 92%, relatează AFP. "92% au întors spatele procesului ilegal care ridiculizează Constituţia", a spus preşedintele Frontului salvării naţionale (FSN), Ahmed Nejib Chebbi.

"Este o mare dezavuare populară pentru acest proces" declanşat prin suspendarea Parlamentului şi demiterea prim-ministrului pe 25 iulie 2021, înainte de a acapara toate atribuţiile, a spus preşedintele Frontului salvării naţionale (FSN), Ahmed Nejib Chebbi, din care face parte mişcarea de inspiraţie islamistă Ennahdha, duşmanul declarat al preşedintelui Saied şi fostul partid majoritar în Parlament timp de zece ani după revoluţia tunisiană din 2011.

"92% au întors spatele procesului ilegal care ridiculizează Constituţia" şi votul de sâmbătă a fost, potrivit lui Chebbi, precedat de "o mare dezavuare internaţională" cu prilejul recentei vizite a preşedintelui Saied în SUA, unde procesul politic pe care l-a declanşat a fost dezaprobat.

El a făcut apel la celelalte formaţiuni politice "să se înţeleagă asupra nominalizării unui înalt magistrat" capabil "să supervizeze un nou scrutin prezidenţial".

Majoritatea partidelor, între care şi partidul de opoziţie anti-islamist al lui Abir Moussi, au boicotat scrutinul.

Potrivit liderului FSN, al treilea factor de dezavuare este amânarea decisă săptămâna trecută de către FMI a unui nou credit de 2 miliarde de dolari pentru Tunisia.

Acest al patrulea credit în zece ani a făcut obiectul unui acord preliminar la jumătatea lui octombrie, dar trebuie aprobat defnitiv de Consiliul de Administraţie al FMI.

Tunisia traversează o gravă criză economică, accentuată de războiul din Ucraina, comentează AFP

Ucraina a anunţat că a eliberat mai multe localităţi din sud-estul țării, în regiunea Doneţk, acestea fiind primele câştiguri teritoriale obţinute în urma „acţiunilor contraofensive” menţionate cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski, scrie BBC. Acesta a dat luni seară noi detalii despre acțiunile armatei pe front, afirmând că „forța războinicilor noștri dă roade”. Între timp, Curtea Penală Internațională a început o anchetă privind prăbușirea barajului Nova Kahovka. 

Economie 2023-06-13 00:30:32

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a primit sentința în cazul Stormy Daniels. Este vorba despre „eliberare necondiționată”, ceea ce înseamnă că nu va primi nicio pedeapsă, dar condamnarea îi va rămâne în cazier pentru o perioadă de timp.

Economie 2025-01-10 22:06:05

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis sâmbătă un mesaj de condoleanțe autorităților și poporul indian, după tragedia feroviară din India, în care peste 260 de persoane și-au pierdut viața într-un accident în care au fost implicate mai multe trenuri.

Economie 2023-06-03 16:22:40

În 1978, un grup de geologi sovietici a dat peste o familie de cinci persoane care trăiau în taigaua siberiană. Familia s-a refugiat în munți și nu a mai intrat în contact cu nimeni altcineva timp de peste 40 de ani, după ce au fugit de persecuția religioasă îndreptată împotriva rascolnicilor, ortodocși de rit vechi dintr-o sectă religioasă din Rusia, potrivit revistei Smithsonian. Acum, singura membră a familiei care a mai rămas în viață are 80 de ani și continuă să trăiască singură departe de civilizație.

Economie 2024-10-13 07:00:16

Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, într-o clădire din apropierea gării Saint-Lazare, din Paris. Pompierii se află la fața locului și încearcă să țină focul sub control. Tot marți, turiștii care vizitau Turnul Eiffel au fost evacuați, după ce casa unui lift al monumentului a luat foc, scrie presa franceză.

Economie 2024-12-24 15:34:49

Cel puțin opt persoane au fost rănite de o maşină care a intrat în pietoni în oraşul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunţat vineri poliţia pe contul său de X.  Autoritățile germane susțin că deocamdată nu există indicii privind un act terorist.

Economie 2025-05-02 22:00:27

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că situația actuală de pe câmpul de luptă a creat o oportunitate de a lua măsuri pentru a pune capăt invaziei Rusiei cel târziu anul viitor, scrie Reuters.

Economie 2024-10-09 20:22:57

Președintele chinez, Xi Jinping, a ajuns luni la Moscova, unde a a avut o întrevedere de peste patru ore la Kremlin cu omologul său rus, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a salutat propunerea Beijingului de a pune capăt „crizei acute” din Ucraina și a adăugat că a privit planul propus de China „cu respect”. Luni, miniștrii de externe ai UE au convenit asupra unui plan de 2 miliarde de euro pentru a-și reface stocurile și pentru a cumpăra în comun muniție pentru Ucraina. România face și ea parte din țările europene implicate în acest program. Între timp, armata ucraineană a anunţat că a distrus mai multe rachete ruseşti Kalibr în timp ce erau transportate în Crimeea.

Economie 2023-03-21 00:48:09