"Prima Casa", pe alese. Timisoara, pe locul doi pe tara la ponderea apartamentelor care se incadreaza in acest program

"Prima Casa", pe alese. Timisoara, pe locul doi pe tara la ponderea apartamentelor care se incadreaza in acest program Imagine

În capitala Banatului, aproape 74% dintre apartamentele disponibile spre vânzare se încadrează în pragul de 60.000 de euro. Oferta de unităţi de până la 20.000 de euro se ridică la 2% din total, cea cuprinsă între 20.000 şi 40.000 de euro ajunge la 19%, iar locuinţele de la 40.000 la 60.000 de euro cumulează mai bine de jumătate din totalul ofertei, respectiv 53%.

Pe de altă parte, 16% dintre vânzătorii de apartamente cer sume de la 60.000 la 80.000 de euro, 5% solicită 80.000-100.000 de euro, iar restul de 5% au pretenţii mai mari de 100.000 de euro. Potrivit unei analize realizate de un portal imobiliar, pe baza căutărilor efectuate la nivel naţional în luna aprilie, 66% dintre vizitatori caută un apartament cu un preţ maxim de 60.000 de euro.

redactor: Miodrag Hojdaeditor web: Călin Țenche