• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-15 14:29:35
  • Sursa:
"Nu dati startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea". Sfatul unui medic pentru cei tentati de mesele cu oua rosii si cozonac Imagine

Medicii susțin că moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei de sărbătorile pascale și le recomandă românilor să nu mănânce imediat după slujba de Înviere.

"Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbătorile pascale. În caz contrar, veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din prima zi. Dacă vreţi însă să petreceţi în familie şi nu prin spitale: nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea sau imediat după slujbă. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului", recomandă medicul Tudor Ciuhodaru într-o postare pe Facebook.

El adaugă că alimentele trebuie introduse treptat, putându-se începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, care va facilita digestia.

"Cei care au postit trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începând cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ',concentrat'. Consideraţi ,'concentrat' tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă", arată medicul.

Acesta recomandă să se asigure o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzaţia de suprasaturaţie, cât şi sindroamele dispeptice.

"Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mâncarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensările pot fi grave, mergând până la comă. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grăsimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital", îndeamnă medicul.

Tudor Ciuhodaru le recomandă celor cunoscuţi cu alergii alimentare, care vor trebui să aibă grijă la tipurile produselor consumate, să aibă la ei medicaţia de urgenţă şi să se prezinte la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburărilor respiratorii.

"Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces. (...) Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grăsimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbări în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile", mai recomandă medicul Tudor Ciuhodaru. 

Un incendiu a avut loc în această dimineață în nordul Bucureștiului, în Cartierul Francez, informează ISU.

Economie 2022-11-21 11:01:26

Un australian a scăpat cu viaţă după ce a fost atacat de un crocodil de apă sărată în timp ce făcea snorkeling într-un resort exclusivist din statul Queensland.

Economie 2023-05-30 16:06:41

Rodrigo Duterte, fostul președinte al Filipinelor, a fost arestat marți la Manila, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat prin care îl acuză de crime împotriva umanității în războiul său împotriva drogurilor, în cadrul căruia, potrivit grupurilor pentru apărarea drepturilor omului, zeci de mii de filipinezi au fost executați, relatează The New York Times.

Economie 2025-03-11 09:01:24

Două persoane au murit după ce o mașină electrică Nio a căzut de la etajul trei al treilea al unei clădiri din Shanghai, a anunțat producătorul chinez, citat de BBC.

Economie 2022-06-24 10:18:29

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 8% pe an, de la 8,02% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2022-11-14 12:26:26

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis luni că pedepsele impuse de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) înainte de luarea unei decizii finale, cunoscute drept măsuri interimare, nu sunt compatibile cu Constituţia poloneză. Polonia a primit amenzi de 1 milion de euro pe zi din partea CJUE din cauza unor decizii care intră în conflict cu normele europene și cu statul de drept.

Economie 2023-12-11 15:24:51

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, aflat în vizită la Kiev, a condamnat recentele atacuri aeriene ruseşti asupra Ucrainei, care au implicat un număr mare de atacuri cu rachete de croazieră şi drone, descriindu-le ca fiind extrem de violente şi ameninţătoare.

Economie 2025-06-12 14:53:24

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă după-amiază, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD, că nivelul taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimente şi medicamente nu va creşte peste valoarea de 9%.

Economie 2023-09-02 15:29:54