• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-25 08:00:29
  • Sursa:
"Manuscrisul Galileo" nu este al lui Galileo. Un document pretios detinut de o universitate americana s-a dovedit a fi un fals Imagine

Un document cunoscut sub numele de "manuscrisul Galileo", aflat la biblioteca Universității din Michigan, s-a dovedit a fi un fals în urma unei cercetări amănunțite, scrie CNN.

Documentul de o pagină cunoscut sub numele de "manuscrisul Galileo" ar fi fost de fapt redactat de un falsificator din secolul XX pe nume Tobia Nicotra.

Manuscrisul se afla în biblioteca Universității din Michigan, care credea că îi aparține renumitului astronom italian Galileo Galilei, și care îl numea "una din marile sale comori".

O investigație cu privire la acest document a început după ce Nick Wilding, profesor de istorie la Universitatea din Georgia, l-a contactat pe curatorul universității, Pablo Alvarez. Nick Wilding lucra la o nouă carte despre Galileo și a început să își pună întrebări cu privire la documentul din Michigan. Potrivit Bibliotecii Universității din Michigan, Wilding era preocupat de datarea lucrării, în special de monogramele cu care era marcat documentul, care îl plasau nu mai devreme de secolul al XVIII-lea, cu mult după vremea lui Galileo. Pentru că a început să aibă îndoieli cu privire la autenticitatea acestuia, l-a contacat pe curatorul Pablo Alvarez.

"Wilding a concluzionat că manuscrisul nostru Galileo este un fals din secolul al XX-lea executat de cunoscutul falsificator Tobia Nicotra. După ce experții noștri au studiat dovezile sale incontestabile privind hârtia și proveniența și au reexaminat manuscrisul am fost de acord cu concluzia lui", a comunicat universitatea. 

Nicotra a fost condamnat la doi ani de închisoare în 1934 pentru fals, inclusiv cu privire la documente Galileo, se menționează în comunicat.

Înainte de depistarea acestui fals, documentul a fost descris de universitate drept "una dintre marile comori ale Bibliotecii Universității din Michigan".

Manuscrisul pretindea că prezintă observații făcute de Galileo Galilei făcute asupra lunilor lui Jupiter din 7 până pe 15 ianuarie 1610.

"Acestea au fost primele observații care au arătat obiecte care orbitează în jurul unui alt corp decât Pământul și reprezintă un moment esențial din viața lui Galileo, care a ajutat la schimbarea modului în care noi înțelegem universul", se arată în descrierea pe care universitatea o avea cu privire la manuscris.

Astronomul, care a murit în 1642, a inventat telescopul care i-a permis să descopere că Jupiter are luni și a devenit cel mai important susținător al revoluției copernicane, care a negat că pământul ar fi centrul fix al universului.

Universitatea din Michigan a intrat în posesia manuscrisului în 1938, după ce a fost lăsat moștenire bibliotecii de către un om de afaceri din Detroit, Tracy McGregor, care era colecționar de cărți și manuscrise. Documentul obținut de McGregor fusese autentificat de cardinalul Pietro Maffi, care era arhiepiscop de Pisa.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat luni propunerea prezentată de președintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel și Hamas în Fâșia Gaza și a cerut militanților palestinieni să accepte acordul care vizează încheierea războiului.

Economie 2024-06-11 08:41:02

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat miercuri Europa să nu încerce să se bazeze doar pe ea însăşi pentru apărare, explicând că securitatea ei depinde și de membri NATO. El a mai adăugat că „80% din cheltuielile de apărare ale NATO vin de la aliaţi NATO din afara UE”, transmite Reuters.

Economie 2024-02-14 18:26:40

Apărarea aeriană a Ucrainei a distrus 35 din cele 39 de drone lansate de Rusia în cursul nopţii, au anunţat, duminică, forţele aeriene ucrainene, citate de Reuters.

Economie 2024-03-10 10:04:43

Un bărbat din Canada a reușit să surprindă, cu ajutorul unei drone, momentul în care un elan rămâne fără coarne. 

Economie 2023-01-20 10:09:31

Președintele rus Vladimir Putin spune că reacțiile dure ale omologului francez Emmanuel Macron la adresa Rusiei au legătură cu implicarea Moscovei pe continentul African, în țari unde Parisul avea influență și interese. 

Economie 2024-03-13 12:12:48

Un bărbat şi-a dat foc miercuri în apropierea biroului de investigare a corupţiei din Coreea de Sud (CIO), unde preşedintele destituit Yoon Suk Yeol era interogat pentru acuzaţii de insurecţie, a anunţat agenţia naţională de pompieri, relatează Reuters.

Economie 2025-01-15 15:24:19

Ministerul Apărării anunţă că miercuri au fost descoperite noi fragmente de dronă şi în zona localităţii Ceatalchioi din judeţul Tulcea. Au fost cercetate toate zonele în care a fost semnalată posibilitatea căderii unor fragmente de drone, fiind identificate, până la acest moment, elemente în proximitatea localităţilor Plauru şi Periprava, mai spune MApN.

Economie 2024-07-31 17:01:31

Istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dezvăluit recent că Aneta Popescu (despre care spune că a fost mama lui Călin Georgescu) a fost membră a Mișcării Legionare. Pe acest fond, am încercat să aflăm dacă în perioada comunistă existența unor „probleme la dosarul” părinților putea pune piedici în cariera copiilor și în ce condiții acest lucru putea fi evitat.

Economie 2025-01-21 17:59:11