• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-05 13:25:41
  • Sursa:
"Legea 2 Mai" a fost adoptata. Gorghiu: "Nu poti sa vinzi heroina sau cocaina, sa distrugi vieti si dupa sa umbli liber pe strazi" Imagine

Camera Deputaţilor a adoptat "Legea 2 Mai" care prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. "Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare", a transmis ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.

Este vorba despre un proiect iniţiat de către liberali.

Propunerea legislativă prevede că efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii 43/2000, precum şi modificarea Legii 194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc. Legea merge la promulgare.

"Mi-am dorit tare mult ca Legea 2 Mai să fie votată de Parlamentul României şi astăzi s-a întâmplat. Ce aduce nou? Faptul că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri", a afirmat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe Facebook.

Conform proiectului de lege, "fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă".

De asemenea, "fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă", potrivit sursei citate.

Pe 20 noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

 

București, 21 ianuarie 2025. SANADOR inaugurează primul laborator complet de evaluare a sincopei din sistemul medical privat din România conform standardelor internaționale, la Spitalul Clinic SANADOR.

Economie 2025-01-21 12:49:30

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu şi susţinătorii săi, acea decizie nu este definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, timp în care se vor organiza alegeri prezidenţiale. Zegrean remarcă faptul că procesul deschis la Curtea de Apel îi foloseşte lui Georgescu pentru a-şi face campanie electorală, scrie News.ro.”Este destul de confuză situaţia, pentru că am ascultat şi eu ce spuneau avocaţii la ieşirea din sală, pe de o parte spuneau că au invocat tot felul de excepţii şi au cerut să se constate recuzarea judecătorului, pe de altă parte cer să dea o soluţie corectă. Deci dacă se recuză, se reia procesul de la capăt. Recuzarea nu o judecă doamna aceea care a judecat astăzi, ci alţi judecători de la aceeaşi instanţă şi la judecata recuzării nu vor fi oameni în stradă, pentru că nu ştiu ei unde se întâmplă şi cum se face. Deci dacă ea va fi declarată recuzată, vor trebui să numească un alt judecător, care probabil va avea altă soţie undeva, sau soţ undeva, şi tot aşa”, a afirmat Augustin Zegrean, luni seară, într-o intervenţie la Antena 3. El a susţinut că, în orice caz, soluţia Curţii de Apel Bucureşti este una supusă căii de atac şi, având în vedere aglomeraţia din instanţe, e posibil ca la o soluţie definitivă să se ajungă chiar peste un an, după ce vor fi avut loc alegerile prezidenţiale.”Chiar dacă ar da o hotărâre Curtea de Apel peste o săptămână, peste două, nu ştiu când vor da, vor da o hotărâre care va fi supusă recursului şi din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile. (...) Omul acesta îşi face campanie gratuită şi iar o să-l acuzaţi că nu a cheltuit niciun leu pe campanie. Pe toate televizoarele l-au dat în seara asta, numai pe el şi numai ce s-a întâmplat acolo”, a adăugat Zegrean.Întrebat dacă este posibil ca magistraţii Curţii de Apel să dispună reluarea alegerilor de la al doilea tur, Augustin Zegrean a răspuns: ”Curtea de Apel nu poate să admită cererea, pentru că nu este competentă, nu are competenţa să facă acest lucru”.Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean. Instanţa ar urma să se pronunţe marţi. ”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu, referindu-se la judecătoare.

Economie 2025-01-01 12:06:16

Vladimir Putin a glumit luni spunând că va avea o discuție serioasă cu Occidentul despre afirmațiile potrivit cărora el ar fi de vină pentru tot haosul economic produs în urma conflictului din Ucraina și despre sancțiunile severe aplicate Rusiei de către țările din Vest.

Economie 2022-05-23 17:10:40

În timpul unei dezbateri electorale în direct, candidatul german la funcția de cancelar, Friedrich Merz (CDU/CSU), a redus-o la tăcere pe adversara sa de extremă-dreapta, Alice Weidel (AfD), cu privire la poziția sa prorusă. 

Economie 2025-02-17 22:24:07

Pe măsură ce „riscurile de escaladare” în Ucraina cresc, lumea se îndreaptă ”cu ochii larg deschişi” către „un război mai extins”, a declarat luni secretarul general al ONU în faţa Adunării Generale a ONU, relatează AFP.

Economie 2023-02-06 19:20:25

Incident în trafic, luni după-amiaza, în Constanța. Un adolescent de 16 ani a fost dus la audieri, după ce ar fi tras cu o armă asupra unui alt șofer. Tânărul conducea un cvadriciclu și ar fi intrat pe o stradă cu acces interzis, moment în care ar fi fost mustrat de celălalt conducător auto, anunță Ziua de Constanța.

Economie 2023-03-27 19:16:46

Karen Clark & Company (KCC), o companie specializată în modelarea riscului de catastrofă, a anunţat, joi, că se aşteaptă ca pierderile suportate de asiguratori ca urmare a cutremurelor care au lovit Turcia săptămâna trecută să se ridice la 2,4 miliarde de dolari, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2023-02-16 16:10:04

Un dans cosmic între două stele situate la o distanţă de aproximativ 3.000 de ani-lumină va sfârși într-o explozie atât de puternică, încât ar putea fi observată cu ochiul liber pe cer timp de mai multe zile, anunță astronomii.

Economie 2024-03-31 07:00:39