• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-31 07:36:16
  • Sursa:
"Flota fantoma" cu care Rusia ocoleste sanctiunile occidentale. Londra: 179 au plecat din porturi in noiembrie 2023 Imagine

În ciuda cooperării dintre Londra şi aliaţii săi în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, Moscova îşi înmulţeşte mijloacele de a le ocoli, în special datorită formării unei "flote fantomă de petroliere", potrivit unui raport parlamentar britanic publicat miercuri.

"Suntem îngrijoraţi de dovezile tot mai numeroase că Rusia a reuşit să ocolească sancţiunile, în special prin intermediul statelor terţe şi al flotelor fantomă de petroliere", a scris Comisia pentru afaceri europene a Camerei Lorzilor, însărcinată cu redactarea raportului.

În această problemă, "Regatul Unit şi aliaţii săi trebuie să ia măsuri decisive", potrivit documentului, scrie Agerpres.

Embargo petrolier, plafonarea preţului ţiţeiului rusesc incluzând interdicţia de a furniza servicii care să permită transportul maritim (comerţ, mărfuri, asigurări, armatori etc.) pentru companiile cu sediul în UE, ţările G7 şi Australia, un mecanism similar pentru produsele petroliere: numeroase sancţiuni occidentale având ca scop să lovească profitul financiar al Rusiei.

Pentru a ocoli aceste sancţiuni, Moscova şi-a redus dependenţa de serviciile maritime occidentale prin construirea unei "flote fantomă" de petroliere, cumpărând nave vechi cărora le oferă propriile servicii de asigurare, potrivit Rystad Energy.

"179 de petroliere pline din flota fantomă rusă au părăsit porturile ruse în noiembrie 2023", a afirmat institutul economic ucrainean KSE din Kiev în raportul său "Russian Oil Tracker" din decembrie.

În octombrie 2023, flota fantomă a permis exportul a aproximativ 2,3 milioane de barili pe zi de ţiţei şi 800.000 de barili pe zi de produse petroliere, potrivit institutului KSE.

În plus, raportul parlamentar indică faptul că "lacunele şi deficienţele rezultă din divergenţele dintre regimurile de sancţiuni, ceea ce slăbeşte eficienţa acestora", solicitând ca acestea să fie "cât mai limitate posibil". 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, vine în România, sâmbătă, unde se va întâlni cu MS Margareta, la castelul de la Săvârșin. Maia Sandu va lua prânzul cu MS Margareta și va vizita Muzeul Regal al Automobilului alături de gazdele sale. Președinta Republicii Moldova se va afla în România și pentru a primi premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”.

Economie 2024-01-12 19:28:48

Traian Băsescu a spus la Digi24 că a avut o relație de comunicare cu liderul de la Kremlin, în pofida faptului că era un om "de neclintit". Mai mult, la unele dintre reuniunile multilaterale, fostul președinte al României "îl avea în dreapta" pe președintele Rusiei, cu care obișnuia să stea la discuții. O astfel de discuție s-a purtat și la Moscova, moment în care, Băsescu a ridicat problema Tezaurului României, despre care Putin a declarat senin că "nu se mai găsește". Băsescu a ținut să sublinieze că Putin nu a spus că n-ar fi primit tezaurul, ci că acesta este de negăsit, un răspuns la fel de frapant precum cel pe care i l-a dat Gaddafi, când i-a amintit de datoriile pe care le are la România.

Economie 2024-03-06 11:12:33

Catedrala Notre-Dame de Paris sărbătoreşte din nou Crăciunul marţi şi miercuri, pentru prima dată după incendiul devastator din 2019. Este de așteptat ca tradiţionalele slujbe ale Naşterii Domnului să atragă un număr mare de credincioşi.

Economie 2024-12-24 08:21:47

Uniunea Europeană nu interzice cazanele sau sistemele de încălzire - centrale, boilere, încălzitoare etc. - pe bază de combustibili fosili, transmite Comisia Europeană într-un comunicat în care combate dezinformările apărute pe această temă. Comisia precizează că Directiva care prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili nu interzice sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.

Economie 2024-04-05 14:01:08

Dinamo Bucureşti a retrogradat din Liga I de fotbal, pentru prima oară în istoria sa de aproape trei sferturi de secol, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. 

Economie 2022-05-30 03:05:55

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a povestit la Jurnalul de Seară de la Digi24 cum a fost pentru Chișinău și pentru moldoveni ziua de 24 februarie 2022, ziua în care a început invazia rusă în Ucraina. Maia Sandu spune că a aflat vestea de pe internet și a fost șocată. „Nu am crezut pentru că e greu să cred că în secolul nostru se poate întâmpla așa ceva”.

Economie 2024-03-06 23:00:52

Duminică după-amiază, la protestul AUR din Capitală, simpatizanți ai acestei formațiuni au provocat și intimidat echipa Digi24. Reporterul, în timp ce transmitea live de la eveniment, a fost huiduit și amenințat. Incidentul de duminică vine după ce vineri, în timpul mitingului lui Călin Georgescu de la Palatul Parlamentului, mai mulți susținători ai acestuia au aruncat cu sticle de apă și covrigi în echipa Digi24 care transmitea de la fața locului, iar mașina televiziunii Antena1 a fost vandalizată. George Simion, liderul partidului AUR, a spus că cei care sunt agresivi trebuie pedepsiți, lucru de care se ocupă jandarmii. Și echipa B1TV a avut parte de incidente cu protestatarii: o mașină a jurnaliștilor a fost vandalizată, iar un operator lovit. 

Economie 2025-01-12 19:54:49

Miniştrii de externe din UE vor decide luni sancţiuni contra agenţilor de informaţii ruşi, acuzaţi că au efectuat atacuri hibride în Uniunea Europeană, au indicat vineri diplomaţii europeni la Bruxelles.

Economie 2024-12-13 20:45:45