• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-15 10:45:23
  • Sursa:
"Capul numarul 7" pentru 1.000 de dolari si fete umane pentru 600 de dolari. Directorul morgii de la Harvard, vizat de o ancheta sumbra Imagine

Directorul morgii școlii de medicină a Universității Harvard este acuzat că a vândut părți din cadavrele donate școlii. Potrivit anchetatorilor, el și soția lui au vândut online capete, creier, piele și oase în Pennsylvania și Massachusetts, scrie BBC.

În acest dosar sunt acuzați, managerul morgii, Cedric Lodge, și încă trei persoane. Anchetatorii spun că faptele s-au petrecut din 2018 până în 2021.

Procurorii susțin că Cedric Lodge și-ar fi folosit funcția de manager al „Programului de donații anatomice” de la Harvard Medical School pentru a dezmembra cadavrele donate pentru cercetarea medicală.

Studenții de la Harvard folosesc cadavre donate pentru a studia și a învăța diverse proceduri medicale. Ulterior, cadavrele sunt adesea incinerate, iar rămășițele sunt returnate familiilor sau îngropate în cimitirul medical al universității, potrivit rechizitoriului.

Cedric Lodge și soția sa sunt acuzați că au recoltat, vândut și expediat părți din aceste cadavre donate. „Uneori, Cedric Lodge le-a permis (potențialilor cumpărători – n.r.) să intre în morga școlii de medicină și să examineze cadavrele pentru a alege ce să cumpere”, potrivit unui comunicat al Procuraturii SUA.

Katrina Maclean din Salem, Massachusetts și Joshua Taylor, din West Lawn, Pennsylvania, ar fi printre cumpărători.

În octombrie 2020, Katrina Maclean a achiziționat părți de față umană pentru 600 de dolari (473 de lire sterline). Ea deține un magazin în care prezintă păpuși în stil gotic, cu fețe însângerate, care inspiră groază. Încă nu s-a stabilit dacă ar fi folosit părți ale cadavrelor pentru realizarea acestor produse. Rechizitoriul a stabilit însă că a depozitat și vândut rămășițe umane la magazin.

Joshua Taylor ar fi făcut 39 de plăți electronice către soția lui Cedric Lodge pentru rămășițe umane furate timp de patru ani, în valoare totală de peste 37.000 de dolari. În rechizitoriu este menționată o referire sumbră la o notă PayPal pentru o achiziție de 1.000 de dolari pe care se presupune că scria „cap numărul 7”.

„Unele crime sunt dincolo de puterea de înțelegere. Furtul și traficul de rămășițe umane lovește însăși esența a ceea ce ne definește ca oameni”, a declarat procurorul Gerard M. Karam într-o declarație. 

Cedric, cât și Denise Lodge au fost aduși miercuri la un tribunal din New Hampshire, dar au refuzat să răspundă întrebrilor presei.

Cei patru acuzați au fost inculpați pentru conspirație și trafic de bunuri furate. Dacă vor fi găsiți vinovați, fiecare riscă până la 15 ani de închisoare.

 

 

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, încearcă să convingă guvernul de la Varșovia să ajungă la un compromis în ce privește despăgubirile cerute pentru distrugerile provocate în Al Doilea Război Mondial. 

Economie 2022-10-03 23:24:03

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a anunţat, joi, 26 septembrie, o posibilă contaminare a râului Bicaz, după ce mai mulţi peşti au murit și au fost observaţi plutind pe apă. Un mesaj RO-Alert a fost transmis locuitorilor din mai multe comune, prin care aceștia au fost anunțați să evite folosirea apei, până la obținerea rezultatelor analizelor de laborator, relatează News.ro.

Economie 2024-09-26 16:03:40

Un nou scandal a izbucnit în coaliția de guvernare, din cauza declarațiilor pe proprie răspundere pentru facturile plafonate la energie. Declarația va dispărea, în urma unei decizii a Guvernului, dar acum PNL și PSD caută să își arunce vina reciproc pentru haosul creat deja. Tensiunile au răbufnit între ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și liderul PNL Satu, Mare Adrian Cozma, în direct la Digi24, după ce liberalul că declarația pe proprie răspundere a fost ideea ministrului Câciu.

Economie 2022-12-20 18:08:45

„Legislația trebuie modificată” este concluzia membrilor Consiliului Superior de Apărare a Țării, care s-au întrunit joi pentru a dezbate problema consumului de droguri, una din ce în ce mai apăsătoare. Nu știm încă ce presupun aceste modificări, însă tonul pare să denote o înăsprire a legii. Peste granițe sunt aplicate metode mai mult pentru acceptare și reducere a daunelor decât măsurile represive la care România reflectă. Ce presupune politica de „harm reduction” aflăm din „Pastila de Informare”, un proiect edițiadedimineață.ro în colaborare cu mediastandard.ro.

Economie 2023-10-13 07:00:06

Propunerea preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife de 25% pentru importurile din Uniunea Europeană este posibil să reducă perspectivele de creştere economică în Europa Centrală, ceea ce ar agrava actualele provocări fiscale, arată analiştii agenţiei de evaluare S&P Global Ratings.

Economie 2025-03-03 11:39:40

Apple a redevenit miercuri cea mai valoroasă companie mondială, depăşind Microsoft, după ce producătorul de iPhone-uri a făcut progrese în domeniul tehnologiei inteligenţei artificiale (AI). transmite Reuters.

Economie 2024-06-12 17:35:45

Stresul e mai copleșitor ca niciodată pentru majoritatea oamenilor, într-un prezent în care fuga cotidiană îi acaparează. Lucrurile simple, care, de multe ori sunt ignorate în sarcinile zilnice, sunt, de fapt, cheia pentru a face față tuturor provocărilor. Durata de atenție a fiecăruia, timp în care ne putem concentra la un lucru fără să fim distrași, scade din ce în ce mai mult, arată studiile. O analiză The Guardian a venit cu 12 idei pentru a vă îmbunătăți concentrarea.

Economie 2024-10-19 12:10:05

Val de procese după recalcularea pensiilor, în Bihor. Zeci de pensionari nemulțumiți se adresează zilnic instanțelor. Oamenii spun că le lipsesc ani de muncă după noul calcul și cer să li se facă dreptate. Seniorii au la dispoziție 45 de zile pentru a contesta deciziile primite de la Casele Județene de Pensii.

Economie 2024-09-16 11:21:59