"Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor", spunea Robert Oppenheimer pe 16 iulie 1945, în timpul Testului Trinity, momentul în care a fost detonată prima bombă nucleară din istorie. Doi ani le-a luat cercetătorilor de la Los Alamos să realizeze bomba atomică, sub coordonarea fizicianului. Însă cine este mai exact Robert Oppenheimer, ajuns din nou în atenția publică, odată cu cel mai recent film al lui Christopher Nolan?

Robert Oppenheimer s-a născut la New York în 1904, din părinți de origine germano-evreiască, care au emigrat în SUA la finele secolului al XIX-lea. El s-a bucurat de bunăstarea familiei sale, departe de antisemitismul aflat în creștere în Europa. La 18 ani a fost admis la Harvard, unde a studiat chimia, absolvind cu "summa cum laude".

Ulterior, tânărul a devenit pasionat de fizică și a plecat să studieze în Marea Britanie, la Cambridge și în Germania, la Universitatea din Göttingen, unde a fost îndrumat de Max Born, un fizician recunoscut pentru dezvoltarea mecanicii cuantice.

În 1927, la doar 23 de ani, Oppenheimer și-a susținut doctoratul în fizică. Împreună cu îndrumătorul său, a publicat o lucrare de referință în fizică - aproximarea Born-Oppenheimer.

Aflat în Europa, Oppenheimer a realizat că Germania hitleristă intenționează să declanșeze un război de proporții, folosindu-se de descoperirea fisiunii nucleare. Simțind amenințarea nazismului, tânărul cercetător și-a sprijinit cu bani colegii germani cu origini evreiești pentru a fugi în SUA. Tot în acea perioadă devine simpatizant al mișcării comuniste, lucru care avea să îi prejudicieze mai târziu viața profesională. 

Întors în SUA, Oppenheimer s-a îndrăgostit de Jean Tatlock, psihiatru și membră a partidului comunist din SUA. Respins de Jean, fizicianul s-a căsătorit în 1940 cu Katherine Puening, cu care a avut doi copii.

Pe 2 august 1939, cu o lună înainte ca Germania să invadeze Polonia, Albert Einstein i-a trimis președintelui SUA Franklin D. Roosevelt o scrisoare prin care îl avertiza că germanii ar putea realiza «bombe extrem de puternice, capabile să distrugă porturi și suprafețe întinse din jurul acestora». Cercetătorul îl încuraja pe Roosevelt să înainteze rapid cercetările asupra uraniului în SUA, pentru a ajunge din urmă Berlinul.

În octombrie 1941, Roosevelt a aprobat programul de dezvoltare a unei bombe atomice, cu două luni înainte ca SUA să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În deplină confidențialitate, SUA au alocat fonduri pentru «Proiectul Manhattan» sub umbrela căruia cercetătorii aveau să realizeze bomba atomică. Proiectul a fost condus de Leslie Groves, militar de carieră, iar în septembrie 1942 i s-a alăturat și Robert Oppenheimer.

El a coordonat o echipă mare de cercetători, care s-au stabilit într-un regim secret, alături de familii în Los Alamos, în deșertul New Mexico. Studiile pentru dezvoltarea bombei atomice au durat doi ani și au costat SUA peste două miliarde de dolari. 

Pe 16 iulie 1945 a avut loc prima explozie nucleară. Testul Trinity a fost denumit de Oppenheimer după scrierile lui John Donne, iar citatul "Am devenit Moartea, distrugătorul de lumilor" este un pasaj dinBhagavad Gita (Cântecul Divin), un text vechi sanscrit. Asta pentru că, în ciuda ocupației sale, Oppenheimer a fost dintotdeauna intrigat de misticism, în special de Bhagavad Gita și de Upanișade. 

Operațională abia la finele războiului, mulți au contestat utilitatea bombei, ținând cont că Germania și-a recunoscut înfrângerea în 1945. Însă nu a fost luată în calcul amenințarea Japoniei.

Robert Oppenheimer a devenit însă pe deplin conștient de ceea ce făcuse la doar o lună mai târziu, când bombele sale au fost lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, ucigând între 129.000 și 226.000 de oameni.

«Little Boy» și «Fat Man» i-au temperat însă bucuria pentru reuşită. Cele două bombe lansate în Japonia și-au pus amprenta asupra conștiinței fizicianului când a realizat ce dezlănțuise. El devenise pionierul în cursa mondială pentru înarmare nucleară.

După încheierea războiului, SUA au înființat în 1947 Comisia pentru Energie Atomică (AEC), care a înlocuit Proiectul Manhattan. A fost, de altfel, momentul în care acest proiect a devenit public. AEC a avut rolul de a supraveghea cercetarea nucleară din SUA, iar Oppenheimer a devenit imaginea acestui demers.

În calitate de președinte al Comitetului Consultativ al AEC, el s-a opus dezvoltării unei bombe cu hidrogen, mult mai puternică decât bomba creată de el, care ar fi întețit cursa pentru înarmarea nucleară. Tot în 1947, Oppenheimer a preluat conducerea Institutului de Studii Avansate de la Princeton.

Contextul istoric tulburat de Războiul Rece, vânătoarea de spioni McCarthy-istă, relația tensionată dintre SUA și Rusia, simpatiile comuniste și legătura cu Jean Tatlock întreținută și pe parcursul căsniciei l-au transformat pe Oppenheimer într-un potential trădător în conștiința publică.

Când Uniunea Sovietică a început să testeze propriile dispozitive nucleare, Oppenheimer a fost acuzat că ar fi furnizat informații din timpul cercetărilor efectuate în laboratoarele din Los Alamos. Acuzațiile de spionaj au condus la restricţionarea accesului fizicianului la informații secrete.

Oppenheimer a fost eliminat din echipa guvernamentală în 1954 de către Comisia pentru Energie Atomică, în ciuda faptului că nu au existat dovezi concludente care să-l arate vinovat de colaborare cu comuniștii.

În aprilie 1962, SUA au încercat să repare nedreptatea din anii mccarthy-ismului, iar Oppenheimer a fost reabilitat de președintele John F. Kennedy, care a oferit un dineu la Casa Alba pentru laureații premiului Nobel, iar în 1963, președintele Lyndon Johnson i-a acordat lui Oppenheimer cea mai mare onoare acordată de AEC, Premiul Fermi.

Julius Robert Oppenheimer a murit însă în 1967, de cancer la gât. Avea 62 de ani.