Hotelierii din staţiune spun că ei oricum pregătesc pentru turişti în fiecare an activităţi de petrecere a timpului liber, dar speră în realizarea unui astfel de proiect.
"Vara aceasta copiii sunt supravegheaţi, au activităţile lor, părinţii se relaxează şi îşi petrec timpul la SPA sau unde doresc ei, la plajă. Clar ne bucură, ne ajută, Doamne ajută să se întâmple repede", spune Daciana Pinitilie - hotelier Poiana Braşov
La ora actuală mai există un carusel într-o staţiune montană, la Buşteni, însă este mult mai mic decât cel ce ar urma să fie construit în Poiana Braşov.
Autorităţile locale braşovene spun că realizarea unui carusel în Poiana Braşov, este soluţia cea mai eficientă pentru atragerea turiştilor pe timpul verii.
"Pe timp de vară nu există posibilităţi de divertisment în Poiana Braşov. Aici sunt dezavantajaţi şi operatorii economici, cei care au pensiuni, hoteluri, dar şi noi ca municipalitate pentru că nu intră bani la bugetul local", spune Adrian Atomei - viceprimar Braşov.
Costurile proiectului "Alpine Coaster" din Poiana Braşov se pot ridica la aproape un milion şi jumătate de euro, în funcţie de complexitatea traseului, iar banii vor fi obţinuţi de autorităţi fie prin finanţare europeană, fie prin parteneriate private. Primii turişti care doresc să îşi testeze adrenalina, o vor putea face, cel mai devreme, abia peste 3 ani.
