• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-20 12:01:55
  • Sursa:
Qatargate: Eurodeputata Eva Kaili ramane in arest preventiv, in Belgia Imagine

Justiţia belgiană a decis joi să prelungească arestul preventiv în cazul eurodeputatei elene Eva Kaili, a anunţat Parchetul federal belgian, potrivit AFP, Reuters şi DPA. Fosta vicepreşedintă a Parlamentului European este încarcerată de şase săptămâni în ancheta privind presupusul scandal de corupţie Qatargate, în care sunt implicaţi actuali sau foşti membri ai Parlamentului European.

Camera consiliului din Bruxelles a dat curs poziţiei Parchetului, care se opusese măsurilor alternative la detenţie solicitate de către avocaţii Evei Kaili. „Parchetul federal apreciază că există toate riscurile: riscul de a fugi, riscul de a face înţelegeri secrete cu terţi şi riscul de a distruge probe”, a explicat la finalul audierii unul dintre aceşti avocaţi, André Risopoulos, scrie Agerpres.

Camera consiliului, jurisdicţia responsabilă pentru arestul preventiv, s-a reunit joi cu uşile închise. În ordonanţa sa emisă joi după-amiază, această instanţă „a confirmat arestul preventiv” al Evei Kaili, potrivit unui comunicat al Parchetului. Apărarea are la dispoziţie 24 de ore pentru a contesta decizia, după care Kaili se poate adresa în 15 zile Curţii de Apel din Bruxelles.

Autorităţile belgiene au inculpat patru persoane, printre care eurodeputata elenă Eva Kaili şi fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, sub acuzaţia de primire de bani lichizi şi cadouri din Qatar pentru a influenţa luarea deciziilor Uniunii Europene.

Avocaţii Evei Kaili au repetat joi că ea nu a fost implicată în niciun act de corupţie şi au reproşat justiţiei belgiene că menţinerea clientei lor în detenţie „în condiţii dificile” o fac pe aceasta să „plătească preţul cel mai mare” în acest dosar.

Avocatul grec Michalis Dimitrakopoulos a denunţat „tortura” în legătură cu o recentă „plasare în izolare timp de 16 ore într-o celulă a poliţiei”, cu ocazia unei audieri.

Potrivit colegului său André Risopoulos, eurodeputata elenă „nu şi-a putut vedea decât de două ori în şase săptămâni copilul în vârstă de 23 de luni” pe care îl are cu partenerul ei, Francesco Giorgi. Acest asistent parlamentar italian este de asemenea implicat în scandal, la fel ca Pier Antonio Panzeri, un fost eurodeputat socialist italian care, potrivit procurorilor belgieni, este unul dintre principalii actori în scandalul de corupţie legat de Qatar. Marţi, Panzeri a acceptat să coopereze cu justiţia în schimbul unei pedepse mai uşoare.

Maria Dolores Colleoni, soţia lui Pier Antonio Panzeri, şi fiica cuplului, Silvia Panzeri, fac obiectul unui mandat de arestare european emis pe numele lor de autorităţile belgiene pentru „participare la o organizaţie infracţională, spălare de bani şi corupţie”. Ele se află în arest la domiciliu în nordul Italiei începând din 10 decembrie şi au contestat la instanţele italiene cererea de extrădare în Belgia.

Curtea Constituţională nu are atribuţia de a verifica comportamentul, opiniile, afirmaţiile sau atitudinile unui candidat la alegerile prezidenţiale, toate acestea fiind aspecte de natură subiectivă care fac parte din sfera libertăţii de exprimare, susţine judecătoarea Iuliana Scântei, într-o opinie separată la decizia CCR prin care a fost respinsă candidatura Dianei Şoşoacă.

Economie 2024-10-07 23:55:48

Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că Ucraina intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum s-a sugerat în informaţiile publicate de ziarul german BILD. 

Economie 2024-10-18 10:22:24

Cancerele placentei apar în timpul sarcinii și se dezvoltă în musculatura uterului, de unde celulele maligne pot migra spre alte organe, formând metastaze, arată medicul Horia Cioflan. Din fericire, afecțiunea poate fi descoperită din timp, dacă pacienta merge periodic la control la medicul obstetrician, pentru monitorizarea sarcinii. De cele mai multe ori, tratamentul presupune o intervenție chirurgicală, urmată de chimioterapie, acest tratament oncologic oferind rezultate foarte bune în cazul cancerelor placentei.

Economie 2023-06-06 15:45:04

Trupele taiwaneze vor simula în iulie, pentru exerciţiile lor militare anuale, apărarea insulei în faţa unui potenţial atac chinez „în 2027", a declarat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei.

Economie 2025-03-19 10:06:34

Un înalt responsabil din Ministerul ucrainean al Apărării a fost arestat pentru deturnarea a aproximativ 36 de milioane de euro destinate achiziţionării de obuze de artilerie, au anunţat vineri autorităţile, în contextul în care ţara devastată de război se confruntă cu o lipsă de muniţie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-23 08:46:15

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat miercuri că ţara sa ar fi responsabilă pentru ceea ce Rusia susţine că a fost o tentativă de asasinat împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, după un aparent atac cu dronă asupra Kremlinului, relatează CNN, preluat de News.ro. 

Economie 2023-05-03 22:13:05

O mașină în care se aflau doi copii și doi adulți a căzut, vineri, în albia unui pârâu din satul Cuejdi, comuna Gârcina, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. 

Economie 2025-04-11 14:08:49

Uniunea Europeană are în vedere continuarea procesului de aderare cu Republica Moldova, lăsând în urmă Ucraina, în contextul în care Ungaria blochează eforturile de aderare ale Kievului, transmite pagina de limbă engleză a Radio Europa Liberă.

Economie 2025-04-29 12:36:37