• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-14 12:49:13
  • Sursa:
Putin va merge in vizita oficiala in China, la invitatia lui Xi Jinping Imagine

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în China săptămâna aceasta, a anunţat marţi Ministerul Afacerilor Externe chinez. Aceasta va fi a doua vizită a lui Putin în China pe parcursul a șase luni, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„La invitaţia preşedintelui Xi Jinping, preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită de stat în China în 16-17 mai”, respectiv în zilele de joi şi vineri, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului chinez, Hua Chunying.

Aceasta va fi a patra întrevedere faţă în faţă între cei doi preşedinţi, de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022.

Cu câteva zile înainte de lansarea acestei invazii, Moscova şi Beijingul afirmaseră că prietenia lor este „fără limite”, iar de atunci relaţiile lor diplomatice şi comerciale s-au întărit considerabil.

Rusia a găsit în China un partener economic crucial în faţa avalanşei de sancţiuni occidentale decise ca reacţie la ofensiva sa militară împotriva Ucrainei. La rândul său, China beneficiază de importante reduceri la preţul la gaz şi petrol din partea ţării vecine.

Autorităţile chineze se declară oficial neutre şi nu au condamnat niciodată invazia rusă, suscitând critici din partea comunităţii occidentale.

Niveluri-record de cheltuieli. Cei 32 de membri ai NATO au cheltuit în total 1.303 miliarde de dolari pentru apărare anul trecut, depășind previziunile, 22 dintre membri atingând obiectivul de 2% din PIB, relatează Euractiv.

Economie 2025-04-26 07:00:02

Un bărbat din județul Cluj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce în locuința lui polițiștii au descoperit o adevărată cultură de canabis, formată din zeci de plante. În total, oamenii legii au confiscat peste 11 kg de canabis. Marfa, spun aceștia, era vândută apoi cu prețuri între 1.000 și 2.000 de lei.

Economie 2024-03-21 14:13:51

Ana Oros a fost omorâtă sâmbătă, în zona Lacul Morii din București, de o haită de câini. Investigațiile Serviciului Omoruri din cadrul Poliției sunt în curs, însă au apărut indicii cum că ar putea fi vorba despre câini periculoși și agresivi, din categoria celor care sunt antrenați să atace, să lupte sau chiar să omoare. Potrivit legii, verificarea și încadrarea câinilor ca periculoși și agresivi intră în atribuțiunile Asociației Chinologice din România. Într-un răspuns pentru Digi24.ro, Asociația Chinologică face un anunț halucinant: în ultimii 20 de ani nu a fost autorizat nici un câine agresiv în România. 

Economie 2023-01-24 17:28:59

Trei canadieni sunt pe cale să devină primii locuitori ai țării cărora li se va reda vederea datorită, în parte, chiar dinților lor. Osteo-odonto keratoprotezarea, mai cunoscută sub numele de chirurgia „dintelui în ochi”, presupune recoltarea celei mai puternice substanțe naturale din organism pentru a confecționa un implant de cristalin specializat pentru pacienții cu orbire corneană severă cauzată de cicatrici conjunctivale. Chirurgia „dinte în ochi” rămâne o procedură relativ rară, chiar și la 60 de ani de la dezvoltarea sa, dar susținătorii speră că cele mai recente povești de succes pot contribui la popularizarea opțiunii de tratament pentru unele dintre cele mai dificile cazuri de orbire, scrie Popular Science.

Economie 2025-03-10 07:00:16

Trei femei au murit din cauza rănilor în urma unui incendiu criminal care a avut loc într-un imobil la Buenos Aires. Comunitatea LGBTQ denunţă fapta drept o „crimă motivată de ură” faţă de cupluri de acelaşi sex, după ce un bărbat în vârstă de 62 de ani a aruncat un exploziv improvizat într-o cameră în care locuiau trei persoane, dintre care două formau un cuplu, relatează AFP, preluat de News.ro.

Economie 2024-05-13 16:05:29

Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a respins ideea că săptămâna de lucru de patru zile, la acelaşi salariu, va deveni regula în cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Economie 2023-11-04 14:17:07

Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că guvernul de la Budapesta nu se va implica în campania electorală din România, însă va „ţine pumnii” pentru ca UDMR să obţină un rezultat bun.

Economie 2024-03-15 19:34:24