• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-04 20:35:59
  • Sursa:
Putin spune ca Polonia vrea sa „absoarba” Ucraina. „Rusia poate fi singura garantie reala a suveranitatii Ucrainei” Imagine

Ideea autorităților poloneze de a „absorbi” teritoriul Ucrainei nu a dispărut, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin la o întâlnire cu istorici și reprezentanți ai cultelor religioase din Rusia. El spune că Rusia este, de fapt, „singura garanție reală a statalității și suveranității Ucrainei”.

Rusia a tratat mereu și tratează în continuare Polonia cu un mare respect, în ciuda problemelor relației dintre cele două țări, a spus liderul de la Kremlin, potrivit agenției de presă TASS. 

„Cunoaștem ideea de a crea un mare stat «de la mare la mare» într-o anumită parte a lumii politice din Polonia, au fost multe discuții pe tema aceasta înainte de al Doilea Război Mondial, era o idee fixă, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Acum vedem că liderii Poloniei și Ucrainei se îmbrățișează. Dar ideea trăiește, ideea de absorbi Ucraina nu a dispărut”, a declarat Vladimir Putin vineri, la o întâlnire cu istorici și reprezentanți ai cultelor religioase din Rusia, potrivit TASS.

Liderul de la Kremlin a mai spus că la Varșovia se vorbește despre recuperarea acelor teritorii din Ucraina care au fost luate de la Polonia în 1939.

„Acele teritorii (în vestul Ucrainei) au fost luate cu forța de la Ungaria, România și Polonia. Sunt situații complet diferite. Noi am cedat voluntar teritorii istorice împreună cu populația (care le locuia - n.r.) pentru a fi împreună, oricum, nimeni nu a întrebat poporul, dar (în cazul Poloniei - n.r.) au fost luate cu forța, ca rezultat al războiului. Oamenii din Ucraina ar trebui să se gândească la asta”, a mai afirmat Putin. 

„Nu întâmplător am spus la (clubul de la) Valdai că Rusia poate fi singura garanție reală, adevărată a statalității și suveranității Ucrainei”, a mai spus Putin.

Scenariştii de la Hollywood au aprobat cu 99% din membri acordul cu studiourile, punând astfel capăt oficial uneia dintre cele mai îndelungate greve din istoria acestei industrii în Statele Unite, transmite marţi AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-10 09:18:15

Premierul Marcel Ciolacu a fost huiduit de suporteri, sâmbătă seară, la meciul aniversar al echipei Petrolul Ploiești, de pe stadionul Ilie Oană, însă spune că nu îl deranjează atunci când este fluierat și că i se pare un gest „natural”. 

Economie 2024-10-14 00:00:04

Mama lui Elon Musk, Maye Musk, a mărturisit că, atunci când își vizitează fiul, este cazată într-un spațiu neobișnuit.

Economie 2022-08-29 13:58:10

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, gruparea FC U Craiova 1948 cu pierderea la „masa verde”, cu scorul de 0-3, a partidei cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din etapa a 23-a a Superligii, suspendată definitiv de arbitrul Andrei Chivulete pentru scandările xenofobe ale spectatorilor.

Economie 2023-02-15 17:08:45

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi, că susţine reformarea Curţii Constituţionale astfel încât numirile judecătorilor în această instituţie să fie făcute „live”, iar cei numiţi să nu aibă carnet de partid şi să fie profesionişti, menţionând şi că doreşte să scoată „merele stricate” din justiţie.

Economie 2025-04-29 21:07:57

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire cu preşedintele Donald Trump, relatează AFP, citat de Agerpres. Anunțul oficial a venit la scurt timp după o decizie similară privind taxele impuse Mexicului.

Economie 2025-02-04 07:57:19

Scriitoarea J.K. Rowling, creatoarea universului „Harry Potter”, a fost amenințată cu moartea după ce a condamnat atacul asupra lui Salman Rushdie.„Nu te îngrijora, tu urmezi”, i-a transmis pe Twitter un utilizator al rețelei, după ce britanica s-a declarat întristată de înjunghierea lui Salman Rushdie și și-a dorit ca acesta să se facă bine. Profilul de pe rețeaua socială al celui care a făcut amenințarea arată că ar fi student şi activist politic din Karachi, Pakistan, una dintre țările unde cartea „Versetele satanice” a lui Salman Rushdie - considerată o blasfemie la adresa islamului - a fost interzisă.

Economie 2022-08-14 18:10:31

Instituțiile financiare din Marea Britanie și SUA se numără printre cei mai importanți investitori în așa-numitele „bombe de carbon” ale Rusiei – proiecte de extracție a combustibililor fosili foarte poluante, scrie The Guardian. Activiștii din Ucraina au cerut ca aceste instituții să oprească imediat astfel de investiții pentru a limita sursele din care este finanțată invazia rusă și pentru a nu contribui la fenomenul încălzirii globale.

Economie 2022-08-25 08:00:15