Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au discutat, într-un apel telefonic purtat joi, despre ceea ce ei consideră a fi fricțiuni între liderii G7, apărute la summitul Grupului celor Șapte desfășurat în această săptămână, a transmis Kremlinul.
La întâlnirea organizată în Canada, liderii au avut dificultăți în a-și exprima unitatea în privința războiului din Ucraina, după ce președintele american Donald Trump și-a manifestat sprijinul față de Putin și a plecat cu o zi mai devreme pentru a se ocupa, din Washington, de criza Israel-Iran.
Plecarea lui Trump l-a privat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski de ocazia de a se întâlni cu el și de a cere noi livrări de arme din partea SUA.
Putin și Xi „au discutat rezultatele recentei reuniuni a G7 din Canada. În special, au remarcat binecunoscutele tensiuni care au apărut în relațiile dintre participanți”, a declarat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, în fața reporterilor. „Și, apropo, s-a menționat că, pentru Zelenski, aceasta nu a fost nicidecum o vizită externă reușită”, a mai spus acesta.
