Oficialii nord-coreeni au negat public existența unor astfel de negocieri.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost prezent în Coreea de Nord, luna trecută, unde a fost primit cu onoruri militare.
Scopul declarat al vizitei a fost participarea la festivitățile organizate de Phenian cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârșitului Războiului din Coreea, marcate în mod obișnuit prin parade militare masive. Conform analiștilor militari, dincolo de aceste explicații oficiale, scopul real al vizitei șefului Apărării ruse a fost legat de cererea Moscovei pentru arme și muniții nord-coreene.
După vizita lui Șoigu, o a doua delegație de oficiali ruși a sosit la Phenian, pentru continuarea discuțiilor referitoare la încheierea unui acord militar.
În paralel, președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au avut un schimb de scrisori în care au accentuat „necesitatea întăririi relațiilor bilaterale”, după cum a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului Național de Securitate al SUA.
„Rămânem îngrijorați de faptul că Republica Populară Democrată Nord-Coreeană ia în calcul să ajute militar forțele armate ale Rusiei care acționează în Ucraina și avem noi informații, pe care vi le putem împărtăși astăzi, legate de faptul că negocierile dintre Rusia și RPD Coreeană avansează în mod activ”, a spus Kirby.
„După negocieri, vor mai urma discuții la nivel înalt în următoarele luni”, a mai spus oficialul SUA. „În urma încheierii unui acord, Rusia ar beneficia de cantități semnificative de muniție din partea RPD Coreene, pe care armata rusă intenționează să le folosească în Ucraina. Înțelegerea poate include și livrarea de materii prime, necesare industriei militare a Rusiei”.
Conform lui Kirby, faptul că Rusia apelează la RPD Coreeană dar și la Iran pentru a face rost de armament și muniții trădează situația dificilă în care se află regimul lui Putin. „Sincer, asta nu arată decât disperare și slăbiciune”, a spus oficialul SUA.
