Cabinetul lui Erdoğan se reunește luni pentru a discuta despre "posibila vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Turcia la sfârșitul acestei luni", a relatat cotidianul pro-guvernamental Hürriyet.
Săptămâna trecută, președintele Turciei spunea că "nu există încă o dată precisă, dar ministrul meu de Externe şi şeful serviciului de informaţii poartă discuţii în acest sens".
În timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Istanbul luna trecută, președintele turc a anunțat că Putin va călători în Turcia în luna august pentru a discuta despre prelungirea acordului care a permis Ucrainei să continue să își exporte produsele agricole prin Marea Neagră după invazia rusă.
Dar acordul, mediat de Națiunile Unite și Turcia, s-a încheiat luna trecută, după ce Rusia s-a retras unilateral din acord.
Erdoğan a făcut un soi de echilibristică strategică pe parcursul războiului cu Rusia. În timp ce a condamnat în linii mari ilegalitatea invaziei lui Putin și a vândut drone fabricate în Turcia forțelor ucrainene, Ankara a avut deopotrivă o atitudine conciliantă cu occidentul, pentru a evita sancțiunile, știind că nu poate să renunțe întru-totul la Moscova, din cauza dependenței de resursele energetice ale Rusiei.
