• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-22 08:47:06
  • Sursa:
Putin santajeaza planeta cu 6.000 de bombe nucleare Imagine

Vladimir Putin a anunțat miercuri o „mobilizare parțială” a rezerviștilor și a amenințat Occidentul cu folosirea arsenalului nuclear. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că mobilizarea vizează 300.000 de rezerviști, notează Sky News. 

Președintele Rusiei a avertizat Occidentul că are „diverse arme de distrugere” pe care nu va ezita să le folosească după ce i-a acuzat pe liderii mondiali că au demarat un „șantaj nuclear” împotriva țării sale.

„Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, vom folosi, fără îndoială, toate mijloacele disponibile pentru a proteja Rusia și poporul nostru. Și nu blufez”, a spus Vladimir Putin. 

Discursul liderului de la Kremlin a stârnit reacții în întreaga lume. Încălcarea de către președintele Putin a propriilor promisiuni de a nu mobiliza părți ale populației și anexarea ilegală a unor părți ale Ucrainei sunt o recunoaștere a faptului că invazia sa eșuează, a transmis miercuri ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace. „Putin și ministrul său al apărării și-au trimis la moarte zeci de mii cetățeni, care sunt prost echipați și prost conduși. Nici o cantitate de amenințări și propagandă nu poate ascunde faptul că Ucraina câștigă acest război, comunitatea internațională este unită și Rusia devine un paria global”, a mai spus Ben Wallace. 

La rândul său, secretarul de stat al SUA Antony Blinken consideră că anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea și faptul că Rusia insistă cu referendumurile în zonele ocupate din Ucraina, arată „disprețul total” al președintelui rus față de principiile ONU.

Potrivit Federației Oamenilor de Știință din SUA, Rusia are un arsenal total de 5.977 de focoase nucleare, acesta fiind cel mai mare arsenal nuclear din lume. 

Spre comparație, SUA au 5.428 de focoase nucleare, în timp ce Franța are 290, iar Marea Britanie are 225.

Experții consideră că aproximativ 90% din totalul mondial al focoaselor nucleare sunt deținute de Rusia și Statele Unite.

Conform datelor publice, Rusia deţinea 4.477 de ogive nucleare. Dintre aceste arme, 1.588 de ogive sunt desfăşurate pe rachete balistice cu rază lungă (de tipul Satan, dar există şi alte modele, aflate pe submarine, lansatoare mobile terestre sau care pot fi lansate din avion). De asemenea, alte 977 de bombe „strategice” şi 1.912 de bombe nestrategice (sau tactice) se află în rezervă.

BBC News transmite că aproximativ 1.500 de focoase nucleare sunt retrase și urmează să fie demontate.

Rachetele balistice intercontinentale (ICBM) aflate în posesia Rusiei au capacitatea de a ajunge și de a distruge mari orașe globale precum Londra sau Washington.

Acest tip de rachete (ICBM) poate atinge viteza maximă la aproximativ 10 minute după lansare, ceea ce înseamnă că o astfel de rachetă odată ce a fost trasă poate ajunge, spre exemplu, în doar 20 de minute în Marea Britanie. 

În martie, Putin a tras un semnal de alarmă în întreaga lume după ce și-a plasat forțele de descurajare nucleară în stare de alertă maximă. La acea vreme, expertul în apărare, generalul Sir Richard Barrons, a declarat pentru Sky News că „Vladimir Putin a ridicat miza”.

„Ar trebui să înțelegem că miza pentru Ucraina a devenit acum globală. În esență, ridicând miza la arme nucleare, restul emisferei vestice este acum pe teren în aceeași echipă cu Ucraina”, mai spunea Sir Richard Barrons. „De când președintele Putin a început să vorbească despre opțiunile nucleare, s-ar putea să aibă în minte așa ceva”, a ținut să mai precizeze generalul britanic.

Rușii continuă un program „cuprinzător” de modernizare pentru a înlocui majoritatea armelor moștenite din epoca sovietică. De asemenea, se estimează că regimul de la Kremlin introduce noi tipuri de arme.

Experții americani precizează, de asemenea, că, începând cu 23 februarie, „unele dintre vehiculele de livrare rusești care sunt desfășurate în apropierea graniței Ucrainei cu Rusia sunt considerate a fi de capacitate dublă, ceea ce înseamnă că pot fi folosite pentru a lansa fie arme convenționale, fie arme nucleare”.

Președintele țării, ministrul apărării sau șeful statului major trebuie să dea ​​permisiunea prin ceea ce se numește valiza nucleară Chege.

Doctrina nucleară rusă permite utilizarea a ceea ce este cunoscut ca o armă nucleară tactică - o explozie nucleară limitată - care să fie desfășurată într-un conflict convențional pentru a face produce pagube inamicului.

Armele nucleare strategice pot lovi ținte mult mai departe, cum ar fi SUA. Armele nucleare tactice este termenul folosit pentru cele desfășurate pe un câmp de luptă, cum ar fi Ucraina.

Armele nucleare sunt concepute pentru a provoca distrugeri maxime.

Amploarea distrugerii depinde de o serie de factori, printre care:

Chiar și cel mai mic focos nuclear odată lansat, ar putea provoca pierderi uriașe de vieți omenești și consecințe de durată. 

Bomba care a ucis până la 146.000 de oameni în Hiroshima, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost de 15 kilotone.

Focoasele nucleare de astăzi pot avea mai mult de 1.000 de kilotone. În eventaulitatea în care ar fi lansate, sunt foarte puține șanse ca oamenii să supraviețuiască în zona de impact imediat a unei explozii nucleare.

Deși au existat multe teste nucleare și o creștere constantă a complexității lor tehnice și a puterii distructive, armele nucleare nu au fost folosite într-o confruntare armată din 1945. 

Politica rusă recunoaște, de asemenea, armele nucleare doar ca un factor de descurajare și enumeră patru cazuri pentru utilizarea lor:

Alte țări își cumpără sau își dezvoltă propriile rachete noi, determinate de preocupări de securitate și de dorința de a reduce dependența de alți furnizori.

Înainte de finalul acestui deceniu, Asia în special va avea un stoc important de rachete convenționale care zboară mai departe și mai repede și care au o putere și elemente mai sofisticate decât oricând.

China produce în serie DF-26, o armă multifuncțională cu o rază de acțiune de până la 4.000 km. 

SUA dezvoltă noi arme menite să contracareze Beijingul în regiunea din Pacific.

Taiwan și Japonia își sporesc, de asemenea, capacitățile de producție a rachetelor, precum și sistemele de apărare concepute pentru a contracara amenințările cu rachete.

Federația Oamenilor de Știință Americani a declarat că nouă țări (China, Franța, India, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Rusia, SUA și Marea Britanie) dețineau aproximativ 12.700 de focoase la începutul anului 2022.

Citește și: „Iarna eternă”: Mai mult de jumătate din populația Pământului ar muri de foame în urma unui război nuclear (Science)

Mai multe orașe de pe coasta de est a SUA se scufundă. Experții avertizează că există o serie de factori care cauzează această situație, printre care schimbările climatice, transmite The Guardian. 

Economie 2024-03-29 07:00:21

Numărul cazurilor de gripă și COVID continuă să crească după sărbători. Rata de transmitere este mai mare în aceste zile libere în care toată lumea se întâlnește în spații închise, dar și pentru că mulți sunt nevaccinați. Medicii spun că mai au loc de internări numai dacă externează. Cei mai afectați sunt copiii.

Economie 2023-01-02 17:52:08

Bogdan Peșchir va fi eliberat. Judecătorii au decis, vineri, să nu mai prelungească arestul preventiv pentru finanțatorul campaniei prezidențiale de anul trecut a lui Călin Georgescu.

Economie 2025-04-25 18:36:46

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava efectuează 27 de percheziţii în judeţul Suceava şi în municipiul Cluj-Napoca, într-un dosar în care persoane din Rădăuţi sunt suspectate că vindeau droguri şi substanţe psihoactive unor consumatori, inclusiv minori. În cadrul perchezițiilor au fost făcute capturi de droguri şi substanţe psihoactive, în cantitate totală de circa 3,5 kilograme.„Astăzi, 21 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, efectuează 27 de percheziții domiciliare, dintre care 25 în județul Suceava și 2 în municipiului Cluj – Napoca, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Economie 2023-03-21 13:34:46

Kremlinul a declarat marţi că războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de preşedintele Vladimir Putin vor fi atinse prin acţiune militară sau prin negocieri, informează Reuters.

Economie 2024-12-10 17:23:05

O învăţătoare din judeţul Prahova este cercetată de poliţişti pentru purtare abuzivă, după ce ar fi tras de păr un copil nemulţumit de nota la Matematică.

Economie 2024-10-07 16:31:51

Dosarul privind aderarea României la Spațiul Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului JAI de joi, în ciuda opoziției Austriei care și-ar fi dorit scoaterea României și a Bulgariei și păstrarea Croației. 

Economie 2022-12-07 16:31:25

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a concendiat, joi seară, pe șeful militar al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, cei doi având o dispută de mai multe săptămâni. Posibilitatea demiterii lui Zalujnîi a fost una dintre temele principale în ultimele săptămâni, în condițiile unei rupturi tot mai evidente între Zelenski și conducerea armatei, mai ales după eșecul contraofensivei de anul trecut și după un aparent blocaj pe frontul din Ucraina, în condițiile intrării războiului cu Rusia în cel de-al treilea an. Comandantul forțelor terestre ucrainene, Oleksandr Sîrski, a fost numit în locul lui Zalujnîi, a anunțat Zelenski cu puțin timp în urmă.

Economie 2024-02-08 23:46:38