„La fel cum am luptat împotriva teroriştilor, trebuie să luptăm azi împotriva celor care comit crime în regiunea Kursk, în Donbas, în Noua Rusie”, a declarat Putin, cu prilejul unei vizite la școala din Beslan, la 20 de ani de la tragedie.
„Noua Rusie” este o trimitere la un proiect al Kremlinului care vizează crearea unui teritoriu rus în sudul şi estul Ucrainei.
„La fel cum ne-am atins obiectivele în lupta împotriva terorismului, trebuie să le atingem şi în lupta împotriva neonaziştilor şi îi vom pedepsi fără veun dubiu pe criminali”, a mai spus Vladimir Putin, care a reluat astfel propaganda „denazificării” Ucrainei.
Vladimir Putin a făcut aceste cu ocazia unei vizite la Scoala nr, 1 din Beslan - prima sa vizită la locul acestei drame - în Caucazul rus, cu scopul de a aduce un omagiu victimelor sângeroasei luări de ostatici pe care un comando cecen a comis-o în urmă cu 20 de ani.
Peste 1.000 de persoane au foat luate ostatice la 1 septembrie 2004 şi ţinute timp de 50 de ore în condiţii atroce. Intervenția trupelor ruse a provocat o baie de sânge: 330 de persoane au fost ucise, inclusiv 186 de copii.
Vladimir Putin s-a dus la cimitirul în care sunt îngropate majoritatea victimelor. El a îngenunchiat în faţa memorialului şi a depus trandafiri roşii, porivit unor imagini difuzate de serviciul de presă al Kremlinului. Putin a depus apoi flori la un monument dedicat militarilor din cadrul Forţelor Speciale ruse ucişi în luarea cu asalt a şcolii.
„Această tragedie va rămâne fără îndoială o rană incurabilă în memoria istorică a întregii Rusii”, a declarat Vladimir Putin.
Vizita lui Putin intervine în contextul în care Rusia este, pe propriul teritoriu, prada, de două săptămâni a unei ofensive militare ucrainene de o amploare fără precedent.
Armata ucraineană a înaintat 28-35 de kilometri în interiorul regiunii ruse Kursk în perioada scursă de la lansarea pe 6 august a unei ofensive care a deschis un front pe teritoriul rus, a declarat marţi comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, în timp ce Rusia a anunţat crearea grupărilor de trupe „Belgorod”, „Briansk” şi „Kursk”, care poartă denumiri omonime celor trei regiuni ale sale frontaliere cu Ucraina şi vor avea ca misiune apărarea acestor regiuni.
