• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-24 00:10:44
  • Sursa:
Putin l-a felicitat pe premierul Indiei pentru aselenizarea reusita la Polul Sud al Lunii: „Acesta este un mare pas” Imagine

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat, miercuri, pe prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru aselenizarea reuşită a misiunii indiene Chandrayaan-3, la câteva zile după ce sonda rusă Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună în timpul unei misiuni similare, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Acesta este un mare pas în explorarea spaţiului extraatmosferic şi, desigur, o mărturie a progreselor impresionante realizate de India în domeniile ştiinţei şi tehnologiei”, a afirmat Putin într-un mesaj publicat pe site-ul Kremlinului.

Cu câteva ore înainte, agenţia spaţială rusă Roscosmos a felicitat India pentru această aselenizare.

„Societatea de stat Roscosmos îi felicită pe colegii indieni pentru aselenizarea reuşită a navetei spaţiale Chandrayaan-3. Explorarea Lunii este importantă pentru întreaga umanitate. În viitor, ea ar putea deveni o platformă pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, se spune într-un comunicat al Roscosmos. 

Rusia a eşuat, săptămâna trecută, cu prima sa misiune spre Lună din 1976 încoace, după prăbuşirea sondei Luna-25. 

Sonda spațială rusă Luna-25 s-a ciocnit cu suprafața Lunii la încercarea de aselenizare, după ce comunicarea cu Pământul s-a întrerupt, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos.

Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rus, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă acest sector, dând drept exemplu trimiterea de către Uniunea Sovietică a primului om în spaţiu, în 1961.

Doi dintre angajaţii lui Donald Trump au mutat cutii cu documente cu o zi înainte de o vizită a agenţilor FBI şi a unui procuror la locuinţa fostului preşedinte din Florida, la începutul lunii iunie, pentru a prelua documente clasificate, ca răspuns la o citaţie – moment pe care anchetatorii au ajuns să îl considere suspect şi un indiciu privind o posibilă obstrucţionare, relatează Washington Post. în condiţiile în care ancheta privind manipularea de către fostul preşedinte a documentelor referitoare la securitatea naţională şi obstrucţionarea justiţiei se apropie de final, conform The Guardian.

Economie 2023-05-27 07:33:38

„Cooperarea cu Republica Moldova, împărtăşirea experienţelor de succes, dar şi a provocărilor cu care ne-am confruntat în cei 20 de ani, sunt esenţiale pentru ca Parchetul Anticorupţie de la Chişinău să poată să se dezvolte şi să-şi îndeplinească misiunea”, a declarat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, după o întâlnire cu procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie a Republicii Moldova, Veronica Dragalin.

Economie 2024-03-20 14:48:06

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunțat luni că „acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, acuzând executivul comunitar că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în schimbul desfiinţării camerei disciplinare pentru judecători, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2022-08-29 17:25:28

Regimul militar instaurat în Niger, după lovitura de stat din 26 iulie, i-a acordat ambasadorului francez Sylvain Itte 48 de ore pentru a părăsi ţara, a anunţat vineri ministerul de Externe de la Niamey, într-un comunicat preluat de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-25 22:14:30

Traficul feroviar a fost întrerupt total vineri în Gara de Nord din Paris, după descoperirea în cursul nopţii a unei bombe neexplodate din cel de-al Doilea Război Mondial în suburbia Saint-Denis, la 5 km distanţă de capitala franceză, „în mijlocul căii ferate", anunţă AFP, citând SNCF, societatea căilor ferate din Franţa, potrivit Agerpres.

Economie 2025-03-07 10:35:11

Veneția nu mai e inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol, au stabilit reprezentanții agenției ONU la reuniunea din Arabia Saudită, a anunțat Ministerul Culturii din Italia. În schimb, pe listă au fost incluse orașul ucrainean Liov, catedrala Sfânta Sofia din Kiev și un vulcan activ de pe insula franceză Martinica.

Economie 2023-09-17 10:44:11

Preşedintele rus Vladimir Putin a vizionat un discurs simulat (deepfake) al cancelarului german Olaf Scholz, creat cu ajutorul inteligenţei artificiale, la o conferință anuală dedicată acestui domeniu.

Economie 2022-11-25 10:09:44

De la începutul procesului său, la 24 februarie, fostul chirurg Joël Le Scouarnec, în vârstă de 74 de ani, acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra a 299 de victime, majoritatea minore, nu şi-a pierdut niciodată politeţea şi distanţa. Chiar şi lacrimile sale sunt liniştite atunci când plânge, în timp ce sunt dezvăluite detalii sordide ale comportamentului său, relatează Le Monde şi AFP.

Economie 2025-03-05 08:17:43