• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-02 15:40:04
  • Sursa:
Putin ia peste picior interzicerea importurilor din Occident: „Scad sansele sa ne fie exportate plosnite” Imagine

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut glume pe seama ploşniţelor din vestul Europei, în contextul în care economia Rusiei este afectată de sancţiunile impuse de Occident Moscovei din cauza războiului din Ucraina. Rusia are mai puține şanse să ia ploşniţe, ca urmare a interdicției de a importa produse din Vest, şi-a exprimat mulţumirea Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni pe tema situaţiei economice.

Putin i-a ironizat pe aliaţii Ucrainei, în timp ce cerea guvernului şi băncii centrale ruse să ia măsuri împotriva inflaţiei. Presiunile exercitate prin sancţiunile impuse de Occident urmează să crească, a avertizat el, iar guvernul este necesar să se pregătească în acest sens, a cerut el.

„Fantasmele partenerilor noştri frizează de-acum absurdul, prin interdicţia de a importa în Rusia şurubleniţe, ace etc.”, a declarat Putin, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„Cu cât vom avea mai puţine vechituri, cu atât mai bine. Asta scade şansele să ne fie exportate ploşniţe de către megalopolisurile europene”, a adăugat el, o aluzie la temeri în mai multe ţări europene cu privire la o răspândire a acestor insecte.

„Atrag încă o dată atenţia Guvernului şi Băncii Rusiei asupra importanţei unei acţiuni coordonate eficiente în vederea reducerii inflaţie”, a declarat apoi şeful statului rus, în cursul acestei reuniuni televizate.

„Asta are un impact direct asupra bunăstării familiilor ruse şi concetăţenilor noştri”, a subliniat el.

Banca centrală a Rusiei a crescut vineri dobânda directoare de la 13% la 15%, a patra creştere consecutivă în puţin peste trei luni, cu scopul de a încerca să contracareze inflaţia şi slăbirea rublei.

„Bugetul (din 2024) este un factor important în deciaia noastră”, recunoştea atunci guvernatoarea Băncii centrale ruse Elvira Nabiulina, în contextul în care prevederea unei creşteri a cheltuielilor urmează să antreneze o creştere a preţurilor.

Deputaţii ruşi au adoptat joi o creştere foarte puternică a cheltuielilor militare federale în 2024 - cu 68% în decurs de un an.

Războiul din Ucraina afectează grav finanţele şi economia ruseşti.

Din cauza sancţiunilor, slăbirea rublei a fost dublată, în ultimele luni de a o reluare a inflaţiei care alimentează temeri ale multor ruşi cu privire la puterea de cumpărare.

Guvernul a aprobat, marţi, Hotărârea privind schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control ale acesteia în anul 2022, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Economie 2022-11-29 17:46:25

Bărbatul din Chiajna care și-a sechestrat copilul de 5 ani în casă după o ceartă cu soția a fost reținut și a petrecut noaptea în arestul central al Poliției Capitalei. Este acuzat de lipsire de libertate, violență în familie și amenințare. Acesta și-a ținut ostatică fiica, timp de 28 de ore.

Economie 2023-05-06 07:43:48

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost eliberat din arest la domiciliu și pus sub control judiciar, potrivit Ziarul de Gardă. Fostul șef de stat e acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv corupție și trădare.

Economie 2022-11-18 18:23:58

Un tânăr de 26 de ani din Focșani a fost amendat cu peste 3.200 de lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile, după ce a fost surprins în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu din zona unui supermarket.

Economie 2025-04-03 08:51:52

Realizarea trenului de mare viteză TGV care să lege București de Budapesta, subiect discutat recent de Marcel Ciolacu și Viktor Orban, ar însemna un orizont de timp de cel puțin un deceniu. Totodată, premierul maghiar Orban a propus ca acest proiect de infrastructură să fie realizat cu tehnologie franceză, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, într-un interviu la RFI.

Economie 2023-07-20 14:58:05

Preşedintele american Donald Trump a spus luni că Mexicul şi Canada „nu mai au spaţiu de manevră” pentru a evita taxele vamale care urmează să intre în vigoare în noaptea de luni spre marţi. Este vorba despre tarife suplimentare de 25%, relatează BBC.

Economie 2025-03-03 23:51:58

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a spus luni că reînarmarea Germaniei este cel mai important proiect politic al ţării în următorii ani. Declaraţia a fost făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO.„Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întărească forţele noastre armate”, a spus Steinmeier cu ocazia ceremoniei de la sediul NATO din Bruxelles.

Economie 2025-04-28 19:26:16

Protest, joi seara, la Spitalul Județean din Satu Mare. Sute de oameni s-au strâns în fața Unității de Primiri Urgențe pentru a-și arăta revolta față de sistemul medical, după ce o adolescentă a murit acolo, zilele trecute, în urma a două stopuri cardio-respiratorii. Oamenii cer acum, într-un glas, demisia medicului care a fost de gardă în acea zi. La acțiunea de protest sunt prezenți și părinții Ștefaniei, care au făcut apel la solidaritate. Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Economie 2023-01-26 19:04:03