• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-15 22:50:52
  • Sursa:
Putin cere triplarea productiei de armament: Doar asa Rusia va ramane cu un pas inaintea Ucrainei in razboi Imagine

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut o creştere semnificativă a ritmului de producţie de armament, la peste doi ani de la începerea războiului împotriva Ucrainei, relatează DPA, potrivit Agerpres. 

„Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie”, a declarat el miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de apărare.

Doar prin introducerea cât mai rapidă a sistemelor de armament de ultimă generaţie, Rusia ar putea reuşi să rămână cu un pas înaintea Ucrainei în război, a spus liderul rus.

De asemenea, Putin a justificat numirea vicepremierului Andrei Belousov în funcţia de nou ministru al apărării, afirmând că este nevoie de inovaţie şi de un management eficient.

Preşedintele a declarat că Rusia cheltuieşte puţin peste 8,7% din produsul intern brut pentru armată şi securitate. „Acesta este un buget mare. Şi suntem obligaţi să îl folosim cu atenţie şi în mod eficient”, a spus el.

Belousov, în vârstă de 65 de ani, are sarcina de a integra sectoarele economice care sunt importante pentru securitate şi armată în economia generală, a spus Putin.

Totodată, liderul de la Kremlin i-a mulţumit fostului ministru al apărării Serghei Şoigu, prezent şi el, pentru restructurarea armatei din ultimii ani.

„Multe lucruri nu au fost clare pentru noi sau pentru cei implicaţi în construirea forţelor armate înainte de începerea ostilităţilor”, dar Şoigu a reuşit să organizeze armata astfel încât aceasta să fie capabilă să facă faţă cerinţelor vremurilor, a spus şeful statului. În calitate de secretar al Consiliului Naţional de Securitate, Şoigu va fi responsabil şi în viitor de problemele legate de armament.

Putin l-a înlocuit pe apropiatul său în funcţia de ministru al apărării şi pentru că era nemulţumit de progresele făcute de armata rusă în războiul împotriva Ucrainei. Recentele scandaluri de mită din jurul lui Şoigu sunt o dovadă a slăbirii tot mai accentuate a poziţiei politicianului, scrie DPA, citând experţi.

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe români să nu călătorească în Kenya în această perioadă. România a ridicat marți nivelul de alertă pentru Kenya la 8 din 9 și ce le cere celor care sunt deja acolo să notifice de urgență Ambasada României la Nairobi, potrivit Agerpres.

Economie 2024-06-25 21:20:01

Mediatorii qatarioți și egipteni au propus o nouă formulă pentru a pune capăt războiului din Gaza, a declarat pentru BBC un oficial palestinian cu rang înalt, familiarizat cu negocierile de încetare a focului dintre Israel și Hamas. Potrivit oficialului, aceasta prevede un armistițiu cu o durată cuprinsă între cinci și șapte ani, eliberarea tuturor ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni deținuți în închisorile israeliene, o încetare oficială a războiului și o retragere completă a Israelului din Gaza.

Economie 2025-04-22 14:18:14

Israelul a lansat, miercuri, un nou bombardament împotriva zonei Haret Hreik, la sud de Beirut, după ce armata sa a avertizat anterior despre un atac iminent, informează EFE preluată de Agerpres.Agenţia naţională de presă libaneză a confirmat atacul împotriva zonei de sud a oraşului Beirut care a avut loc miercuri dimineaţă şi despre care încă nu există alte detalii.Cu doar o oră mai devreme, în jurul orei locale 6:00 (3:00 GMT), purtătorul de cuvânt de limbă arabă al armatei israeliene, Avichay Adraeea, avertizase pe X că un atac asupra Haret Hreik este iminent şi a îndemnat locuitorii să evacueze zona unde armata israeliană spune că activează miliţia şiită libaneză Hezbollah.Zonele din apropierea capitalei libaneze au fost atacate sâmbătă de armata israeliană, care a bombardat oraşul Maaysrah din districtul Keserwan, la aproximativ 38 de kilometri nord de capitală, cauzând în jur de 20 de morţi. Joia trecută, cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi alte 117 au fost rănite după două bombardamente israeliene asupra clădirilor din centrul Beirutului, potrivit Ministerului Sănătăţii Publice din Liban.Cel puţin 2.350 de persoane au fost ucise şi alte 10.906 au fost rănite în urma atacurilor pe care Israelul le-a efectuat asupra mai multor părţi din Liban în ultimul an. Marea majoritate a victimelor sunt însă rezultatul campaniei masive de bombardamente israeliene începută la sfârşitul lunii septembrie.Ministerului Sănătăţii Publice din Liban a informat că numai luni au murit cel puţin 41 de persoane şi alte 124 au fost rănite în „atacuri ale inamicului israelian”.

Economie 2024-10-16 09:01:23

Discuţii între Moscova şi Washington pe tema Ucraina sunt în curs şi au început să se intensifice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Economie 2025-02-05 17:37:20

Germania prelungeşte până la 15 decembrie controalele temporare la frontierele cu Polonia, Cehia şi Elveţia, a anunţat luni Ministerul federal de Interne, transmite dpa, citată de Agerpres. 

Economie 2023-12-04 16:42:51

Rusia pune lumea în pericolul foametei, prin blocarea exporturilor de cereale din Ucraina şi prin restricţiile asupra propriilor exporturi, a acuzat, sâmbătă, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Economie 2022-06-18 14:51:56

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, miercuri, vicepremierului Marian Neacşu ca, împreună cu miniştrii Finanţelor şi Economiei să finalizeze cele două proiecte economice majore, finanţarea tranziţiei verzi pentru marea industrie şi sprijinirea investiţiilor cu impact semnificativ. Premierul a arătat în şedinţa de Guvern că investiţiile nete în economie sunt la un record istoric, depăşind în primul semestru 80 de miliarde lei, mai mult cu 10 miliarde lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dublu faţă de perioada guvernării 2020-2021, transmite News.ro.

Economie 2024-09-12 00:30:10

Trei minori au fost implicați într-un accident cu o mașină furată din localitatea Dobrești din județul Bihor. Ei au intrat cu automobilul într-un stâlp de electricitate și mai apoi aceasta a luat foc.

Economie 2024-07-23 17:26:17