• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-14 16:27:01
  • Sursa:
Putin a semnat o lege ce prevede pedepse grele pentru cei care instiga la actiuni impotriva securitatii Rusiei Imagine

Vladimir Putin a semnat o lege care prevede pedepse grele cu închisoarea pentru instigare la acţiuni împotriva securităţii Rusiei. Potrivit noilor dispoziţii, îndemnurile publice ale unor indivizi de a acţiona în acest sens vor fi pedepsite cu sentinţe cuprinse între doi şi patru ani de închisoare. Pedeapsa poate ajunge până la cinci ani de închisoare în cazul unor îndemnuri difuzate de mass-media şi la şapte ani de închisoare dacă sunt făcute în grup organizat. 

Moscova reprimă toate vocile ce se opun ofensivei sale militare în Ucraina, relatează AFP. Putin a parafat și un text ce înăspreşte restricţiile impuse indivizilor şi organizaţiilor desemnate drept "agenţi ai străinătăţii", sintagmă utilizată pentru a-i reprima pe criticii Kremlinului.

O altă măsură prevede o pedeapsă ce poate ajunge până la 20 de ani de închisoare pentru orice cetăţean care participă la un conflict într-o ţară străină contravenind intereselor Rusiei.

Vladimir Putin a semnat de asemenea un text ce prevede amenzi şi chiar pedepse cu închisoarea ce pot ajunge la şapte ani pentru oricine deţine secrete de stat şi care se deplasează în străinătate fără autorizare prealabilă.

Aceste texte fac parte dintr-un pachet de dispoziţii adoptate în ultimele săptămâni de Parlamentul rus şi cărora le lipsea doar semnătura şefului statului pentru a putea intra în vigoare, mai scrie AFP, citată de Agerpres. De la declanşarea ofensivei militare ruse în Ucraina, pe 24 februarie, autorităţile ruse au intensificat reprimarea vocilor critice la adresa puterii, blocând mass-media independente şi reţelele sociale.

Legea prevede acum pedepse grele cu închisoarea pentru orice formă de critică ce subminează imaginea armatei ruse.

Mai mulţi ruşi, opozanţii Ilia Iaşin şi Vladimir Kara-Murza, dar şi simpli cetăţeni, au fost deja încarceraţi pentru asemenea motive, în aşteptarea procesului lor.

Săptămâna trecută, un parlamentar municipal moscovit, Aleksei Gorinov, a fost condamnat la rândul său la şapte ani de închisoare pentru că a denunţat atacul rus asupra Ucrainei.

Rareș Bogdan a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE de la Digi24, despre colaborarea pe care trebuie să o aibă cu Mihai Tudose în campania pentru alegerile europarlamentare. Asta, după ce în ultima vreme cei doi au avut un schimb de replici acide, de la distanță. În timp ce Tudose a spus despre Bogdan că „și-a pus chiloții peste pantaloni, pelerina și zboară peste blocuri”, liberalul a declarat că „atunci când Dan Motreanu și Daniel Buda lucrau pentru fermierii români, domnul Tudose era probabil la bufet”.

Economie 2024-03-22 18:58:54

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, s-a declarat pesimist că România ar putea să strângă la bugetul de stat 30 de miliarde de lei fără creşteri de taxe. Potrivit datelor prezentate de acesta, România are un nivel de cheltuială publică de peste 740 de miliarde de lei.

Economie 2025-05-30 15:10:30

Senatoarea Diana Şoşoacă a rămas fără permis de conducere şi fost amendată după ce a fost depistată conducând cu 110 km/oră pe un tronson de drum pe care viteza maximă admisă era de 40 de km/oră. Diana Şoşoacă a avut o dispută cu poliţiştii care au oprit-o în trafic, pe care i-a insultat şi ameninţat, punând întreaga situaţie pe seama sistemului care vrea să o oprească din campania electorală.

Economie 2024-03-10 16:10:14

În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită. Cei care au grijă de nepoți beneficiază de concedii plătite din partea statului sau indemnizații lunare.

Economie 2024-07-07 11:43:26

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri că a arestat şase persoane din Kiev care au postat pe reţelele de socializare imagini cu interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti de către antiaeriana ucraineană în raidul din noaptea de luni spre marţi, afirmând că astfel au oferit informaţii militare preţioase Rusiei, informează Agerpres.

Economie 2023-05-17 16:55:52

New York Times dă în judecată Comisia Europeană pentru că nu a făcut publice mesaje text trimise între președintele executivului european, Ursula von der Leyen, și directorul Pfizer, Albert Bourla, transmite Politico.

Economie 2023-02-14 14:04:15

Mircea Lucescu a acceptat oferta venită din partea FRF de a prelua funcția de antrenor al Naționalei de fotbal. Decizia a fost luată după o discuție de 4 ore, relatează Digi Sport.

Economie 2024-08-05 15:13:16

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât joi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, stabilit în şedinţa de politică monetară din ianuarie, informează banca centrală.

Economie 2023-02-09 15:22:30