Avem cazuri de toate felurile şi cardiaci şi plăgi şi probleme pediatrice. de obicei când domnul doctor nu e în sat prima oară oamenii vin la mine să ceară ajutor", ne spune Kadar Katalyn - asistent medical. Voluntarii au primit şi un rucsac cu trusă de prim ajutor.
De acum înainte în centrul de prim ajutor înfiinţat în comună, femeia va fi ajutată de alţi 10 oameni din comunitate, instruiţi de Crucea Roşie, care vor putea acorda asistenţă medicală în caz de nevoie.
"Au fost învăţaţi să acorde suportul vital de bază după cele mai noi protocoale şi orice tip de prim ajutor inclusiv prin echipamentele pe care le au pot să măsoare tensiunea arterială, pot să măsoare nivelul de glicemie şi pot să facă un EKG", declară Adolf Papp - directorul Crucea Roşie Covasna
În centrul de prim ajutor, oamenii vor avea parte de investigaţii cu aparatură modernă, iar rezultatele vor fi văzute, în timp real, de medicii spitalului Elias din Bucureşti.
Crucea Roşie a înfiinţat punctul de prim ajutor din donaţii, iar costurile s-au ridicat la 2.500 de euro. În ţară mai sunt doar 15 astfel de puncte de prim ajutor, în zone la fel de izolate.
