• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-13 17:13:20
  • Sursa:
PSD-PNL-USR-UDMR au o noua runda de negocieri. Neintelegeri privind impartirea ministerelor in viitorul Guvern Imagine

PSD, PNL, USR, UDMR au noi discuții, joi în Parlament, pentru că partidele proeuropene nu au ajuns încă la o înțelegere privind împărțirea ministerelor. Există posibilitatea ca atribuirea portofoliilor să fie trasă la sorți, dacă nu există consens, au spus surse politice, pentru Digi24. Sunt neînțelegeri și cu privire la prezidențiabilul comun în noua coaliție.

Principalele discuții în Parlament sunt cu privire la viitoarele măsuri de guvernare. În paralel sunt purtate negocieri pentru programul de guvernare, iar problema invocată de către cei de la USR, din sursele Digi24, este că nu au cifrele de la Ministerul Finanțelor. Este și motivul pentru care a fost făcută o pauză la negocieri. 

Dacă ne uităm la cum urmează să fie împărțite ministerele, PSD ar urma să aibă șapte portofolii, PNL urmează să aibă patru, USR - trei, UDMR - două. Vor fi și trei funcții de vicepreședinți, dar cu portofoliu.

Despre negocierile din aceste zile, pe lângă problemele legate de guvernare, există și probleme privind modul în care va arăta acest Executiv, în condițiile în care există surse care spun că ar urma să fie un Guvern de sacrificiu, adică să ia acele măsuri nepopulare tocmai pentru a reduce deficitul bugetar, pentru a aduna bani la bugetul statului și pentru a adopta măsurile importante din perioada următoare.

Sunt alte voci care spun că mai degrabă ar trebui să fie un Executiv pe termen lung, care să își asume guvernarea pentru toți cei patru ani, iar în momentul în care va veni un nou președinte, acest Guvern să nu fie schimbat. Până la finalul anului ar trebui să avem un nou Guvern.

Toate cele patru partide proeuropene au decis susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, iar în caz contrar s-ar putea schimba configurația coaliției. Totodată, la pachet, este negociat atât premierul, cât și șefiile Camerei Deputaților și Senatului. Printre numele vehiculate pentru a fi viitorul prim-ministru este inclusiv cel al lui Crin Antonescu, mai spun sursele politice.

PSD ia în calcul trecerea în Opoziție, dacă nu se găsește un candidat unic și există inclusiv scenariul de candidați separați, au precizat surse din conducerea social-democrată, pentru Digi24. În paralel, sunt purtate negocieri pentru funcția de premier, dar și pentru șefii Senatului și Camerei Deputaților.

PSD consideră că această coaliție trebuie să fie bazată pe guvernare comună, majoritate parlamentară și un candidat comun la prezidențiale, altfel lucrurile nu ar putea să funcționeze pe termen lung.

O variantă de prezidențiabil ar fi Crin Antonescu. Dacă liberalii vor veni cu această variantă pentru prezidențiale, atunci PSD urmează să propună premierul, iar Marcel Ciolacu ar rămâne în continuare la Palatul Victoria, șefia Camera Deputaților va rămâne a social-democraților și USR va primi șefia Senatului, asta pentru că liberalii ar avea candidatul la prezidențiale.

Sunt totuși voci care ar vrea o candidatură separată la alegeri, în special cei din USR sau cel puțin să fie un candidat de stânga și altul de dreapta. În acest scenariu, varianta luată în calcul pentru prezidențiale ar fi Elena Lasconi. Ea consideră că a primit încrederea românilor, votul din primul tur și a fost candidatul care a ajuns în turul al doilea. Astfel, ar putea să candideze pe mai departe și să ajungă din nou în finala prezidențială, însă este un scenariu pe care nu îl agreează PSD.

PSD nu e de acord nici cu Nicușor Dan ca prezidențiabil și, spun unele voci, partidul ar putea să aibă candidat separat. Nu e singurul partid care ar putea să treacă în Opoziție, la fel de bine ar putea face acest lucru și USR.

Fostul ministru al Apărării Shigeru Ishiba, un veteran al politicii, i-a succedat lui Fumio Kishida în funcţia de prim-ministru al Japoniei, transmite marţi dpa citată de Agerpres. După cum era de aşteptat, Ishiba, în vârstă de 67 de ani, a fost ales de majoritatea Partidului Liberal Democrat (LDP) şi a partenerului său mai mic de coaliţie, Komeito, în ambele camere ale Parlamentului.

Economie 2024-10-01 15:36:55

Pentru prima dată în istorie salariul mediu net a depăsit 1000 euro (5.079 lei) potrivit ultimelor date pentru luna decembrie 2023, comunicate de INS. Realitatea datelor statistice ne arată că salariul mediu brut a crescut cu 15,5% în anul 2023, iar cresterea reală (dupa eliminarea efectului inflației) a fost de 8,3%.

Economie 2024-02-14 14:29:23

Dacian Cioloş, numit consilier onorific la Cotroceni, este o persoană care are o expertiză ce nu poate fi contestată, a declarat, joi seara, preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Economie 2025-03-20 22:45:31

Directorul general al Boeing, Kelly Ortberg, avertizează că nu există o soluţie rapidă pentru criza producătorului de avioane, în condiţiile în care pierderile au crescut la 6 miliarde de dolari, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2024-10-24 00:00:31

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sprijină o lege a malpraxisului care respectă independenţa profesională a medicilor, încurajează activitatea medicală, descurajează medicina defensivă şi nu duce la „înrobirea” corpului medical din punct de vedere financiar.

Economie 2023-10-01 13:59:27

O fetiţă în vârstă de 4 ani a fost rănită extrem de grav, joi, după ce a căzut de etaj, dintr-un bloc din Mioveni. Copila, aflată în comă şi cu multiple traumatisme, a fost preluată de o ambulanţă de Terapie intensivă mobilă şi apoi de un elicopter pentru a fi dusă la un spital din Bucureşti. Este pentru a doua oară când copilul cade de la etaj, scrie News.ro

Economie 2024-04-04 15:31:38

Economia României a bătut pasul pe loc în primele 3 luni din acest an. Potrivit Institutului Național de Statistică, Produsul Intern Brut a crescut cu doar 0,2% față de același trimestru din 2024. Contextul economic internațional reprezintă un factor negativ care se adaugă la aceste îngrijorări. De asemenea, cifrele sunt publicate după un an an și jumătate în care România organizează alegeri. Deși necesare pentru temperarea deficitului, viitoarele măsuri fiscale ar putea frâna și mai mult creșterea economică, spun economiștii.

Economie 2025-05-15 18:31:49

China a dezvăluit proiectul unei noi navete spațiale reutilizabile pentru transportul de marfă către și de la stația spațială Tiangong pe care China o are pe orbita Pământului.

Economie 2024-11-13 10:35:48