• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-30 16:13:04
  • Sursa:
PSD cere o majorare cu cel putin 10% a pensiilor. Ciuca: „Trebuie sa avem din ce sa asiguram banii necesari” Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a dat de înțeles, marți, într-o declarație de presă, că eventualele majorări de pensii și salarii depind de colectările la bugetul de stat. Premierul a precizat că guvernul va adopta un nou set de măsuri sociale. Tot marți, social democrații au spus că vor cere în coaliție majorarea pensiilor cu cel puțin 10%.

„Urmează un nou set de măsuri sociale. Vă rog să aveți încredere că atât PNL, cât și PSD sau UDMR am avut în dezbatere măsurile prin care să protejam populația și economia. Ca să asigurăm acest pachet de măsuri sociale trebuie să avem din ce să asigurăm banii necesari pentru a majora atât pensiile cât și salariile. În pachetele de sprijin de până acum am avut două măsuri prin care am protejat cetățenii vulnerabili și pensionarii cu pensiile sub 2.000 de lei. În funcție de evoluția colectărilor de la buget și de propunerile pe care le vom discuta și în PNL și în PSD vom ajunge la o concluzie care se va concretiza într-o decizie privind acest obiectiv”, a declarat premierul Nicolae Ciucă. 

Tot miercuri, după o ședință la Neptun, social democrații au anunțat că pensiile vor creşte „cu mai mult de 5,1%”, procent anunțat anterior de ministrul Muncii Marius Budăi. Prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu a spus că măsurile propuse în domeniul social vor fi prezentate în perioada următoare.

 „În fapt, pensiile vor creşte cu mai mult de acel procent de 5,1% prevăzut de lege, noi insistăm pe minim 10%. Noi spunem mai mult de 10%. Salariul minim de la 2.250 la 3.000 lei, vorbesc de brut şi cu o parte de compensare 200 lei pe această diferenţă pe care să o suporte statul”, a completat vicepreşedintele PSD Mihai Tudose.

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decât s-a prevăzut şi urmează să crească în acest an, în ciuda sancţiunilor impuse de către Occident, iar războiul din Fâşia Gaza afectează ţările din regiune, arată noi previziuni publicate miercuri de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-05-15 12:39:04

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii „LIVE cu Rotaru și Kiss” de la Digi24, că „am fost poate prea entuziaști, optimiști la începutul ofensivei ucrainene din primăvara anului trecut” și că face un apel „la pregătirea pentru un război de lungă durată”. „Nu vedem de nicio parte capabilitatea militară de a putea să aibă o victorie decisivă într-un sens sau celălalt”, a mai spus Geoană. El de asemenea a afirmat că „sub nicio formă nu vedem condiții și nu vom putea accepta ca Rusia să revină pe granița României”.

Economie 2024-01-12 20:48:16

Mihai Tudose, șeful Consiliului Național al PSD, s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc la finalul lunii august la un restaurant chiar de lângă sediul PSD, scrie G4Media, care și publică imagini cu cei doi. Tudose a confirmat întâlnirea, însă a spus că nu s-a discutat politică. Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat la Digi24 că „parcă s-a întâlnit cu Carlos Șacalul, așa ne mirăm”.

Economie 2024-10-24 23:46:33

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, în vizită în Austria, și-a apărat joi discursul virulent pe care l-a avut în weekend în România împotriva „amestecului de rase”, motivând că a vorbit „dintr-un punct de vedere cultural” și că a fost prost înțeles, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2022-07-28 16:31:36

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi seară, la România TV, că măsura limitării plăţilor cash la 5.000 de lei nu va afecta cetăţenii, ci reprezintă un instrument de combatere a evaziunii fiscale.

Economie 2023-11-01 12:09:40

Ruşii au cumpărat un număr record de lingouri de aur anul trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova. Reducerile de taxe la achiziţionarea de metale preţioase i-au încurajat pe aceştia să-şi facă stocuri de aur ca valoare de refugiu.

Economie 2023-02-03 14:40:06

Ucraina nu va recunoaște niciun teritoriu ocupat ca parte a Rusiei în cadrul unui potențial viitor acord de pace cu Moscova, a declarat președintele Volodimir Zelenski jurnaliștilor pe 12 martie.

Economie 2025-03-12 22:50:51

Luna iulie aduce o serie de reforme în Germania, inclusiv un nou capitol referitor la liberalizarea canabisului, o măsură și așa controversată. De la începutul acestei săptămâni, până la 500 de membri se pot reuni în cluburi speciale, în care pot cultiva canabis, îl pot împărți între ei și consuma împreună, relatează agenția germană de presă DPA.

Economie 2024-07-06 01:00:30