• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-08 11:15:20
  • Sursa:
PSD ar vrea „sa colaboreze” cu PNL si din 2025. Paul Stanescu: „In Romania e nevoie de stabilitate” Imagine

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a afirmat că social-democraţii îşi doresc o colaborare cu PNL la guvernare şi din 2025, transmite news.ro.

Paul Stănescu a fost întrebat, luni, dacă vede în afară de PNL un alt posibil partener de guvernare pentru PSD.

„Deocamdată, nu. Noi ne dorim în continuare, ce au spus toţi colegii mei, inclusiv preşedintele Marcel Ciolacu, ne dorim să avem şi din 2025 o colaborare cu PNL-ul, nu ştiu, coaliţie, alianţă, nu ştiu ce să vă spun la ora asta, pentru că e prematur să-mi dau cu părerea, dar sigur că e nevoie. Toată lumea a dus în derizoriu termenul de stabilitate. Eu chiar cred, sunt convins de lucrul ăsta. Am o vârstă, ştiu multe lucruri, sunt convins că în România e nevoie de stabilitate în contextul geopolitic actual”, a declarat Paul Stănescu.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, până aproape de sfârşitul lunii martie, conform estimărilor pentru intervalul 26 februarie - 25 martie, transmise marţi de meteorologi. Cantităţile de ploi vor fi deficitare în primele două săptămâni ale intervalului.

Economie 2024-02-27 08:20:49

Călin Georgescu a pierdut ultima șansă de a intra în cursa prezidențială. Curtea Constiuțională a României a decis să respingă contestația depusă la decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a-i interzice lui Călin Georgescu să participe la alegerile prezidențiale, se arată într-un comunicat al Curții.

Economie 2025-04-02 21:35:43

O femeie a fost accidentată mortal, vineri, de o betonieră, pe o stradă din municipiul Sibiu, echipajul medical constatând că aceasta avea leziuni incompatibile cu viaţa. Poliţiştii afirmă că accidentul a avut loc la o trecere de pietoni cu semafor care era în funcţiune, astfel că fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Economie 2023-11-17 17:11:41

Nicolae Ciucă a reacționat, marți, după ce Blue Air a anunțat că anulează toate zborurile care pleacă din România începând de azi și până luni. Premierul a spus că va vorbi cu ministrul Mediului pentru deblocarea conturilor companiei aeriene, pentru că „nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturi”.

Economie 2022-09-06 19:01:08

Miercuri, 26 martie, elevii de liceu susțin proba scrisă la alegere a profilului sau specializării la simularea examenului național de Bacalaureat 2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Economie 2025-03-26 07:00:01

Uniunea Europeană este pregătită pentru un război de durată în Ucraina şi va sprijini Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat miercuri ministrul de externe suedez Tobias Billstrom, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Reuters.

Economie 2023-01-11 17:55:25

Rezultatele jocurilor Loto 6 din 49, Joker, Loto 5 din 40, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc la tragerile de duminică, 22 mai 2022, pot aduce celor care ghicesc numerele norocoase premii atractive. Cea mai mare miză rămâne la Loto 6 din 49, unde reportul a ajuns la 1,36 milioane de euro.

Economie 2022-05-22 18:52:14