• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-19 09:44:03
  • Sursa:
PSD a convocat Biroul Permanent National pentru a discuta legea care ii da posibilitatea lui Iohannis sa candideze la parlamentare Imagine

PSD a convocat pentru luni Biroul Permanent Naţional pentru a discuta despre pregătirile pentru campania electorală, dar şi despre proiectul de lege depus de PNL, care i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze, ca independent, la alegerile parlamentare din acest an. 

„Partidul Social Democrat va convoca luni, 23 septembrie, Biroul Permanent Naţional. În cadrul acestuia se va discuta despre mai multe teme de actualitate”, au transmis, joi, reprezentanţii formaţiunii.

Potrivit acestora, printre temele de discuţie se numără ⁠bilanţul inundaţiilor şi măsurile luate de administraţiile PSD, ⁠pregătirile pentru campania electorală, dar şi ⁠propuneri legislative, precum cea de modificare a Legii 208/2015, care ar permite preşedintelui României să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, ca independent, pe listele unui partid politic sau ale unei alianţe politice.

PNL a depus miercuri, la Senat, proiectul de lege care îi dă posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să candideze ca independent pe listele unui partid, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, cu toate că se află încă în funcţie.

Constituţia prevede că, „în timpul mandatului, preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”.

În cazul în care este ales senator sau deputat, presedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte, conform proiectului semnat de parlamentarii PNL Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu, liderii de grup ai PNL.

Proiectul are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

Iniţiatorii afirmă, în expunerea de motive, că soluţia legislativă îşi justifică urgenţa prin faptul că „suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept”.

„Soluţia legislativă respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, deoarece este în favoarea lărgirii conţinutului dreptului de a fi ales, ci nu restrânge acest drept electoral fundamental”, precizează liberalii. El menţionează că iniţiativa legislativă nu are un impact asupra bugetului de stat.

Propunerea legislativă vine pe fondul informaţiilor privind o candidatură a lui Klaus Iohannis pentru Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, informaţii în urma cărora Administraţia Prezidenţială a precizat că şeful statului îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte.

După apariţia propunerii de modificare a Legii alegerilor parlamentare, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că PNL nu îi dă un job lui Klaus Iohannis, ci depinde de votul românilor dacă acesta va face parte din viitorul Parlament sau nu, în cazul în care va decide să candideze. Ciucă a spus că şeful statului are o experienţă în politica externă şi apărare, iar o astfel de experienţă nu se iroseşte, ci trebuie valorificată.

Un articol cu un conţinut similar a fost introdus în 2004 în Legea în vigoare la acel moment, cu privire la alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a permite candidatura la Senat a lui Ion Iliescu, la acel moment preşedinte al ţării.

Austria expulzează patru diplomaţi ruşi care au acţionat „într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic”, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Viena. Rusia a promis un „răspuns adecvat”. 

Economie 2023-02-02 12:48:03

În evaluarea frontului de duminică noapte spre luni dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) transmite că forțele ruse au abandonat probabil obiectivul de a realiza o încercuire pe scară largă a unităților ucrainene din orașul Donețk până la Izium în favoarea finalizării cuceririi regiunii Lugansk.

Economie 2022-05-16 10:41:10

Înalţi responsabili ai guvernului turc au criticat dur joi Washingtonul pentru că i-a permis premierului israelian Benjamin Netanyahu să vorbească în faţa Congresului american, lucru descris de ministrul turc de interne drept o „ruşine pentru umanitate”.

Economie 2024-07-25 17:00:58

O femeie a fost prinsă de vameși în timp ce încerca să ducă cinci șerpi, pe care îi îndesase în sutien, în China, transmite Insider.

Economie 2023-07-14 17:32:21

Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a face lumină în ceea ce privește circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România, transmite partidul, într-un comunicat de presă.

Economie 2025-03-03 13:05:26

Cifrele se modifică de la o oră la alta, bilanțul inundațiilor catastrofale din Spania este unul sumbru. Zeci de dispăruți și de supraviețuitori sunt căutați cu disperare în zone în care accesul este foarte greoi, iar comunicațiile inexistente. Potrivit ultimului bilanț, cel puțin  211 și-au pierdut viața în inundațiile devastatoare care au lovit sudul Spaniei, informează El Pais.

Economie 2024-11-02 19:56:11

Statele Unite mulțumesc oficial României pentru donarea sistemului Patriot către Ucraina. Mesajul a fost transmis de șeful diplomației americane, Antony Blinken, într-o întâlnire pe care a avut-o azi la Washington cu ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu. Pe lângă acest subiect, cei doi au semnat un pact pentru combaterea dezinformării care vizează descurajarea războiului hibrid dus de Rusia împotriva aliaților transatlantici.

Economie 2024-06-21 20:22:56

Elon Musk acuzat că a făcut un salut nazist, Zelenski umilit la Casa Albă, străinii stigmatizaţi, concedieri brutale, ambiţii teritoriale - de la revenirea lui Donald Trump, administraţia americană îşi multiplică acţiunile şi declaraţiile şocante. Unii observatori nu mai ezită să facă comparaţii cu regimul lui Hitler. La 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai este relevant să facem astfel de analogii? se întreabă France 24 într-o analiză pentru care a stat de vorbă cu mai mulţi istorici.

Economie 2025-03-08 17:47:00