„Pentru liderii lumii nu este vorba despre bani pentru că ei au suficienţi ca să trăiască, este vorba de putere şi control, sunt psihopaţi”, a spus unul dintre manifestanți.
„Sunt nemulțumit de puterile din lume, sunt nemulţumit de modul în care ne conduc. Cu puterile care sunt în lume, eu sunt nemulțumit de modul în care lumea este în curs de a alerga. Liderii noștri ne conduc spre război şi acţiuni negative”, a adăugat un protestatar.
Manifestaţiile au escaladat şi la Washington, unde sute de oameni cu măşti ce-l înfăţişează pe celebrul Guy Fawkes au mers în marş până aproape de Casa Albă. Acolo, protestatarii au reclamat corupţia, dar şi sistemul de supraveghere electronică al Statelor Unite.
Tineri cu măşti s-au alăturat protestarilor din Hong Kong care de mai bine de o lună cer un regim democratic în fosta colonie britanică. Noaptea trecută, violenţele între manifestanţi şi forţele de ordine au reizbucnit pentru prima dată în ultimele două săptămâni. Tensiunile au apărut în momentul în care jandarmii au încercat să scoată cu forţa un tânăr din mulţime. Membrii grupării Anonymous şi-au intitulat protestul „Marşul celor un milion de măşti”, în amintirea lui Guy Fawkes - insurgentul care în 1605 a încercat să arunce în aer clădirea Parlamentului din Londra.
