Georgiana Iuzic, jurnalist Digi24: Legislația europeană permite autorităților să taxeze autoconsumul pentru mai multe categorii de prosumatori. Este vorba despre cei care și-au instalat panouri fotovoltaice cu ajutorul de la stat.
Din 20026 taxa ar putea fi valabilă pentru totți prosumatorii, asta dacă puterea instalată va depăși 8% din puterea instalată la nivel național. În momentul de față încă nu am atins acest procent, însă România produce din ce în ce mai multă energie „verde”, și știm că avem un „val” de prosumatori care se adaugă anul acesta din programul Casa Verde, aproximativ 90.000 de persoane.
Mai mult, statul ar putea taxa și prosumatorii care au capacități instalate destul de mari, discutăm de capacități de peste 30 de kW.
Cu toate astea, Bruxellesul nu vine cu această cerință, ca fiind una obligatorie, și lasă totul la alegerea statelor. Din acest motiv, asociația prosumatorilor cere Guvernului o ordonanță de urgență care să specifice foarte clar că statul român nu va taxa autoconsumul.
