• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-15 20:27:22
  • Sursa:
Propagandistii rusi cer negocieri rapide cu Occidentul: Daca prelungim operatiunea, Ucraina va fi „inundata” de un val enorm de arme Imagine

Propagandiștii ruși au început să acrediteze ideea că Moscova trebuie să-și încheie cât mai curând intervenția din Ucraina și să negocieze cu Statele Unite. Jurnaliștii pro-Kremlin spun că Ucraina trebuie bombardată cât mai puternic, trebuie „paralizată” cât mai repede, pentru ca Moscova să-și creeze cât mai rapid propriile condiții favorabile pentru a negocia cu Statele Unite și cu țările occidentale. Altfel, dacă situația actuală din teren lâncezește, există teama că livrările de arme occidentale vor „inunda” Ucraina și o vor ajuta să învingă.

Jurnalista americană Julia Davis, care monitorizează posturile TV ale propagandei ruse, a surprins o astfel de pledoarie:

„Cu cât strategia și acțiunile noastre vor fi mai eficiente, cu atât mai bună va deveni poziția noastră de negociere. Într-un fel sau altul, va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Chiar dacă îndeplinim cu succes obiective militare importante în Ucraina - și aș vrea să sper că vom face acest lucru - la un moment dat va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Deocamdată, ei nu sunt pregătiți pentru negocieri. Ei cred că ne pot distruge. Prin urmare, indiferent cât de mult dezbatem aici dacă vrem sau nu vrem să negociem și cu cine, în acest moment este important îndeplinim aceste condiții pe front, astfel încât americanii și Vestul să fie forțați să negocieze nu doar după regulile lor, ci și după ale noastre”, a spus Viktor Olevici, unul dintre propagandiști.

„În momentul de față, ar trebui să ne intensificăm treptat acțiunile militare. Să le intensificăm la un asemenea nivel, încât Ucraina va paraliza. Nu avem alte opțiuni. Nu avem altă variantă pentru a ieși rapid din această situație. Trebuie să obținem victoria într-un timp cât mai scurt. Este foarte important pentru noi și voi explica de ce. În Statele Unite, a început procesul de extindere a producției de arme. Vor avea nevoie de aproximativ un an și 5 luni pentru asta. Dacă prelungim operațiunea, Ucraina va fi „inundată” de un val enorm de arme. Dacă Ucrainei îi va lipsi forța umană de luptă, va primi din Polonia și Slovacia”, a declarat Alekandr Șarkovki, un alt propagandist, expert militar.

Avem resursele necesare ca să terminăm toate astea cât mai repede? a întrebat gazda emisiunii.

„Avem resursele pentru a face asta. Avem un arsenal bun. Depozitele noastre de arme sunt pline de bombe gravitaționale. Depozitele sunt pline. Este nevoie doar de dorința politică pentru a le folosi și a bombarda Ucraina puternic din aer”, a răspuns invitatul.

Pledoaria propagandiștilor ruși intervine într-un moment în care Vladimir Putin pare să-și piardă sprijinul inclusiv din partea unor foști aliați. După ce la ONU o rezoluție de condamnare a intervenției ruse din Ucraina a primit un vot copleșitor din partea a 143 de state membre, zilele trecute însuși președintele Tadjikistanului a părut să-l ia la rost pe Putin la summitul de la Astana. „Am respectat întotdeauna interesele principalului partener strategic. Dar vrem și noi respect. Ce suntem noi? Suntem străini? Sau ce? Să fim serioși!”, a spus Emomali Rahmon. Mai mult, ca un avertisment subtil, el a amintit că nici URSS nu a ținut cont de popoarele mici și că asta a dus la prăbușirea Uniunii.

Pe de altă parte, unii oficiali și oameni de afaceri ruși sunt „devastați și deprimați” din cauza situației de pe frontul din Ucraina și a valului de sancțiuni economice și se așteaptă ca situația economică și politică din țară să se înrăutățească. Mobilizarea forțată a afectat deja popularitatea lui Putin, unul dintre principalii piloni ai legitimității sale ca președinte, spun ei. Situația va fi și mai gravă când de pe front vor începe să fie aduși în țară soldații morți în război.

Reprezentanți de rang înalt ai „elitei ruse” au vorbit despre această situație cu jurnaliștii de la „The Washington Post” sub rezerva anonimatului.  Mai mulți oficiali și antreprenori au susținut că sunt probleme pe câmpul de luptă, care nu vor fi rezolvate dacă Rusia atacă zone civile în Ucraina. În plus, Rusia s-ar putea să nu aibă suficiente rachete pentru a continua bombardamentele, au spus ei. Unul dintre oficiali a declarat că rezervele de rachete se epuizează: „Nimeni nu este mulțumit de situație. Este clar că o victorie militară sau politică este imposibilă. Dar și înfrângerea este imposibilă. Este ca la șah, când fiecare pas ajunge să fie mai rău decât precedentul, dar nu se poate face nimic”.

Vladimir Putin a surprins vineri declarând la conferința de presă de la Astana că deocamdată nu este nevoie de mai multe atacuri masive cu rachete asupra Ucrainei. Afirmația a venit la câteva zile după cel mai puternic bombardament rus asupra Ucrainei de la începutul războiului. Liderul rus a spus că majoritatea țintelor avute în vedere au fost atinse, adăugând că nu este scopul lui să distrugă Ucraina. Obiectivul Moscovei de a mobiliza 300.000 de oameni va fi îndeplinit în două săptămâni, a mai spus el.

De altfel, în ultimele săptămâni, reprezentanții autorităților ruse au vorbit cu o frecvență tot mai mare despre posibilitatea unor negocieri cu Ucraina sau cu țările occidentale. Pe 14 octombrie, de exemplu, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, a spus că negocierile sunt posibile, dar numai „în anumite condiții”, și s-a declarat convins că Moscova nu va avea parte de „un veac de singurătate” după încetarea ostilităților.

Însuși Vladimir Putin a declarat, chiar vineri, la Astana, că este gata pentru discuții și că dacă Kievul este pregătit, „ar fi necesare eforturi de mediere”.

Partea ucraineană a respins de mai multe ori posibilitatea de a negocia cu Putin în ultimele luni. La începutul lunii octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care afirmă oficial „imposibilitatea negocierilor cu președintele rus Vladimir Putin”. Ordinul a fost adoptat ca răspuns la „referendumurile” organizate de autoritățile ruse și la anexarea teritoriilor ucrainene.

Surse citate de siteul independent Meduza spun însă că, de fapt, aceste gesturi în direcția unor negocieri ar fi o capcană: Kremlinul ar vrea să câștige timp pentru a pregăti o „ofensivă la scară largă” în Ucraina la începutul anului 2023 și de aceea Vladimir Putin ar da semnale că este dispus să negocieze cu Ucraina un acord de pace temporar. Acesta ar include o posibilă retragere a trupelor ruse din Herson, însă ar menține controlului rusesc în Donbas. Despre Crimeea „nici măcar nu vrea să discute”, spun sursele Meduza.

Descinderi, luni dimineață, la mai mulți oameni de afaceri din Constanța. Aceștia sunt suspectați că ar fi produs și vândut beton contrafăcut. Prejudiciul, spun anchetatorii, se ridică la 2.000.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe documente, dar și 5 telefoane mobile, două laptopuri și o unitate de calculator.

Economie 2023-12-19 17:57:00

Ucrainenii a reușit, cel mai probabil, să-și retragă o mare parte din trupele care apără orașul Severodonețk, după ce armata rusă a reușit să distrugă toate cele trei poduri care făceau legătura cu acest oraș, informează ministerul britanic al Apărării, în raportul său zilnic, publicat joi, despre situația războiului din Ucraina.

Economie 2022-06-16 10:42:09

Primarul general al Capitalei anunță șantiere pe bulevardele din București, unde vor începe lucrări de reabilitare la partea carosabilă și la trotuarele adiacente. Reparații importante vor viza și Bulevardul Magheru, a spus edilul marți seara, la Digi24. În ceea ce privește reabilitarea planșeului care acoperă Dâmbovița în Piața Unirii, Nicușor Dan a declarat că lucrările vor începe cel mai probabil abia în primăvara sau vara anului 2025, până atunci urmănd a fi întocmite expertiza și proiectul tehnic.

Economie 2023-05-09 22:47:53

Un bărbat de 52 de ani din comuna gălăţeană Cerţeşti, căutat de poliţie după ce pe 27 octombrie şi-ar fi omorât concubina lovind-o în cap şi peste faţă cu un par, a fost găsit, luni, mort într-o fântână din localitate, transmite Agerpres.

Economie 2023-11-13 17:04:19

Mark Carney și Partidul Liberal au obținut o victorie remarcabilă în alegerile din Canada, dar se pare că aceasta a venit cu un „ajutor” din partea lui Donald Trump. Insistențele constante ale președintelui american la adresa vecinului nordic al Americii și declarațiile cu privire la transformarea acestuia în cel de-al 51-lea stat american au coincis cu o răsturnare dramatică de situație pentru partidul de centru-stânga. Carney s-a concentrat aproape exclusiv pe vecinul său, iar acest lucru s-a reflectat în discursul său de victorie: „Donald Trump încearcă să ne distrugă, astfel încât America să ne poată deține. Asta nu se va întâmpla niciodată”, arată, într-o analiză, BBC.

Economie 2025-04-30 07:00:59

Un scandal de proporții a izbucnit la Teheran în legătură cu dronele pe care Iranul a recunoscut că le-a livrat Rusiei și pe care Moscova le folosește acum contra Ucrainei. Un important cleric conservator a cerut ca livrarea de drone să înceteze, în timp ce un fost ambasador sugerează că Ministerul de Externe iranian nici măcar nu a fost la curent cu aceste achiziţii, scrie The Guardian.

Economie 2022-11-08 11:32:00

Armata israeliană a declarat miercuri că a lovit 60 de ţinte ale serviciilor de informaţii ale grupării Hezbollah în Liban, de unde mişcarea islamistă lansează rachete asupra teritoriului israelian, relatează AFP şi Reuters, informează Agerpres. Peste 90.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în Liban, care a fost scena unor atacuri israeliene intense de la începutul săptămânii, a anunţat miercuri ONU.

Economie 2024-09-25 18:19:10

O fetiță de 8 ani a bătut cu o bâtă de baseball un hoț înarmat care a încercat să jefuiască magazinul de băuturi alcoolice al tatălui ei din orașul Maplewood, Minnesota. Întregul incident a fost surprins pe camerele de filmat din magazin. Intrusul, despre care poliția spune că este Conchobhar Morrell, se află acum în arest, mai relatează The Independent.

Economie 2024-08-16 09:31:41