• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-14 12:47:58
  • Sursa:
Proiectul Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda, votat in Parlament. Virgil Popescu: Unitatile vor fi gata in mai putin de 10 ani Imagine

Deputaţii au adoptat marți proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Potrivit ministrului Energiei, cele două unități vor intra în funcțiune în mai puțin de zece ani, iar centrala de la Cernavodă va ajunge să furnizeze peste 35% din energia țării.

„Scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord”, se arată în expunerea de motive a legii, consultată de Agerpres.

Potrivit unui amendament, „statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acţionar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA ("Transelectrica"), dar şi în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect”.

Fiecare parte îşi va suporta propriile costuri şi cheltuieli survenite în legătură cu elaborarea, imprimarea şi negocierea acestui acord, potrivit unui alt amendament.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.

Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat adoptarea legii. Potrivit acestuia, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă vor fi funcționale în mai puțin de zece ani.

„A fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă! Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica, proiectul Unităţilor CANDU 3 şi 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul de Strategie Energetică a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, precum şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenţei energetice a României şi al îndeplinirii ţintelor de decarbonizare asumate de România în calitate de Stat Membru UE.

Intenţia statului român şi a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect de aproximativ 2x700 MWe într-un consorţiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC de guvernele SUA şi al României, aprobat de CE ulterior şi ratificat de Parlamentul României în iulie 2021. De asemenea, există interesul SUA, prin US Exim, de a finanţa proiectele energetice româneşti, inclusiv nucleare, cu 7 miliarde dolari.

Prin implementarea proiectului, contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie, la nivel naţional, va fi de 36%, iar contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie fără emisii de CO2, de 66%, simultan cu dezvoltarea lanţului intern de aprovizionare şi a altor industrii colaterale.

Proiectul prevede construcţia a încă 2 unităţi CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/Unitate. Costul estimat este de 7 miliarde de euro.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, înaintea reuniunii Consiliului European, că întrunirea are relativ puţine teme pe agendă, fiind vorba, în principal de finalizarea discuţiilor referitoare la rectificarea bugetului Uniunii pentru a găsi o soluţie predictibilă pentru ajutorul pentru Ucraina. ”Este clar că Uniunea că doreşte să se realizeze acest ajutor semnificativ pentru Ucraina”, a subliniat el.

Economie 2024-02-01 11:00:17

O furtună violentă cu ploi masive a lovit sud-estul Braziliei în weekendul trecut, în special statele Espirito Santo şi Rio de Janeiro, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane. Furtuna a fost cauzată de sosirea unui front rece care a făcut ravagii în Rio Grande do Sul la mijlocul săptămânii, apoi a lovit São Paulo şi Rio, înainte de a ajunge la Espírito Santo. În urmă cu o săptămână, zona fusese sub un val de caniculă nemaivăzut, cu temperaturi de 62,3ºC resimțite la Rio de Janeiro.

Economie 2024-03-25 08:29:28

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens. Tîlvăr afirmă că Armata română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve, însă acest lucru se va face cu militari voluntari, un proiect în acest sens având în vedere persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.”E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (...) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la Euronews România, Angel Tîlvăr, citat de News.ro.

Economie 2024-02-05 22:34:03

"El Conejo" (iepurele), şeful unei bande criminale căutat de luni de zile şi pentru care autorităţile au oferit o recompensă de un milion de dolari, a fost ucis, a anunţat ministrul de interne venezuelean, Remigio Ceballos.

Economie 2023-03-25 08:37:22

Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată în iulie în cei 44 de ani de date satelitare, a avertizat serviciul european Copernicus privind schimbările climatice, confirmând un an alarmant, informează marţi AFP.

Economie 2022-08-09 20:41:56

David Popovici a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum.

Economie 2024-05-30 19:22:20

O pasageră a unui vas de croazieră a murit marți după ce a fost atacată de un rechin în timp ce făcea snorkeling cu familia ei în Bahamas, potrivit CNN.

Economie 2022-09-07 17:29:48

Meteorologii au actualizat și extins avertizările cod portocaliu de viscol și precipitații abundente până duminică seară. Ne așteptăm ca stratul de zăpadă să fie semnificativ, a declarat meteorologul Mihai Huștiu la Digi24.

Economie 2023-11-25 18:18:41