• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-19 18:38:06
  • Sursa:
Proiect de lege: Ambii parinti ar putea beneficia simultan de concediu de crestere a copilului Imagine

Cristina Rizea, deputată REPER de Constanța, a depus o inițiativă legislativă care oferă posibilitatea ambilor părinți de a beneficia simultan de concediu de creștere a copilului, însoțit de acordarea indemnizației de creștere a copilului la care aceștia au dreptul.„ În anumite cazuri, necesitatea prezenței ambilor părinți în etapa incipientă a vieții unui copil este imperativă. De la educația timpurie până la elementele ce vizează sănătatea, motricitatea și dezvoltarea competențelor primare ale copilului, implicarea activă a ambilor părinți, în cazul în care aceștia consideră oportună o astfel de abordare, este de bun augur. Concret, propunerea este ca statul să susțină ambii părinți pentru a sta în concediul pentru creșterea copilului atât simultan, cât și în perioade separate așa cum este în prezent. Spre exemplu, ambii părinți pot opta pentru concediu de creștere a copilului în primele 6 luni de la naștere, cumulând împreună 12 luni, iar următoarele 12 luni pot fi luate de oricare dintre cei doi părinți,” se arată în comunicatul de presă al REPER.Deputata REPER este de părere că zilele libere acordate ca urmare a absolvirii cursului de puericultor sunt insuficiente. „În ciuda faptului că există deja zile libere acordate ca urmare a absolvirii cursului de puericultor, consider că acestea sunt insuficiente pentru nevoile pe care creșterea copilului le presupune. Utilizând exemplul anterior, prin modificările propuse, tatăl poate opta să beneficieze de cele 6 luni oricând, putând astfel să fie alături de mamă în primele 6 luni ale concediului de creștere a copilului. Se creează astfel premisele unui concediu parental care este echitabil din perspectiva genului pentru a asigura că niciunul dintre părinți nu este suprasolicitat de responsabilitățile legate de îngrijirea la domiciliu a nou-născutului”, a declarat deputata.Prin această propunere legislativă este modificată și completată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Aceasta prevede ca cel puțin o lună din perioada de concediu de creștere a copilului să fie alocată părintelui care nu a solicitat acest drept. Altfel spus, din totalul de 24 de luni, respectiv din totalul de 36 de luni în cazul nașterii unui copil cu handicap, cel puțin o lună se alocă de drept părintelui care nu a solicitat concediul inițial. În ipoteza în care părintele care nu a solicitat inițial concediul refuză dreptul la concediul care îi revine, perioada respectivă nu poate fi transmisă părintelui care a solicitat concediul. Prezenta inițiativă încurajează ambii părinți să opteze pentru drepturile prevăzute de lege, întrucât le va deschide posibilitatea să beneficieze de perioadele la care au dreptul în mod concomitent.Potrivit sursei citate, inițiativa nu modifică în niciun fel durata concediului de creștere a copilului, nici nu obligă părinții la o anumită conduită, ci doar flexibilizează opțiunile. Statul deja permite ambilor părinți să își împartă cele 24, respectiv, 36 de luni de concediu. Astfel, prezenta inițiativă nu are niciun impact bugetar diferit de cel generat de legislația în vigoare.

Regimul de la Kremlin susține că planul Uniunii Europene de a folosi dobânzile de la activele rusești înghețate pentru a finanța sprijinul militar pentru Ucraina este „furt” și a amenințat cu acțiuni în justiție față de oricine este implicat în decizie, relatează Reuters.

Economie 2024-07-23 19:04:53

O femeie în vârstă de 40 de ani a murit, iar fiica acesteia de 14 ani a ajuns la spital, în urma unui accident care s-a produs sâmbătă pe DJ 240, pe raza localităţii Slobozia Blăneasa, comuna Negrileşti din judeţul Galaţi.

Economie 2023-06-10 17:59:30

Cu toate că Rusia a evitat tarifele de „Ziua Eliberării”, Moscova rămâne vulnerabilă în fața războiului comercial declanșat de președintele american Donald Trump. Motivul: prăbușirea prețului petrolului, care amenință să lase cufărul de război al lui Vladimir Putin fără fondurile necesare pentru a continua conflictul din Ucraina, relatează The Wall Street Journal.

Economie 2025-04-21 07:00:02

România este pregătită să-şi îndeplinească responsabilităţile şi să facă parte din Schengen, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă, după ce Comisia Europeană a cerut, miercuri, Consiliului UE să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la acest spaţiu de liberă circulaţie.

Economie 2022-11-16 14:13:11

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a anunţat că vor fi instituite temporar controale la toate graniţele Germaniei pe parcursul Campionatului european de fotbal care are loc în această vară, informează marţi dpa, preluat de Agerpres.

Economie 2024-03-26 11:23:36

O notă de plată neachitată a provocat intervenția premierului Italiei. Totul a început într-un restaurant din Albania, de unde patru turişti italieni au plecat fără să achite consumaţia de 80 de euro. Povestea a ajuns rapid în presă şi pe reţelele sociale, aşa că prim-ministrul Giorgia Meloni a intervenit personal. „Plătiţi nota acestor idioţi”, a cerut ea ambasadei de la Tirana. Lucru care s-a şi întâmplat, după cum a anunţat premierul albanez, care a discutat cu Meloni despre incident.

Economie 2023-08-19 09:22:50

Kremlinul a afirmat luni că nu a primit „semnale" de la Washington privind o potenţială întrevedere între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, evocată de nenumărate ori, dar care deocamdată nu s-a concretizat.

Economie 2025-01-27 12:42:01

Prima zi de Crăciun a fost cea mai caldă din istorie. 20,9 grade au arătat termometrele la Calafat și 17,2 grade la București. Temperaturi record s-au înregistrat la peste 90 de stații meteo. A doua zi de Crăciun a adus și ea recorduri de temperaturi. Și așa cum arată estimările în acest moment, foarte cald va fi și de Revelion, când este posibil să fie atinse noi recorduri, spune directorul ANM, Elena Mateescu.

Economie 2023-12-27 15:15:29