• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-11 21:07:26
  • Sursa:
Proiect cu noi prevederi pentru monitorizarea cainilor periculosi sau agresivi, adoptat de Senat Imagine

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 75 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 27 de abţineri, un proiect care vizează facilitarea punerii în aplicare a măsurilor necesare monitorizării deţinerii câinilor periculoşi sau agresivi, în sensul acordării prerogativelor pe care le are Asociaţia Chinologică Română tuturor asociaţiilor chinologice care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi care sunt afiliate la federaţia internaţională de profil.

„Pentru respectarea principiului egalităţii în faţa legii, precum şi pentru facilitarea punerii în aplicare a măsurilor necesare monitorizării pe teritoriul României a deţinerii câinilor periculoşi sau agresivi, se impune modificarea OUG nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, în sensul acordării prerogativelor pe care le are Asociaţia Chiologică Română în temeiul acestui act normativ tuturor asociaţiilor chinologice care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi care sunt afiliate la federaţia internaţională de profil”, se subliniază în expunerea de motive.

În prezent, în România, îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile legii, două asociaţii în domeniul chinologic afiliate la federaţii internaţionale diferite, mai exact Asociaţia Chinologică Română şi Uniunea Chinologică Royal, ambele având aceleaşi drepturi şi obligaţii în raport cu prevederile legale în baza cărora au fost înfiinţate, conform proiectului de act normativ.

Proiectul, iniţiat de parlamentari AUR, a fost adoptat cu un amendament care prevede că proprietarii câinilor periculoşi sau agresivi au obligaţia să depună la sediul Poliţiei în a cărui rază este situat imobilul în care este deţinut animalul o adeverinţă în fotocopie, eliberată de către o asociaţie chinologică naţională, afiliată la o federaţie chinologică internaţională din care să rezulte încadrarea acestuia în categoriile respective, precum şi o declaraţie pe propria răspundere.

O altă propunere admisă la comisia de specialitate stipulează că dresorii care activează în centrele speciale trebuie să facă dovada pregătirii şi atestării lor profesionale şi vor fi autorizaţi din trei în trei ani de o comisie formată din câte un reprezentant al unei asociaţii chinologice naţionale afiliate la o federaţie chinologică internaţională, Ministerului Afacerilor Interne şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Autorizaţia va fi vizată anual. Sunt permise dresajul şi antrenamentul acestor câini de către deţinător, pe proprietatea sa, cu asumarea tuturor răspunderilor prevăzute de lege.

Un alt amendament admis prevede că proprietarii sau deţinătorii temporari de astfel de câini au obligaţia de a-i prezenta la o asociaţie chinologică naţională afiliată la o federaţie chinologică internaţională în vederea evaluării şi încadrării lor în una dintre categoriile menţionate.

Până la înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Canină, câinii vor fi înregistraţi şi identificaţi prin cip, pe cheltuiala proprietarului sau a deţinătorului temporar, de către o asociaţie chinologică naţională afiliată la o federaţie chinologică internaţională, menţionându-se codul în carnetul de sănătate şi în adeverinţa eliberată, prevede o altă modificare la textul de act normativ.

Proiectul va fi dezbătut în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Tutunul, alimentele ultraprocesate, alcoolul și combustibilii fosili ucid 2,7 milioane de oameni pe an în Europa. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) acuză corporațiile că obstrucționează politicile publice pentru profit și cere guvernelor să aplice reglementări mai stricte în domeniul sănătății.

Economie 2024-06-12 10:05:57

Doar 5 minute - de atât au avut nevoie patru hoți să fure telefoane și accesorii în valoare de aproape 60 de mii de lei dintr-un magazin din centrul Bucureștiului. Așa cum se vede și în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, cei patru bărbați erau toți mascați. Au intrat în magazin în weekend, chiar înainte de răsărit, iar 5 minute mai târziu fugeau deja cu două genți pline de telefoane și componente.

Economie 2022-06-29 14:28:07

Este puțin probabil ca Moscova să escaladeze conflictul cu Occidentul în viitorul apropiat, chiar dacă acesta din urmă ia decizii în favoarea Ucrainei cum a fost, recent, permisiunea de a lovi adânc în teritoriul Rusiei cu armament cu rază lungă, este de părere Institutul Rober Lansing într-o analiză a actualei situații din Ucraina.

Economie 2024-09-12 16:44:23

Investigații imagistice precum ecografia, radiografiile, examenul CT sau investigația prin rezonanță magnetică au devenit indispensabile pentru stabilirea diagnosticului celor mai multe boli. Dar, în majoritatea cazurilor, pacienții trebuie să urmeze câteva reguli pentru ca investigațiile să decurgă fără probleme. Care sunt aceste reguli aflăm de la Dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă.

Economie 2024-07-10 08:58:12

Neft Daşları este o rețea de sonde petroliere conectate printr-un mozaic de poduri și conducte labirintice construite la 100 de kilometri de coasta Azerbaidjanului deasupra celui mai mare lac din lume – Marea Caspică. „Atlantida lui Stalin” este cel mai vechi sistem de platforme petroliere din lume și un oraș plutitor unde cândva lucrau și locuiau peste 5.000 de oameni, dar care acum se prăbușește încetul cu încetul în apă și riscă să devină un dezastru ecologic de proporții, relatează CNN.

Economie 2024-11-10 15:45:35

Donald Trump aștepta cu nerăbdare să se întoarcă la Casa Albă și să recâștige puterea cu care să îi pedepsească pe actorii „statului paralel” ce i s-au opus în trecut – și care aproape că l-au trimis după gratii. La doar câteva ore după ce și-a început noul mandat de președinte, campania sa de răzbunare era deja în desfășurare, scrie Financial Times.

Economie 2025-01-23 07:00:53

Un nou atac furibund al rușilor la Odesa soldat cu cel puțin 14 răniți. O rachetă balistică a lovit un depozit al unui serviciu de curierat și a provocat un incendiu uriaș. Imaginile difuzate de martori și de pompieri arată distrugeri uriașe. Orașul port la Marea Neagră, vital pentru exporturile ucrainene, este vizat constant de atacuri cu rachete și drone. Acum două zile, opt oameni au fost uciși într-un alt bombardament. Rusia continuă atacurile necruțătoare asupra orașelor ucrainene, în timp ce avansează și pe front.   

Economie 2024-05-02 10:07:58

Un tribunal din Pakistan a condamnat la moarte un student în vârstă de 22 de ani, acuzat de blasfemie din cauza unor mesaje pe WhatsApp, relatează BBC, potrivit News.ro. 

Economie 2024-03-08 18:29:22