Învăţătorii care, până acum au lucrat cu elevii, ca persoană fizică autorizată, aşteaptă rezultatele unei analize financiare a conducerii unităţii de învăţământ. Scoala va decide dacă profesorii vor fi plătiți cu ora, dacă se mută în alt spațiu sau dacă se renunță de tot la programul de afterschool.„Este un program pe care noi îl derulăm, da, într-adevăr, având calitatea de persoane fizice autorizate. Despre ceea ce va fi, pot să vă spun că în zilele acestea aşteptăm să se realizeze nişte simulări financiare referitoare la plata cu ora a cadrelor didactice", spune Mirela Carp, profesor în învăţământul primar, la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva" Timişoara.
Conducerea unităţii de învăţământ caută soluţii pentru ca programul să continue în incinta şcolii, dar recunoaşte că salariul dascălilor ar putea fi afectat. ”Există nişte grile acolo în care trebuie să se încadreze dumnealor, iar statului de plata cu ora probabil că va umbla un pic la aceste costuri", spune Nicolae Seimeanu, directorul adjunct al Liceului Pedagogic „Carmen Sylva" Timişoara.
Totul a început de la un control dispus de Prefectura Timiș, în urma căruia s-a constatat că nu este respectat un ordin care prevede ca profesorii să nu lucreze în incinta școlii în regim de persoană fizică autorizată. „Am finalizat un control la unităţile de învăţământ care organizează activitatea de Şcoală după şcoală, vestitul After school. Au fost găsite câteva nereguli şi au fost stabilite măsuri ce vor fi implimentate în viitor", ne-a declarat Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş.
În programul "Școală după școală”, elevii își fac în primul rând temele de la clasă, dar se face și pregătire suplimentară pentru participarea la competiții și olimpiade școlare. În județul Timiș sunt aproximativ 100 de unități de învățământ care au afterschool.
Reporter: Miodrag HojdaOperator: Adrian HrişcuEditor web: Călin Țenche
