• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-11 10:54:13
  • Sursa:
Programe de ucenicie platite pentru tineri. Care sunt cele mai cautate meserii si ce salarii se ofera Imagine

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anunţă Programul ”START - Investeşte în calificare pentru viitor”, prin care se oferă cursuri de ucenicie plătite pentru tineri de până la 30 de ani, pentru perioade cuprinse între 6 şi 36 de luni. Unele dintre cele mai căutate meserii sunt sudor, sculer matriţer, instalator sau electrician şi tinichigiu.

”Eşti tânăr şi vrei un job stabil? Ai acum şansa să te califici şi să fii plătit în timp ce înveţi! Proiectul «START - Investeşte în calificare pentru viitor!» îţi oferă programe de ucenicie plătite, unde poţi învăţa direct la locul de muncă, pe o durată de 6-36 de luni în funcţie de nivelul de calificare”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii, citat de news.ro.

”Prin acest program prin care le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START, înveţi o meserie, câştigi experienţă şi ai un loc de muncă în care eşti plătit în acest timp în care înveţi. Programul este finanţat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene şi de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Ministerul transmite şi care sunt salariile pentru câteva dintre cele mai căutate meserii, potrivit datelor extrase din sistemul REGES/REVISAL:

• sudor 5.764 de lei pe lună

• sculer matriţer 6355 de lei pe lună

• instalator 6.672 de lei pe lună

• electrician 7.262 de lei pe lună

• tinichigiu 6147 de lei pe lună

Paşii pentru angajatori şi şomeri în accesarea programului de ucenicie:

-Declararea locurilor vacante – Angajatorii trebuie să anunţe posturile disponibile, inclusiv cele pentru ucenicie.

-Organizarea programului – Angajatorul încheie un contract cu un furnizor acreditat de formare profesională, sau poate să se acrediteze pentru formare.

-Înregistrarea şomerului – Persoana interesată se înscrie la AJOFM/AMOFM cu actele necesare.

-Consiliere şi mediere – ANOFM oferă informare şi recomandă locuri de muncă pentru ucenicie.

-Cerere pentru ucenicie – Şomerul completează o cerere pentru domeniul dorit.

-Repartizare – AJOFM direcţionează şomerul către un angajator.

-Selectare şi contract – După interviu, angajatorul încheie contractul de ucenicie.

-Începerea activităţii – Contractul este înregistrat la ITM, iar ucenicul începe lucrul.

-Solicitarea subvenţiei – Angajatorul solicită subvenţia online, în platforma PULS, şi încheie o convenţie cu AJOFM în 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă.

Potrivit ministerului, subvenţia se acordă lunar, proporţional cu timpul lucrat, pe baza documentelor depuse până pe 25 ale lunii următoare.

O treime dintre românii care munceau de peste zece ani în Spania s-au întors acasă, arată cele mai recente statistici. Deși se simțeau perfect integrați în țara adoptivă, mulți spun că observă că nivelul de trai a crescut în România, la fel și premisele de a deschide o afacere. Este și cazul unor tineri din Iași, care s-au întors din Spania după mulți ani și au investit toți banii în visul românesc: un restaurant cu specific spaniol.

Economie 2025-02-20 07:00:32

Kremlinul a acuzat vineri Wall Street Journal că publică „pulp fiction” (ficțiune de consum), după ce a relatat că moartea şefului grupului de mercenari Wagner Evgheni Prigojin într-un accident de avion a fost orchestrată de înaltul oficial din domeniul securităţii Nikolai Patruşev, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-12-22 14:12:19

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reţinut după ce a provocat trei incendii la o locuinţă din municipiul Constanţa, în decurs de o lună. În urma unuia dintre aceste incendii, o femeie de 90 de ani şi-a pierdut viaţa, transmite News.ro.

Economie 2023-12-22 12:13:22

Drama Alexandrei, tânăra însărcinată în 3 luni care a murit în Maternitatea din Botoșani a înduioșat și a revoltat, deopotrivă, întreaga țară. Din dorința de a-i ajuta pe soțul tinerei și pe cei trei copii rămași orfani de mamă, conducerea echipei FC Botoșani a decis să scoată la licitație tricoul jucătorului Victor Dican. Licitația a început de la 500 de lei și se desfășoară pe pagina de Facebook a clubului, până sâmbătă, 02 septembrie 2023.

Economie 2023-08-22 08:00:52

Un caz de malpraxis riscă să blocheze activitatea Institului Marius Nasta din Capitală. Asta după ce un pacient, rămas fără un plămân, a fost operat de cancer, deși avea TBC. Bărbatul a obținut în instanță daune morale de 150.000 de euro și acum execută silit spitalul. Ar însemna blocarea conturilor în care, oricum, nu sunt suficienți bani.

Economie 2024-05-23 11:14:35

Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a declarat că în București există, în acest moment, peste 1,7 milioane de locuitori la peste 1 milion de locuințe și a atras atenția că, în cazul suspendării zonele protejate ale Capitalei, „nu vom mai vedea iarba din parcuri din cauza cârciumilor” și „nu vom mai vedea case de patrimoniu din cauza blocurilor”.

Economie 2023-02-23 13:01:49

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, vineri, cum se va desfășura protestul fermierilor și transportatorilor din Piața Constituției. Potrivit edilului, intrarea în Bucureşti a tractoarelor şi capetelor tractor de TIR se va realiza pe Şoseaua Alexandriei, între orele 6.00 - 7.00. Nicușor Dan spune că s-a stabilit ca manifestațiile să aibă loc în Piața Constituției, nu în Piața Victoriei, pentru ca astfel traficul să nu fie afectat.

Economie 2024-01-19 14:01:02

Turiştii care vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe Valea Prahovei vor putea schia în condiţii foarte bune pe pârtiile din golul alpin al staţiunii Sinaia, gradul de ocupare a locurilor de cazare din staţiune fiind de circa 85% la acest moment. 

Economie 2023-04-28 11:18:04