Şi în acest an vor fi premiaţi ieşenii care au făcut performaţă în diferite domenii, dar va fi şi un premiu pentru curaj şi spirit civic. Acesta va fi oferit decanului de la Facultatea de Eletronică şi Telecomunicaţii, Bogdan Ion, dar şi celor doi studenţi care au reuşit să-l imobilizeze pe bărbatul care a vrut să arunce în aer Universitatea Alexandru Ioan Cuza la începutul lunii iulie.
„Eu personal o văd ca pe o distincţie acordată facultăţii pentru că am fost acolo mai multe cadre didactice, am fost 40 de studenţi care, cu toţii, eu zic că ne-am comportat foarte bine. Mă bucur foarte mult că atentatul nu a reuşit şi sper din toată inima ca acest tip de evenimente să nu se mai repete la facultatea noastră şi în niciun oraş,” a spus pentru Digi24 Iași Bogdan Ion, decanul facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii.
Seara Valorilor se sărbătorește sâmbătă, de la ora 17.30.
