• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-09 12:22:44
  • Sursa:
Profesor de atletism de la un club sportiv din Bucuresti, arestat pentru ca ar fi agresat sexual o eleva de 15 ani Imagine

Un profesor de atletism de la un club sportiv din Bucureşti a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat că ar fi agresat-o sexual pe una dintre elevele sale, în vârstă de 15 ani, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, într-o cauză constituită în cursul lunii ianuarie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală comisă asupra unui minor.

Procurorii arată că, în data de 9 noiembrie 2021, bărbatul, profesor de atletism la un club sportiv din Bucureşti, ar fi exercitat asupra persoanei vătămate, una dintre elevele sale, în vârstă de 15 ani la momentul săvârşirii faptei, acte de natură sexuală, altele decât cele care s-ar putea circumscrie infracţiunii de viol.

„Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din Bucureşti, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor - elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia”, precizează anchetatorii.

Procurorii informează că joi profesorul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Kremlinul şi-a reafirmat marţi poziţia potrivit căreia Rusia este deschisă negocierilor pentru a se pune capăt conflictului din Ucraina, dar a precizat că noile ''realităţi teritoriale'' nu vor putea fi ignorate, relatează Reuters.

Economie 2023-02-28 13:07:00

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a început urmărirea penală față de Arhiepiscopul Teodosie pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În același dosar este urmărit penal și un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

Economie 2023-12-05 15:27:42

În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ONU de deminare în îngustul teritoriu palestinian bombardat constant de Israel în războiul său contra Hamas.

Economie 2024-05-01 14:41:56

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a respins acuzaţiile de terorism formulate împotriva sa, potrivit unui document judiciar consultat sâmbătă de Reuters, după ce a fost reţinut miercuri de autorităţile turce sub acuzaţia de corupţie şi sprijinirea terorismului.

Economie 2025-03-22 18:28:32

Premierul kosovar Albin Kurti a anunţat vineri că Priștina va cere statutul de candidată la Uniunea Europeană până la finalul anului, relatează AFP. Kurti a făcut declarația în timpul unei conferințe de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz.

Economie 2022-06-10 17:37:34

Recunoaşterea Rusiei de către Washington ca „sponsor al terorismului” ar putea conduce la ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, citată marţi de agenţia de presă Interfax, notând de asemenea că Moscova este pregătită pentru orice posibil scenariu de evoluţie a situaţiei.

Economie 2022-08-02 17:30:44

Parchetul European (European Public Prosecutor Office - EPPO) a efectuat marțí 40 de percheziíi domiciliare în România și Franța într-o anchetă condusă de structura EPPO din București privind suspiciuni de fraudă de peste 30 de milioane de euro cu fonduri europene și naționale, informează news.ro.

Economie 2023-05-16 21:11:21

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat pe contul său de Telegram un răspuns adresat publicației „Observatorul militar” din Federația Rusă, care i-a cerut să comenteze știrea legată de proiectul de lege inițiat zilele trecute de senatoarea SOS Diana Șoșoacă, care cere „denunțarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina” și anexarea, de către România, a teritoriilor ucrainene aflate în componența României în perioada interbelică.

Economie 2023-03-29 11:06:49