Femeia a relatat pentru presa locală că a fost atacată de opt maidanezi chiar în apropierea unui parc de copii din Găești. Din fericire, animalele nu au mușcat-o, însă în timp ce încerca să scape de câinii agresivi, profesoara a leșinat. În urma căzăturii s-a ales cu mai multe traumatisme. Ulterior primarului orașului a venit cu o reacție. „Astăzi vom lua măsuri cu ei. Vom rezolva problema cât mai urgent”, a declarat, pentru Cronica de Găeşti, primarul Grigore Gheorghe.
Poliţiştii au făcut verificări şi au amendat primăria din localitate.
„Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au deplasat pe raza oraşului Găeşti, unde au identificat femeia respectivă. Aceasta a susţinut ca nu a fost rănită de vreun animal. În continuarea verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională unităţii administrativ teritoriale din oraşul Găeşti, în valoare de 20.000 de lei, pentru că nu a respectat obligaţia de a amenaja din fonduri proprii adăpost public pentru câinii fără stăpân, conform prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
