• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-07 18:32:39
  • Sursa:
Procurorul special care il ancheteaza pe Hunter Biden vrea sa-l puna sub acuzare luna aceasta Imagine

Procurorul special care îl anchetează pe fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pentru deţinere ilegală de armă de foc, potrivit documentelor judiciare făcute publice miercuri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Procurorul special Weiss precizează că regulile de procedură îi dau termen până la 29 septembrie pentru a obţine de la un mare juriu emiterea unei inculpări în acest dosar. Acuzarea intenţionează să ceară „reemiterea unei inculpări înaintea acestei date”, adaugă el.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, este acuzat de fraudă fiscală şi de achiziţia unei arme de foc, ceea ce legea îi interzicea fiind dependent de droguri.

Fiul preşedintelui ajunsese în iunie la un acord iniţial cu procurorul Weiss de a pleda vinovat în Delaware (est), statul de origine al familiei Biden, acord ce i-ar fi permis probabil să evite un proces stânjenitor şi închisoarea.

Însă în iulie, o judecătoare a pus la îndoială validitatea înţelegerii, care a fost anulată. Hunter Biden a pledat ulterior nevinovat la acuzaţia de fraudă fiscală.

Procurorul special a indicat în august că a închis ancheta pentru fraudă fiscală în Delaware, dar a subliniat că ea va fi redeschisă în alte state.

Hunter Biden, avocat şi lobbyist, este acuzat că nu şi-a completat declaraţiile de impozit în 2017 şi 2018 pentru venituri în sumă totală de 1,5 milioane de dolari.

Fostul preşedinte Donald Trump şi numeroşi alţi republicani au făcut din el una din ţintele favorite, considerându-l „călcâiul lui Ahile” al lui Joe Biden. Ei îi reproşează mai ales că a făcut afaceri dubioase în Ucraina şi în China pe când Joe Biden era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017), profitând de reţelele şi de numele tatălui său.

Israelul va permite rugăciunile de Ramadan la Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim în cursul lunii viitoare, dar anunță că vor fi stabilite limite „în funcție de nevoile de securitate”, a transmis luni biroul primului ministru Benjamin Netanyahu. Gruparea Hamas a denunțat restricțiile, iar consiliul islamic palestinian a cerut tuturor musulmanilor să viziteze Al-Aqsa, indiferent de restricții, conform Reuters.

Economie 2024-02-19 21:46:30

Este haos în transportul public din Londra, după ce angajații de la metrou au intrat în grevă.

Economie 2022-06-06 13:28:15

O explozie a unui echipament de la o fermă de vaci din statul american Texas a provocat un incendiu uriaș care a dus la moartea a 18.000 de vaci, informeză USA Today.

Economie 2023-04-13 13:32:43

Grigory Klinișov, un fizician rus care a creat prima bombă cu hidrogen pentru Rusia a fost găsit mort în apartamentul său din centrul Moscovei. Anchetatorii au susținut că bărbatul în vârstă de 92 de ani s-a sinucis și că lângă el a fost găsit un bilet, scrie The Moscow Times.

Economie 2023-06-22 12:05:56

Serviciile de informaţii ucrainene estimează că războiul cu Rusia s-ar putea prelungi cel puţin până la sfârşitul anului, întrucât preşedintele rus Vladimir Putin nu este dispus să renunţe la planurile sale de cucerire şi acceptă o confruntare prelungită cu Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2022-05-27 16:07:27

Candidatul Alianţei „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că, din punctul său de vedere, susţinerea sa de către PSD a fost până în prezent „impecabilă”, informează Agerpres.

Economie 2025-03-29 16:49:44

Potrivit legii, ordinul de protecţie provizoriu se emite de îndată, la cererea scrisă a victimei actelor de violenţă sau, după caz, a tutorelui ori a altui reprezentant legal al acesteia, de către poliţiştii care, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iau cunoştinţă de săvârşirea unui act de violenţă, iar din evaluarea situaţiei de fapt rezultă că există risc iminent cu privire la săvârşirea unui alt act de violenţă îndreptat împotriva victimei, care pune în pericol viaţa, integritatea fizică ori libertatea acesteia.În cazul în care poliţistul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu este sesizat în orice mod, inclusiv prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la săvârşirea unui act de violenţă, acesta are obligaţia de a aduce la cunoştinţă victimei sau, după caz, tutorelui ori altui reprezentant legal al acesteia, dreptul de a solicita un ordin de protecţie provizoriu faţă de agresor, precum şi de a-i pune la dispoziţie formularul de cerere, dacă aceasta doreşte să solicite respectivul ordin.

Economie 2024-02-28 12:15:19

Vremea se răcește în toată țara și apar ploile, se arată în prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile vor ajunge chiar şi la -2 grade, pe timpul nopţilor, anunță meteorologii în prognoza valabilă pentru perioada 14 - 27 noiembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Economie 2022-11-14 12:39:48