Fosta adjunctă a şefului DIICOT a intrat în avocatură după ce a plecat din corpul procurorilor.
Ciprian Nastasiu, magistratul sancţionat de CSM pentru că a solicitat eliberarea din închisoare a lui Omar Hayssam, în 2006, a fost îndepărtat din DIICOT un an mai târziu. Iar în 2008 pleca, în urma unei demisii. A reclamat public presiuni asupra procurorilor: „În România se face o presiune extraordinară pe procurori la cazuri deosebite", a spus el, conform mediafax.ro.
Ciprian Nastasiu este în prezent avocat.
Ilie Botoş a părăsit conducerea Parchetului General în urma scandalului generat de fuga din România a lui Omar Hayssam. „Este decizia mea personală, nu vreau să se creadă că mi-a forţat cineva mâna. Voi continua să lucrez în sistemul magistraturii”, a declarat Botoș în momentul demisiei.
Numai că imediat după demisie, Ilie Botoş a fost detaşat la Ministerul Apărării, unde a condus serviciul secret al Armatei. În prezent, este consilier al vicepremierului Gabriel Oprea.
În 2007, Tudor Chiuariu, la acea vreme ministru al Justiţiei, a solicitat CSM revocarea lui Doru Ţuluş de la şefia Secţiei a II-a din DNA. Magistratul a fost acuzat că muşamalizează dosare, însă Consiliul a dat aviz negativ. Procurorul şi-a terminat mandatul şi a mai obţinut unul, care a expirat în vara acestui an.
Dan Voinea s-a pensionat în 2009, la scurt timp după ce superiorii din Ministerul Public au decis ca dosarele revoluţiei să fie instrumentate de un alt magistrat. Procurorul a fost schimbat, la cererea procurorului general, pe motiv de management defectuos al dosarelor, fiind chiar cercetat disciplinar. Ancheta a fost preluată de alţi magistraţi, însă în dosarul revoluţiei nu s-a dat încă o soluţie.
